De ce au trebuit cercetatorii sa lucreze la un produs al carui componenta nu are nicio legatura cu originalul, si destinat unor consumatori care nu vor sa auda, sa vada ori sa simta originalul? E ca si cum ai mânca o bucata de carton pe care e desenata o friptura pe care o urasti.
Un fenomen foarte interesant apare la un animal care nu duce lipsa de nimic. Urmaresc de ceva vreme cele trei pisici ale mele. Pe una am gasit-o împreuna cu o sora de-a ei, pui fiind, pe un drum de pe câmp. Mama lor si un al treilea pui erau deja calcati de masina. Le-am prins si le-am dus acasa unde au fost imediat adoptate de familie. A treia ne-a ales ea. Într-o iarna o gaseam chircita în fiecare zi într-o cutie de pantofi de la intrare. Oricât am alungat-o nu a vrut sa plece si pâna la urma a învins, a devenit si ea parte din familie. Azi, dupa câtiva ani buni, deja nu putem concepe o zi fara ele. La toate am observat de-a lungul timpului exact aceeasi evolutie: au devenit din ce în ce mai pretentioase. Daca la început mâncau orice le dadeam si cu multa pofta, astazi mâncarea sta neconsumata prin o multime de recipiente, atât afara, cât si prin casa. Toate însa vor portia lor de gât de pasare crud. Poate sa fie orice altceva la masa, daca în ziua respectiva nu si-au primit ce vor, se revolta si nu manânca nimic. Este mai ales una care miorlaie si se tine dupa tine pâna primeste ce vrea. Chiar daca prind vreun soarece sau vreo pasare, nu manânca nimic din acestea decât dupa ce îsi savureaza delicatesa.
Nu doar la mâncare sunt pretentioase. Daca la început se multumeau sa doarma oriunde, azi au locurile lor preferate si de multe ori, daca ramân din greseala închise într-o camera unde nu vor sa doarma, fac tot posibilul sa iasa de acolo si sa ajunga în locul dorit.
Uneori, când sunt singur acasa, fac anume sa le scot din zona de confort: nu le dau portia de gât, le elimin toata mâncarea din casa ori de prin curte si nu le las înauntru deloc. Evident ca protesteaza o perioada, dar apoi încetul cu încetul se adapteaza. Nu reusesc, din pacate, sa duc experimentele mele la final pentru ca sunt întrerupt de venirea ori interventia neautorizata si de multe ori abuziva a vreunui alt membru de familie adult ori copil, dar am reusit totusi sa trag niste concluzii pertinente. Una dintre ele este asta: un animal care are de toate la nas devine mai lenes, mai inactiv si mai mofturos. Uneori chiar capata comportamente ciudate.
Una dintre pisici a devenit atât de sedentara, încât nu mai face aproape nimic decât sa doarma toata ziua. Înainte se juca pe afara, vâna pasari ori soareci, se catara în copaci, se batea cu alte mâte venite din vecini fiind chiar foarte buna la asta, dar acum nimic. E perfect sanatoasa, dar nu mai are niciun ideal în viata.
Tind sa bag mâna în foc ca si la oameni se întâmpla acelasi lucru. Aceste fenomene pot fi observate mai ales în societatile prospere, unde nu mai exista foamete, conflicte generalizate, instabilitate sociala. Acolo indivizii, ca si pisicile mele, au devenit mofturosi, sedentari, iar unii au capatat chiar comportamente stranii.
Cu totii stim momentul acela când ti-e foame si, desi ai frigiderul plin de mâncare, parca ai chef de o pizza. Nu stai deloc pe gânduri, pui mâna pe telefon si faci o comanda, chit ca a doua zi vei arunca o parte din mâncarea avuta deja, inclusiv câteva felii ramase de pizza care nu mai sunt bune reci ori reîncalzite, nu-i asa?
Înainte mergeai pe jos pâna la magazin sau chiar pâna la serviciu, ori cu bicicleta, azi, chiar daca sunt câteva sute de metri de parcurs, urci la volan si „te grabesti” sa-ti iei tigari de la chioscul din colt.
De-a dreptul fascinant în ce priveste comportamentul uman e ca din punct de vedere cultural pare mai acceptabil de catre majoritate sa fii mofturos, pretentios, fitos si sedentar decât opusurile acestora. Sa mergi pe jos pâna la colt e degradant, sa manânci ce ai în frigider când ti-e pofta de pizza e primitiv, sa fii asa cum au fost umanoizii de la aparitie pâna azi e aproape un nonsens si total aberant. În termenii acestia, pisicile mele pot fi numite evoluate, în trend, moderne, „open minded”…
Nu stiu câti au aflat, dar de câtiva ani încoace se lucreaza intens la unele lucruri revolutionare cum ar fi inteligenta artificiala, energii alternative si altele asemenea. Am aflat ca se înregistreaza succese uriase, de asemenea, în hrana alternativa. Nu voi vorbi despre praful de insecte, nuuu, e prea ciudat, ci despre oul vegan.
Sunt multe de spus aici, dar am trecut deja de jumatatea articolului asa ca trebuie sa ma grabesc… Oul vegan, cum îi spune si numele, are acelasi aspect, gust si miros ca un ou normal, doar ca în compozitie nu are nimic în comun cu acela, si este destinat, evident, celor care nu manânca nimic de origine animala. Filosofia vegana asta vizeaza, evitarea si protejarea pe cât de mult cu putinta a animalelor de pe aceasta planeta. Teoretic de aici porneste, dar de ajuns, practic, numai Dumnezeu stie unde ajunge…
Exista o multime de contradictii în termeni în acest stil de viata, dar are si el dreptul sa existe, nu-i asa? Ceea ce ma intriga pe mine, însa, este de ce au trebuit cercetatorii sa lucreze la un produs al carui componenta nu are nicio legatura cu originalul, si destinat unor consumatori care nu vor sa auda, sa vada ori sa simta originalul? E ca si cum ai mânca o bucata de carton pe care e desenata o friptura pe care o urasti. Se aseamana prea mult cu sexul cu o papusa gonflabila, cu bautul de bere fara alcool, cu fumatul fara tutun s.a.m.d. Adica pui accent mai mult pe idee decât pe obiect: faci sex cu o idee de femeie, bei ideea de alcool, fumezi ideea de tutun, manânci ideea de ou s.a.m.d. Toate astea pentru ca nu poti renunta cu totul la idee!… Te minti singur adica, ceea ce nu e ok.
Ca sa crezi într-un lucru trebuie mai întâi sa îl accepti logic, rational, filosofia lui sa te convinga pe deplin. Te asiguri ca are un oarecare sens ceea ce ti se propune astfel încât sa poti merge pâna la capat. Daca în sinea ta ajungi la concluzia ca logic nu e posibil, atunci nimeni si nimic nu te va putea convinge si toate lucrurile pe care le vei face vor fi doar de ochii lumii: faci sex cu o femeie reala sau deloc, bei bere normala sau deloc, manânci oua normale sau deloc etc. Cu alte cuvinte, daca esti vegan, dar gândul îti zboara mereu la lucrurile interzise, mai bine renunti. Pentru ca altfel e ca si cum ai fi preot si proxenet în acelasi timp.
As vrea sa stiu în acest sens, cât de convins este un om vegan ca oul vegan pe care îl va consuma este cu adevarat un ou comestibil si bun pentru organism, dar si pentru a simti placerea aceea cautata, originala, si ca nu este de fapt un praf de creta. Pentru ca daca e convins, atunci lucrurile sunt cu adevarat grave. Ma gândesc aici la un caz real din Belgia de acum câtiva ani în care doi proaspat parinti si-au hranit copilul nou nascut cu lapte de soia, convinsi fiind ca nu e nimic în neregula cu asta, consecinta fiind, asa cum era de asteptat, ca acel copil a murit. De aia întreb…
Briscan Zara este scriitor si publicist