Desi se cred mai buni decât altii, pare ironic sa spui ca arogantii abia se cunosc pe sine. Au foarte putine cunostinte despre ei însisi, mai ales când vine vorba de esecuri. Imaginea despre ei însisi este distorsionata, ceea ce îi duce la grandilocventa, crezând ca sunt mai buni decât sunt cu adevarat. Cea mai dificila sarcina este sa reusesti sa nu-i dispretuiesti pe aroganti.
„Sunt atât de frumoasa ca toti barbatii întorc capul dupa mine pe strada!”, „Ionel al meu stie deja sa citeasca si sa scrie la vârsta de trei ani – este destept ca mine”, „Seful ma scoate mereu în evidenta, nici macar nu stiu de ce…”, îl vei recunoaste imediat pe laudaros dupa aceste cuvinte. Pentru o astfel de persoana, ceilalti oameni sunt doar un fundal fara chip, dar înzestat cu nenumarate urechi, care trebuie sa le asculte, vezi bine, laudele ore în sir. Laudarosii ne pot irita si ne obosesc cu egocentrismul lor si, totusi, ei sunt cel mai inofensiv tip de aroganti, pentru ca nu ne ranesc în niciun fel – sunt prea concentrati pe ei însisi, pe reusitele si performantele lor. Mai mult, uneori astfel de oameni pot fi chiar simpatici. În mare parte, ei, laudarosii, în egocentrismul lor, traiesc dupa principiul „Sunt frumos, deci si lumea este frumoasa” si, pe lânga enumerarea virtutilor lor, pot oferi si ei complimente altora – da, în maniera lor condescendenta si, totusi, la un mod cât se poate de sincer.
În timpul vietii ne schimbam, la câtiva ani, emotiile si nivelul de inteligenta. Trecând la un nou stadiu de evolutie emotionala sau, mai bine zis, de perceptie a realitatii, ne reconstruim de fiecare data nu doar la nivelul corpului, cât si la nivelul gândirii. Dar cea mai interesanta observatie este ca în urmatoarea etapa a dezvoltarii noastre tragem, de obicei, o linie între trecut si prezent în mintea noastra. Crescând, încetam sa ne acceptam asa cum eram înainte si nici nu mai putem întelege ca am fost cândva neputinciosi si capabili de lucruri stupide. Aceasta limita în perceptia de sine este o trasatura protectoare ce ne permite sa lasam toata negativitatea trecutului în acea parte a memoriei noastre care nu afecteaza cu adevarat viata noastra prezenta. În unele cazuri, însa, aceasta negativitate se infiltreaza în realitatea noastra mintala si ne bulverseaza viata.
În urma acestor „infiltratii”, oamenii încep sa se comporte ca niste copii: devin sensibili si nesabuiti în actiunile lor. Acest lucru, asa cum spuneam, se datoreaza faptului ca, într-un anumit stadiu al dezvoltarii constiintei noastre suferim diverse traume ce se transforma în rani profunde ale sufletului si aceste rani le caram, prin toate aceste etape, în bagajul nostru psihic, mai departe. Oamenii care simt ca nu exista echilibru în sufletul lor din cauza bagajului prea greu din trecut, gasesc diverse modalitati de a compensa aceasta suferinta în detrimentul altor emotii sau trairi. Auzim adesea despre sefii aroganti care nu se mai controleaza la locul de munca si stim deja care e motivul: acest comportament e din cauza aceleiasi discordante interne. Lupta intensa de-a lungul drumului vietii, copilaria în care au primat neajunsurile, lipsa iubirii sau respectului, scara carierei care a necesitat multa energie si sacrificii, mai ales pentru persoanele cu o încarcatura inconstienta grea, pentru cei care au încercat toate acestea, orice realizare în viata devine semnificativa, asa ca apreciaza fiecare micron din energia cheltuita. Si nu ne mai uimeste cât de mult se înalta unii, dupa ce au atins sau au stat în scaunul sefului! Niciunei persoane obisnuite nu i se va permite sa le slabeasca realizarile prin care ei cred ca pot suprima trecutul, prin urmare, declanseaza un mecanism de protectie pentru ceea ce au câstigat – si nu apelând la laudarosenie, ci mai mult, accesând un comportament arogant.
Aroganta apare atunci când o persoana simte presiunea unei probleme din trecut din subconstientul sau, dar încearca din rasputeri sa nu tina cont de aceasta presiune. Când o persoana este jenata de trecutul sau, încearca sa uite de asta, întarindu-si pozitia într-o noua etapa a vietii, scotând în evidenta tot ceea ce el considera ca îi întareste pozitia. Si aici apar excesele pe care le vedem la acesti oameni. E ca si când o persoana merge pe strada si nu se uita pe unde merge, îsi ridica privirea prea sus, pierzând din vedere ceea ce se întâmpla sub picioarele ei. Este usor sa va imaginati ce se va întâmpla daca o piatra, o sârma sau un canal deschis îi va ajunge sub picioare – un astfel de observator al cerului, pur si simplu, se va împiedica si va plonja pe trotuar. Comparatia nu e întâmplatoare, multi au comunicat cu astfel de persoane si s-a dovedit ca sunt, adesea, oameni foarte vulnerabili, singuratici si chiar nefericiti. Si singura cale de iesire eficienta si simpla care va va permite sa comunicati în mod adecvat cu ei este sa le aduceti mereu privirea înapoi spre pamânt în aceasta realitate, tinând cont de vulnerabilitatile lor, fara sa îi raniti.
Laudarosul poate fi un arogant primitiv, dar exista tipuri si tipuri de aroganti cu care ne intersectam zilnic. Cu totii am întâlnit arogantul stie tot, obisnuit sa se considere mai bun si mai inteligent decât altii si, caruia îi place sa dea sfaturi tuturor de pe pozitia de superior. Mai mult, fara nicio jena, el va va împartasi din „întelepciunea” sa chiar si în domeniul în care sunteti obiectiv mai experimentat decât acesta. A te certa cu astfel de oameni, pentru a dovedi contrariul este inutil – pentru ei, pur si simplu, nu exista o opinie alternativa, ei stiu totul. Arogantul îi tulbura pe cei din jur prin atitudinea sa. El stie tot, ba chiar si ceva pe deasupra, îti da lectii. Vehementa lui paralizeaza pe moment interlocutorul. Dar paralizia emotionala nu tine mult, în locul ei apare repulsia. Când îl întâlnesti la serviciu, preferi sa te faci ca nu-l vezi. Când îl întâlnesti pe retelele de socializare, de regula sub forma comentatorului de serviciu, experimentat în toate domeniile, îi dai block.
Exista, însa, aroganti care încearca nu doar sa se înalte pe ei însisi în fata celorlalti prin „întelepciunea” lor , ci ataca activ granitele noastre personale, devalorizând ceea ce facem noi, dând dovada de lipsa de condescendenta. „De unde ai rochia asta? Te îmbraci de la second hand?” , „Nu arati ca ai merge la sala, înca mai ai burta”, „Ma pregatesc pentru make-up. Ma demachiez, ca am avut crema pe fata. Si apropo, pentru fraierii astia. Asa arata Anamaria Prodan demachiata la 50 de ani. Si slaba, si frumoasa, ca sa muriti de ciuda, graselor s iurâtelor!”, spunea diva de pe malul Dâmbovitei pe Tiktok. Acest tip de personalitate trezeste în noi cele mai puternice si greu de controlat emotii – ne simtim umiliti, raniti, furiosi sau neajutorati în fata unor astfel de remarci, unele, e drept, grosolane. Si toate aceste sentimente sunt normale, pentru ca în acest caz, sistemul nostru de amenintare interna este activat. Dar indiferent cum ne simtim, nu ar trebui sa ne repezim cu pumnii si insultele asupra arogantului-agresor – toate acestea nu vor face decât sa-i gâdile mândria, pentru ca daca reactionezi asa, îi dovedesti ca vorbele lui te-au lovit profund în suflet si au, deci, pentru tine, importanta, la fel ca si aroganta sa.
Destul de logica pare ipoteza ca aroganta unei persoane se datoreaza în mare masura încrederii sale excesive în sine. Nu mai putin logica este presupunerea unei legaturi între stima de sine si aroganta, multi specialisti cred ca încercarile constante de a-si creste stima de sine vor duce cu siguranta la dezvoltarea arogantei. Dar aceste presupuneri sunt fundamental gresite. Încrederea în sine este una dintre trasaturile utile si adesea necesare pentru o persoana – un individ adecvat si încrezator în sine se tine de cuvânt, îsi recunoaste propriile greseli, nu cauta doar sa-i critice pe altii, sa-i umileasca, ci, dimpotriva, este gata sa le fie de folos celor din jur. Oamenii aroganti îsi apara stima de sine cu dintii, asa ca, de obicei, nu îsi recunosc greselile. Nu gresesc niciodata si gasesc întotdeauna o justificare atunci când altul observa la el o greseala sau un defect. „Te crezi mai breaz? Cine esti tu sa-mi tii morala?”, îti va spune zâmbind sarcastic. Greseala este întotdeauna a altora sau cauzata de circumstante, ei nu îsi asuma responsabilitatile. Desigur, nu accepta nici criticile. Când vad ca vin critici din partea altora, devin defensivi si nu asculta ce li se spune. „Ei, hai, scuteste-ma!”, te va expedia zeflemitor. Cuvântul iertare nu exista în vocabularul lor. Întrucât oamenii aroganti „nu gresesc niciodata”, le este foarte greu sa îsi ceara scuze. Pentru ei, problema tine întotdeauna de celalalt, asa ca nu este ciudat ca, chiar si atunci când gresesc ei, se asteapta sa li se prezinte scuze.
Oamenii aroganti îi critica pe altii, subliniaza greselile si slabiciunile celor care nu îndeplinesc standardele înalte. Motivul este ca stima lor de sine se bazeaza pe „defectele” celorlalti pentru ca trebuie sa-i faca sa se simta inferiori pentru a se simti ei superiori. Adesea, acesti oameni cred ca lucrurile pot fi facute doar într-un singur fel, ceea ce dezvaluie o lipsa de profunzime si perspectiva pentru a aprecia diversitatea. Într-adevar, cea mai „rea” aroganta este aceea care vine din ignoranta. Toate acestea deosebesc radical o persoana încrezatoare în sine de o persoana aroganta, care, dimpotriva, am vazut de ceea ce e capabila. Astfel, încrederea în sine si aroganta sunt doua trasaturi complet opuse, iar oamenii predispusi la ele au trasaturi de caracter si calitati personale complet diferite.
Psihologul Joey Cheng, lector la Universitatea din York, a aratat, printr-un studiu, ca aroganta poate fi contagioasa. „Daca ai fost în contact cu o persoana aroganta, atunci este mai probabil sa-ti supraestimezi propriile abilitati, la rândul tau”, explica ea. Prin studiul sau, pe care îl amintim în treacat, Cheng a vrut sa înteleaga daca egoul nostru ar putea creste în contact cu indivizi a caror încredere în sine este deja supradimensionata. În mod individual, participantii au avut ca sarcina sa se uite la fotografiile reprezentând câteva chipuri ale unor necunoscuti si sa încerce sa ghiceasca ce tipuri de personalitati au acestea pe baza expresiilor fetelor lor – o sarcina pe care unii, cu studii aprofundate, sunt capabili sa o faca cu acuratete. Pentru a le evalua încrederea în sine, participantilor li s-a cerut sa îsi evalueze singuri propriile lor abilitati privind depistarea personalitatilor altora, în comparatie cu restul grupului. Persoanele arogante si-au evaluat abilitatile la maximum, fireste. Apoi, au trebuit sa faca aceeasi sarcina în perechi, dupa care li s-a cerut din nou sa-si evalueze propriile abilitati, permitându-le sa vada daca aroganta unei persoane ar afecta-o pe cealalta cu care se afla în grup. În urma acestui experiment, Cheng a descoperit ca participantii mai modesti îsi supraestimau propriile evaluari odata ce au fost plasati cu un partener prea încrezator în sine.
Dupa mai multe experimente, aceasta a reusit sa confirme ca iluzia de superioritate a unei persoane poate fi transmisa si altora. În cadrul unui grup, acest lucru ar putea duce chiar la un efect în cascada, în urma caruia fiecare individ se simte superior celorlalti. În cele din urma, Cheng a detectat si efectul de raspândire: odata ce o persoana devine prea încrezatoare într-un domeniu, ea tinde sa devina la fel de încrezatoare si în altele, chiar daca domeniile respective îi sunt complet straine.
Desi se cred mai buni decât altii, pare ironic sa spui ca arogantii abia se cunosc pe sine. Au foarte putine cunostinte despre ei însisi, mai ales când vine vorba de esecuri. Imaginea despre ei însisi este distorsionata, ceea ce îi duce la grandilocventa, crezând ca sunt mai buni decât sunt cu adevarat. Cea mai dificila sarcina este sa reusesti sa nu-i dispretuiesti pe aroganti. Pentru a face acest lucru, este necesar sa ne amintim ca acestia sunt oameni care implementeaza un mecanism de autoaparare din care nu pot iesi. Important este sa stabilim relatii clare cu ei si, deci, sa-i punem în situatia de a-si asuma responsabilitatea pentru actiunile, gesturile, grimasele si cuvintele lor. Merita încercat!
Cristina Danilov este psiholog