Orasele s-au nascut cu dedicatie totala pentru pietoni. Multa vreme marimea lor a fost frânata de distantele parcurse pe jos. Târziu, în modernitate, mijloacele tehnice de deplasare din ce în ce mai rapida pe distante din ce în ce mai mari au provocat explozia spatiului urban. Aglomeratiile urbane extinse pe teritorii imense au devenit realitati complicate.
O vreme spatiul urban, în întregime, a fost închinat automobilului. Urbanisti si ingineri de trafic cautau accesibilitati maximale noului zeu al confortului. Pietonul era trimis pe deasupra sau dedesubtul strazii. Nimeni nu lua în calcul ca alungarea oamenilor din spatiul urban, coroborata cu invazia masinii se va transforma într-o trauma pentru sanatatea comunitatilor.
Tratamentul urbanistilor occidentali este simplu. Orasele sunt redate, în cât mai mare masura, pietonilor, în special centrele istorice, dar si ample spatii special amenajate din noile dezvoltari urbane. Rolurile se inverseaza, autoturismele sunt acum trimise sa circule pe dedesubt. Acolo unde parti întregi de oras au fost redate pietonilor a înflorit din nou viata comunitatilor transformându-se, în acelasi timp, în atractii turistice.
Orasele românesti nu sunt dispuse înca sa învete din experientele bune si rele ale celor occidentale. Ba chiar se încapatâneaza sa repete erorile acelora din trecut. Întronarea pietonului drept actor esential al spatiului urban se face timid. Sentimentul ca autoturismul trebuie sa ajunga pâna la usa locului de munca, a magazinului, a locuintei, predomina. În ciuda acestui conservatorism, e putin timp de când autoturismul a devenit un mijloc de deplasare popular, acolo unde orasele au dezvoltat zone pietonale, cum ar fi centrul istoric în Oradea sau Curtea veche în Bucuresti, ele au devenit repede repere ale atractiei locale, nationale, internationale.
Chiar si la Iasi, minimele amenajari pietonale de pe strada Stefan cel Mare si Sfânt, sau dotarile pietonale restrânse în raport cu marimea orasului din ansamblul Palas ofera oportunitati si atractii nebanuite înainte, irezistibile acum.
În aceasta poveste reactualizata pe scurt, pasajele pietonale supra si subterane joaca, pâna la urma, roluri meschine. Este favorizat evident, autoturismul. La începuturile lor aceste treceri pietonale s-au dovedit locuri de infectie publica. Nici eforturile ulterioare de a le completa cu galerii comerciale si a le dota cu scari si trotuare rulante nu le-a ridicat statutul de urbanitate la nivelul dorit. În consecinta solutiile agreate presupun eliminarea în cât mai mare masura posibila a autoturismului din imaginea spatiului urban concomitent cu realizarea sistemelor pietonale coerente la scara întregului oras.
Reamintirea acestor idei e generata de proiectul primariei Iasi pentru inelul de circulatie pietonala suspendata din Podu Ros, una dintre cele mai complicate intersectii din tara. Întrucât imaginea istorica, initial generoasa, din Podu Ros spre centru, a disparut, realizarea unei asemenea constructii pare acceptabila, cu sanse sa fluidizeze într-o masura limitata traficul auto. Sa nu uitam ca în acest nod rutier se înteapa nu mai putin de zece strazi. Disparitia trecerilor pietonale la nivel sunt, în acest context, de ajutor.
În afara frumusetii cercului, a unor perspective spre spatiul urban de la înaltimea esplanadei suspendate, solutia aceasta nu ofera nimic pietonului. Practic este în defavoarea lui devreme ce toate serviciile comerciale în forma definitiva sau provizorie ramân la nivelul solului. Daca este adevarat ca investitia se justifica prin îmbunatatirea evidenta a traficului rutier, atunci solutia propusa poate fi optimizata.
În primul rând rezolvarea accesibilitatii cu scari sau trotuare rulante, lifturi, pentru toate directiile focalizate de acest important nod rutier al Iasului.
În al doilea rând marirea suprafetei inelului peste toata aria rutiera din intersectie. O parte semnificativa din ea va fi destinata spatiilor comerciale si gradinilor suspendate.
A treia idee are legatura cu numeroasele, diversele, inesteticele spatii comerciale provizorii de pe toate trotuarele zonei Podu Ros. În Iasi, mai mult ca în alte orase mari din tara, a aparut îndata dupa 1989 comertul stradal în forme asa-zis efemere: tonete, chioscuri mai mari sau mai mici sau chiar micro spatii comerciale în extensia parterelor de la blocurile existente. Ele vin în întâmpinarea nevoilor pietonilor din zona cu oferte diverse, în forme arhitectural-urbanistice întâmplatoare, fara reguli de compunere în spatiul ansamblului pietii. Toate pot fi mutate, pe baza unei analize functionale atente, în spatii definitive cu arhitectura spectaculoasa, pe esplanada.
În fine, a patra idee se refera la calitatea pe care noua arhitectura a pietii trebuie sa o etaleze. Se impune, într-un spatiu atât de important al orasului, o solutie în acord cu tendintele actuale ale arhitecturii de top. Putina inspiratie de la concursul international din piata palatului nu strica. Se poate naste un punct de atractie capabil sa anuleze sentimentul de efort inutil al pietonului care trece strada la înaltime.
În concluzie, o asemenea viziune nu pare tocmai rea. În fond, daca tot e s-o facem lata, hai s-o facem lata ca lumea, nu-i asa?
Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de solutii arhitecturale; a fost arhitect-sef al Iasului