Publicitate

Doua avioane de lupta americane au interceptat patru avioane rusesti în apropiere de Alaska, a anuntat, marti, Comandamentul Nord-American de Aparare Aerospatiala (NORAD), relateaza miercuri AFP.
Aceasta interceptare „de rutina” a unor aeronave rusesti, în special modele de bombardier greu Tu-95 si avion de vânatoare Su-35, a avut loc luni, a spus indicat NORAD într-un comunicat.

Aceasta este o operatiune care consta în escortarea unui avion potential rival care s-ar afla prea aproape de un spatiu aerian sau care a intrat în acesta.

„Avioanele rusesti au ramas în spatiul aerian international si nu au intrat în spatiul aerian suveran american sau canadian”, a adaugat sursa citata, precizând ca o astfel de activitate rusa „are loc în mod constant si nu a fost considerata o amenintare sau o activitate provocatoare”, informeaza Agerpres.

Mai mult, Ministerul olandez al Apararii a precizat ca a interceptat doua aeronave de lupta rusesti „aproape de zona de responsabilitate a NATO din Polonia dinspre Kaliningrad”.„Dupa identificare, s-a dovedit a fi vorba de trei aeronave: un avion rusesc IL-20M Coot-A care a fost escortat de doua Su-27 Flankers. Avioanele olandeze F-35 au escortat formatiunea de la distanta si au predat escorta partenerilor NATO”, a mai precizat Ministerul olandez al Apararii, noteaza Reuters.

Citește toată știrea

Patru avioane militare ruseşti, interceptate de armata SUA în apropiere de Alaska
Publicitate