Publicitate

Patru medici de la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucuresti au fost retinuti de procurori, sub acuzatia ca primeau bani si bunuri de la pacientii care suferisera interventii chirurgicale, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
Alti patru medici sunt cercetati în libertate sub control judiciar.

O parte dintre acestia sunt medici rezidenti anestezisti, au indicat sursele citate.

Miercuri dimineata, procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucuresti, împreuna cu politisti din cadrul Directiei Generale Anticoruptie, au efectuat patru perchezitii, dintre care doua la sediul Institutului Marius Nasta, în cadrul a doua dosare penale în care se efectueaza cercetari sub aspectul comiterii infractiunilor de luare de mita si dare de mita.

„În cele doua cauze s-a retinut ca, pe parcursul anilor 2022 – 2023, mai multi medici din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie ‘Marius Nasta’ au primit, în mod repetat, diferite sume de bani si bunuri de la diferiti pacienti ai acestui spital, în legatura cu exercitarea atributiilor de serviciu (efectuarea controalelor pre si postoperatorii si realizarea interventiilor chirugicale). În cele doua cauze au fost efectuate investigatii financiare, rezultând diferente semnificative dintre veniturile licite si averea unora dintre medicii vizati de cercetari, urmând a fi dispuse masurile legale care se impun”, sustin procurorii.

Citește toată știrea

Patru medici de la Marius Nasta acuzaţi că luau mită de la pacienţi, reținuți
Publicitate