Un pensionar de 70 de ani a fost prins de politia rutiera circulând pe drumurile judetului cu un permis fals, „eliberat” în Republica Moldova.
Politistii l-au oprit pe individ în dreptul comunei Valea Seaca, în urma unui control rutier de rutina. Oamenii legii i-au cerut acestuia permisul de conducere, iar el l-a prezentat ca fiind eliberat de catre autoritatile de peste Prut. Politistii au ajuns la concluzia ca respectivul document este fals. Soferul este acum cercetat pentru conducerea unei masini fara permis, fals si uz de fals.
“La data de 16 februarie, politistii din cadrul Biroului Rutier Pascani au oprit pentru control, pe raza comunei Valea Seaca, un autoturism condus de un barbat de 70 de ani. Barbatul a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de autoritatile din Republica Moldova, iar în urma verificarilor efectuate de politisti au rezultat suspiciuni privind autenticitatea documentului. De asemenea, din verificari a rezultat faptul ca barbatul nu detine permis de conducere. În cauza a fost întocmit dosar penal sub aspectul savârsirii infractiunilor de conducere a unui vehciul fara permis de conducere, uz de fals si fals material în înscrisuri oficiale, iar cercetarile sunt continuate”, au declarat reprezentantii Biroului Rutier Pascani. (M.G.)
