Un cuplu de ieseni a apelat la un credit pentru a-si cumpara locuinta. Dupa 15 ani de plata a ratelor, au constatat însa ca nu s-au apropiat deloc de împlinirea visului. Dimpotriva, s-au trezit ca datoreaza cu aproape 100.000 de lei mai mult decât în prima zi a creditului. Cazul lor este unul dintre miile în care cresterea brusca a cursului francului elvetian a dat peste cap orice plan, oricât de bine întocmit. Cei doi cauta acum o solutie în instanta.
În decembrie 2007, când economia „duduia”, dupa cum se exprima prim-ministrul de atunci, Claudiu si Iuliana P. au contractat de la Eximbank SA un credit de 78.500 franci elvetieni, pentru cumpararea unui apartament. Creditul, a carui rambursare a fost întinsa pe 35 de ani, a fost suficient pentru achizitionarea unui apartament cu doua camere, în suprafata de 52 mp. La data contractarii, cursul valutar era de 2,14 lei pentru un franc elvetian. Cuplul avea astfel de rambursat 168.000 lei, la care se adaugau dobânzile si comisioanele bancare.
În 2008 însa, cursul francului s-a apreciat brusc, iar rata de 374 de franci a devenit tot mai greu de achitat. Dupa 15 ani de plata a ratelor, cei doi au constatat ca datorau doar cu titlu principal o suma cu 94.800 lei mai mare decât cea obtinuta initial. În cele din urma, la începutul anului trecut, Claudiu si Iuliana P. s-au hotarât sa faca apel la prevederile Legii 77/2016, privind darea în plata a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite. Aceasta acorda debitorului posibilitatea de a închide fortat creditul, prin cedarea dreptului de proprietate catre banca, în situatia în care prin negociere nu se ajunge la o „echilibrare” a creditului. Sotii P. au propus bancii stabilizarea cursului de schimb valutar pentru viitoarele rate la 2,57 lei/franc elvetian, pâna la cel mult 3,27 lei/franc elvetian sau aplicarea unei reduceri de 45- asupra soldului curent al creditului.
Cursul maxim propus bancii de cei doi era cu 52,6- mai mare decât cel la care fusese contractat creditului, prag inclus în legea 77/2016 în urma unei decizii a Curtii Constitutionale. În sensul legii, se presupune ca debitorii trebuie sa-si asume riscul unei cresteri a cursului valutar, dar pâna la un maxim de 52,6-. Cresterea cursului peste acest prag este considerata imprevizibila. În momentul în care sotii P. s-au adresat bancii pentru a renegocia creditul, cursul ajunsese la 4,87 lei/franc, mai mult decât dublu fata de cel la care fusesera împrumutati banii. Astazi, francul elvetian valoreaza 5,29 lei.
Variantele propuse de cei doi, respectiv limitarea cursului maxim la 3,27 lei/franc, reducerea cu 45- a soldului curent sau preluarea de catre banca a apartamentului au fost refuzate de Eximbank, iar cazul a ajuns în instanta.
Legea 77/2016 nu ofera o marja de manevra prea mare bancii. Institutia creditoare este obligata sa accepte reechilibrarea creditului sau darea în plata a imobilului cumparat, cu exceptia situatiei în care demonstreaza ca debitorii nu se încadreaza în conditiile legale. Practic, magistratii Judecatoriei au trebuit doar sa verifice daca aceste conditii erau îndeplinite sau nu. Darea în plata se poate aplica daca creditul nu depaseste echivalentul a 250.000 de euro, ceea ce era evident. Creditul trebuie sa fi fost cotractat pentru cumpararea sau amenajarea unei locuinte, ori sa fie garantat cu o locuinta. Si aceasta conditie era îndeplinita. Debitorul trebuie sa nu fi fost condamnat pentru infractiuni în legatura cu creditul, iar cazierul judiciar al celor doi era curat. Ultima conditie, cea a impreviziunii, era si ea îndeplinita. Cursul franc/leu practic a explodat, depasind cu mult pragul de 52,6- impus de lege. „Instantele judecatoresti nu au competenta de a decide ele însele daca sau în ce masura fluctuatia valutara poate fi calificata drept impreviziune. Întrucât legea a reglementat, pe calea unei definitii legale, o prezumtie absoluta de impreviziune, instanta judecatoreasca trebuie sa o aplice în consecinta”, au precizat judecatorii.
Daca toate conditiile erau îndeplinite, magistratii nu aveau altceva de facut decât sa decida daca dispun reechilibrarea creditului sau obligarea bancii sa preia în proprietate apartamentul, fara a mai putea avea alte pretentii de la debitori. Ei au preferat prima varianta, obligând Eximbank sa calculeze ratele viitoare ale creditului contractat de Claudiu si Iuliana P. la cursul leu/franc la care fusese contractat creditul, plus un procent de 52,6-. În locul unor rate calculate la cursul de 5,29 lei/franc elvetian, cei doi ieseni le vor plati la un curs de 3,27 lei/franc, mult mai mare decât cel initial, din 2007, dar semnificativ mai mic decât cel actual.
Sentinta Judecatoriei nu este înca definitiva. Solutia magistratilor a fost contestata de ambele parti, cele doua apeluri urmând sa fie judecate de Tribunal. Instanta nu a stabilit înca primul termen de judecata.
