Prim-ministrul Nicolae Ciuca va fi prezent pe 24 ianuarie la Iasi, cu ocazia împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române. Primarul Mihai Chirica a confirmat ieri ca premierul a raspuns favorabil invitatiei adresate de catre municipalitate.
Alaturi de prim-ministru, la Iasi se vor deplasa si mai multi membri ai Guvernului, precum si un reprezentant al Administratiei Prezidentiale. De asemenea, la manifestari, care vor avea loc începând cu ora 11.00 în Piata Unirii, au fost invitati lideri de partide, parlamentari si alte oficialitati locale si centrale.
„În deschidere va fi un concert de muzica populara, cu interpreti locali si din tara, precum Ciprian Pop, Gheorghe Turda, Laura Lavric si altii. Apoi, vor urma manifestarile oficiale, cu Te Deum, discursuri, Hora Unirii si depunerea de jerbe”, a declarat ieri primarul Mihai Chirica.
Manifestarile se vor încheia cu o defilare militara la care vor participa 250 de militari din cadrul Ministerului Apararii Nationale si din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, defilarea urmând a fi realizata cu personal de la Brigada 15 Mecanizata, Batalionul 151 Infanterie, Batalionul 198 Sprijin Logistic, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al Judetului Iasi, Inspectoratul de Jandarmi Judetean Iasi si Scoala Militara de Subofiteri de Jandarmi Falticeni.
În seara zilei, va avea loc retragerea cu torte, pe traseul Muzeul Unirii – Palatul Culturii. Cu o zi înainte de 24 ianuarie, la ora 11.00, se va desfasura o conferinta pe tema „Unirea Principatelor Române si dinamica unitatii nationale”, o manifestare stiintifica organizata de Primarie si Fundatia Colegiului National de Aparare.
Evenimentul va avea loc în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza”. „Acest eveniment îsi propune sa marcheze semnificatiile multiple ale zilei de 24 ianuarie 1859, contribuind la extinderea dezbaterii academice si oferind publicului iesean noi perspective asupra Unirii Principatelor – eveniment istoric în a carui pregatire elitele politice si intelectuale ale orasului nostru au jucat un rol atât de important”, spun organizatorii.
Printre cei care vor sustine prelegeri se numara Ion Tighineanu (presedintele Academiei de Stiinte a Moldovei), Victor Spinei (vicepresedinte al Academiei Române), Adrian Cioroianu (manager Biblioteca Nationala a României) si Ioan Cristescu (director al muzeului National al Literaturii Române).
