Mi-ar fi placut sa scriu câteva rânduri despre fascinanta Barcelona, despre papagalii ei galagiosi ascunsi în palmieri, despre delicioasele pinchos din Carrer Blai sau despre broscuta testoasa din Barri Gotic care, se spune, împlineste dorintele, dar sunt atrasa de un alt subiect, la fel de incitant, aparut pe ordinea de zi din Spania – câinii si stapânii lor.
Mai precis, ca sa explic alegerea, e vorba despre o lege pe care guvernul spaniol a promulgat-o vineri, cred ca în acelasi timp în care admiram, într-unul din parcurile cartierului Vall de Hebron, un grup canin jucaus, rostogolind o minge roz din silicon, – obligativitatea efectuarii unui curs de pregatire pentru cei ce doresc sa devina proprietari de astfel de animale de companie. S-a promulgat, deci, Legea privind protectia si drepturile animalelor, lansata de Ministerul Drepturilor Sociale din Spania si Agenda 2030, un regulament care pune accent pe responsabilitatea detinerii de catre o persoana a patrupedului, fie cumparat, fie adoptat, iar fara un „certificat” legal, de azi în Spania nimeni nu mai poate detine un catelus.
Obligatia de a urma un curs daca vrei sa ai un câine a stârnit controverse în social media barceloneza. În timp ce unii apreciaza masura, altii considera ca un curs de baza, doar pentru obtinerea un certificat, nu ar fi suficient, întrucât exista multe profiluri de proprietari – unele, la drept vorbind, care nu ar trebui sa aiba un animal de companie. E suficient oare doar sa înveti cum sa-ti hranesti animalul sau când sa-l vaccinezi sau trebuie ceva mai mult de atât, ceva care sa aiba legatura cu personalitatea, empatia sau educatia viitorului stapân?
Cercetatorii de la Universitatea din Cordoba, ca sa ramân tot în perimetrul exemplelor din Peninsula Iberica, au luat în calcul mai multi factori care conduc adeseori spre abandonul animalelor de companie, în special al câinilor. Si nu vorbim aici de tipurile de rase considerate de unii periculoase ori comportamentul agresiv datorat factorilor genetici, motive des invocate de cei care abandoneaza animale. Cercetatorii lanseaza ideea ca cea mai mare parte din cazurile de abandon se datoreaza lipsei de educatie a animalului pe care stapânul nu o mai poate gestiona. Faptul ca proprietarii nu au avut un câine înainte si nu stiu sa se comporte cu el, nepracticarea dresajului, rasfatul câinelui în mod excesiv, lipsa pedepsei atunci când este necesar, primirea unui câine nedorit drept cadou sau achizitionarea lui din capriciu si lasat mereu în grija altuia si, mai ales, lipsa de socializare a câinilor cu alti câini, cu strada si cu oamenii, ar fi câteva exemple în acest sens. Ignorarea tuturor acestor factori externi ar determina, dupa cum afirma cercetatorii din Cordoba, ceea ce am putea numi „o educatie proasta”. Un câine prost educat, neglijat devine neascultator, chiar agresiv, si, din nefericire, la scurt timp, un animal lasat prada strazii. Tocmai acest lucru doresc spaniolii, sa stopeze, prin promulgarea legii, abandonul animalului de companie care nu mai raspunde pretentiilor stapânului sau, cel responsabil direct, de fapt, de educatia lui.
Dupa cum observam, legea care tocmai a fost promulgata în Spania pare sa se concentreze mai mult pe necesitatile animalului de companie care trebuie satisfacute, si mai putin pe stapân. Cursul care face subiectul legii, credem, nu reprezinta întreaga imagine, mai ales ca a si stârnit unele reactii ale internautilor. Personalitatile câinilor si ale proprietarilor se oglindesc adesea reciproc. Totul este, de fapt, despre stapâni, atitudinea lor fata de societate, nu despre animale. Ceea ce face posibil „transferul” personalitatii de la stapân la câine este modul în care acesta îl creste. Îti educi câinele de mic sa fugareasca pisicile din parc pentru ca tie, de fapt, nu-ti plac pisicile. Gasesti ca e distractiv asta. În parc va fugari nu doar pisici, spre amuzamentul tau, ci si semenii lui de talie mica, confundându-le cu ele. Când va rani grav catelusul vecinului sau va ucide pisica vecinei, te descotorosesti de el, nu ai nevoie de animale agresive, nu?, desi n-ai facut nimic ca sa eviti o asemenea situatie. Ai fi putut macar sa-i pui o botnita când l-ai scos la plimbare, dar n-ai facut-o. Sau îl tii departe de oameni si de veselii copii, undeva într-un fund de gradina, legat de un lant. Când scapa din lant, zbughind-o temator pe ulita satului, si ataca un copil, pentru ca el e speriat, se teme si ataca, îl parasesti în padure. Blamezi animalul, nu educatia pe care i-ai dat-o. Si, abandonându-l bucuros ca ai scapat de probleme, speri ca ai sa cresti un alt câine mai bun decât ce ai avut. Eronat, va fi la fel ca cel abandonat, daca lectiile tale si modul tau de a te comporta cu el vor fi aceleasi. La fel ca si în cazul fiintei umane, educatia buna face minuni. Instruirea e necesara. Dar mai ales, propria noastra educatie în relatia cu alte specii.
Se spune ca oamenii aleg câini care se potrivesc cu stilul lor de viata sau ca stilurile de viata comune pot face ca personalitatile umane si ale câinilor sa se contopeasca în timp. Tendinta oamenilor este de a alege animale care sa le completeze propriile vieti. Iar oamenii care îsi aleg animalele de companie fac asta la nivel subconstient. Privind câinele, spun unii, vedem stapânul.
Acest curs de care spuneam, probabil, se refera la modul cum spaniolii vor putea face fata situatiilor neplacute în care se vor afla ei si câinii lor la un moment dat. Sau cel putin asa credem noi ca ar trebui sa fie un curs despre cresterea animalelor de companie, despre cum gestionam personalitatea câinelui si, implicit, cum gestionam propria noastra personalitate, a crescatorului de animal de companie, cu frustrarile, dorintele, asteptarile si nevoile noastre. Necesitatea unui certificat legal care sa permita unei persoane sa creasca un animal de companie va stopa, speram, cadourile din capriciu facute, mai ales de Sarbatori, celor care azi îsi doresc cu ardoare o „pufosenie”, si mâine, dupa primul papuc rontait, vor duce „agresivul”, fara remuscari, la padoc. Sa ne gândim câti copii primesc cadou acum, de Pasti, iepurasi si ce se va alege de cei mai multi dintre ei, dup o vreme… Ma opresc aici, pentru a nu scrie ceva ce aduce a cinism…
Sunt comportamente care trebuie cunoscute pentru o convietuire sanatoasa, dar care sunt adesea cerute câinelui, pentru ca este ceea ce „trebuie sa faca”. Pâna la a avea pretentii de la un animal de companie, stapânul ar trebui sa învete sa-si defineasca nevoile personale în relatia cu el si, mai ales, sa-si evalueze cu seriozitate posibilitatile de a-l educa si întretine. Legea spaniolilor este aplaudabila, chiar daca necesita îmbunatatiri. O responsabilitate nu doar fata de câini, ci fata de societate, în primul rând. La noi se dau legi pentru protectia animalelor care nu se aplica, înca se mai gasesc saci si sacose la marginea orasului cu animale abandonate, torturate, schilodite de descreierati, iar miile de catelusi din padocuri, altadata membri ai unor familii, spera sa mai gaseasca acei stapâni, al caror singur „certificat” e dorinta sincera de a creste, educa si iubi un prieten cu patru labute, loial pâna la final.
Cristina Danilov este psiholog