Conferinta de Securitate de la Munchen de anul acesta este marcata de criza din Ucraina; la mare distanta, la Beijing, atmosfera de la olimpiada, revenirea în forta a practicii utilizarii sportului ca vehicul de propaganda sunt alte semne ale reîntoarcere în timp la perioada Razboiului Rece.
Din 1963 încoace, are loc anual în luna februarie, traditionala Conferinta de Securitate de la Munchen, de departe cel mai important eveniment de acest fel pe plan international. În acest an s-a desfasurat, previzibil, sub semnul crizei din Ucraina si pe fondul absentei unei delegatii oficiale din Rusia. E important de amintit ca în urma cu 15 ani, în 2007, Vladimir Putin vorbea în acelasi cadru despre o noua ordine internationala. Iata cum o idee care parea oarecum exotica atunci a devenit între timp una cât se poate de actuala. Mai ales dupa ce, prin pactul strategic semnat la Beijing înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarna de catre Vladimir Putin si Xi Jinping, China si Rusia anunta intrarea într-o noua faza a demersului lor de reasezare a sferelor de putere si influenta de pe glob.
Cu toate acestea, în ciuda turbulentelor geopolitice majore, nu doar din Ucraina, ci si cele din Orientul Mijlociu sau din Asia de Sud Est (tot la Munchen, Boris Johnson a amintit ca „ecourile crizei din Europa se aud în Taiwan”), elitele occidentale nu au putut sa renunte la marotele ideologice obisnuite, precum cele legate de schimbarile climatice sau de abordarile multilateraliste, de genul acordului cu Iranul. Punct în care, formal, s-au aflat pe aceeasi lungime de unda cu ministrul de externe chinez, Wang Yi, care în cursul unei interventii prin legatura video a vorbit despre „importanta «adevaratului» multilateralism”. Numai ca, la fel ca în multe alte chestiuni, maniera în care vede lucrurile regimul de la Beijing este foarte diferita de cea occidentala. Cu acelasi prilej, el s-a mai exprimat direct în favoarea „independentei strategice a Europei” (concept foarte apreciat si la Paris), în speranta decuplarii acesteia de America.
Cât de mult valoreaza astfel de acorduri sau întelegeri atunci când se modifica raporturile de putere si influenta pe plan international a tinut sa le reaminteasca participantilor Vladimir Zelenski, presedintele Ucrainei. Cu trimitere la Memorandumul de la Budapesta din 1994 care garanta integritatea si securitatea tarii sale. „Ucraina a primit garantii de securitate pentru abandonarea celui de-al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume. Nu avem arme. Si nici o securitate … Dar avem dreptul – dreptul de a cere trecerea de la o politica împaciuitorista la una care sa asigure securitatea si pacea.” Zelenski a facut si un nou un apel la propunerea unei foi de parcurs pentru integrarea tarii sale în UE si NATO însa sunt sanse extrem de reduse sa obtina un raspuns concret favorabil.
Conferinta din capitala Bavariei s-a suprapus peste finalul Olimpiadei de iarna de la Beijing. O olimpiada memorabila, dar nu în sensul celor spuse de Thomas Bach, presedintele Comitetului International Olimpic, într-un interviu acordat CGTN, canalul oficial de televiziune chinezesc pentru strainatate. Bach a vorbit despre niste jocuri „derulate în afara disputelor politice”, care „au demonstrat primatul spiritului olimpic”, în ciuda tensiunilor majore existente pe plan international. Realitatea este exact pe dos. Am fost martorii unei degradari fara precedent a spiritului olimpic. În primul rând am asistat la niste jocuri intens controlate de regimul de la Beijing. Printr-o obsesiva si excesiva politica de restricitii anti-Covid, dar mai ales prin extinsul sistem de supraveghere a sportivilor si a oficialilor straini prezenti la olimpiada, la pachet cu avertismente severe în privinta exprimarii oricaror pozitii critice fata de autoritatilor chineze. În afara de asta, a fost evident, mai mult ca oricând din 1990 încoace, faptul ca în principal pentru Rusia si China sportul a redevenit, la fel ca în perioada Razboiului Rece, o arma propagandistica în confruntarea geopolitica dintre acestea si Occident.
Probabil principalul scandal care a marcat Olimpiada de la Beijing a fost cel de dopaj legat de patinatoarea din Rusia Kamila Valieva. Dupa zile întregi de tensiune si dupa ce s-a decis sa nu se mai acorde medalii pentru competitia de patinaj artistic pe echipe, câstigata de echipa Rusiei, care a inclus-o pe Valieva, urmata de cea din Statele Unite, ei i s-a permis totusi sa concureze în continuare.
În timp ce la Moscova au aparut panouri uriase cu imaginea Valievei însotita de mesaje de sustinere, foste glorii ale patinajului artistic mondial au avut reactii extrem de critice dupa ce un Comitet CIO a decis sa ignore faptul ca sportiva din Rusia a fost testata pozitiv pentru utilizarea unei substante (trimetazidina) similaraa cu cea pentru care, de pilda, Maria Sharapova a fost suspendata timp de 15 luni din turneele de tenis. „Cum va mai lua cineva în serios competitia sportiva de patinaj de acum înainte?”, a reactionat patinatoarea canadiana Magan Duhamel, care a câstigat medalia olimpica de aur în 2018, în proba de perechi. „Tocmai ni s-a spus ca drogurile ilegale si abuzul sunt în regula. Daca asta a devenit acum acest sport, nu vreau sa mai am nimic de-a face cu el. 14 februarie 2022. Ziua în care spiritul olimpic a murit.” Opinie la care s-au raliat alte doua foste campioane olimpice, Kim Yu Na, din Coreea de Sud, si americanca Tara Lipinski.
Pâna la urma Valieva, care are doar 15 ani, este si ea o victima. Sub imensa presiune, a clacat în competitia individuala, a ratat câteva elemente si a ocupat în final doar locul patru, desi conducea dupa programul scurt. Adevaratii responsabili sunt de fapt antrenorii si oficialii rusi. Cazul Valieva aminteste de practicile din fostul RDG când un program de stat a recurs la toate solutiile legale si ilegale pentru a forta rezultate exceptionale la sportivi, multi dintre ei nenorociti pe viata, din ratiuni de propaganda. Însa controversele care au însotit acest caz amplu mediatizat nu sunt nici pe departe singurele. Sunt multe altele care fac ca discursuri precum cel al lui Thomas Bach, presedintele CIO, în care este amintit nobilul spirit olimpic, valorile comune, înfratirea sportivilor de pe planeta, sa fie redus la o serie de platitudini fara nici o valoare.
De pilda, echipa de hochei a Chinei a fost de fapt constituita în majoritate din americani si canadieni. Problema e ca si în cazul lor ca si în acela al lui Ailing (Eileene) Gu, o americanca de origine chineza, nascuta în San Francisco, care a crescut, locuieste si se antreneaza acolo, dar care a concurat pentru China câstigând doua medalii de aur si una de argint la schi acrobatic Big Air, exista un mare semn de întrebare: care este statutul lor legal, pentru ca Beijingul nu admite dubla cetatenie? Asta înseamna ca daca au obtinut cetatenia chineza, o conditie absolut obligatorie pentru a putea concura pentru tara gazda a actualei olimpiade, fiecare dintre cei în cauza ar fi trebuit teoretic sa renunte la cetatenia americana sau canadiana, dupa caz. În realitate, pare mai probabil ca oficialitatile chineze au trecut peste aceasta piedica legala.
Tatal lui Eileen Gueste american, dar mama sa provine dintr-o familie care face parte din nomenclatura regimului de la Beijing. Eileen Gu si-a declarat sprijinul pentru miscarea Black Lives Matter, dar s-a abtinut de la orice fel de comentarii cu privire la încarcerarea în masa a uighurilor din Xinjiang sau la reprimarea protestelor pro-democratie din Hong Kong. Motivatia, data de agentul ei american, aceea ca daca ar face asta ar fi pusa în pericol atunci când se duce în China. Însa acest dublu standard moral nu este nici pe departe ceva izolat. Multe celebritati din liga de baschet NBA fac acelasi lucru, din ratiuni financiare. Probabil si cele care au stat si la baza deciziei lui Eileen Gu, care a beneficiat si ea de enorme contracte de sponsorizare, de a concura pentru China.
În fine s-a mers în continuare si la Beijing pe farsa cu ROC (Comitetul Olimpic Rus). Marea pedeapsa pentru ceea ce au facut rusii la Olimpiada de la Sochi, în 2014, când au pus la punct un sofisticat sistem de falsificare a probelor de dopaj, este faptul ca sportivii lor nu concureaza sub numele de Rusia, ci sub acela de ROC. Toata aceasta completa degradare a „spiritului olimpic” si a institutiei care pastoreste miscarea olimpica globala la care asistam mai ales în ultimul deceniu este sincrona cu degradarea generala a întregului sistem de institutii la nivel global. Un bun exemplu este ONU, cu toate agentiile sale, precum WHO sau UNESCO. WHO este în mare parte controlata de chinezi, iar UNESCO a devenit în principal o platforma pentru atacarea sistematica a Israelului. La fel ca Amnesty International care în ultimul sau raport vorbeste despre apartheidul practicat de Israel. Dar lista e mult mai lunga. De la Greenpeace la FIFA si la alte structuri care în teorie formeaza osatura, pilonii, ordinii internationale, pe care le-am privit zeci de ani cu admiratie si încredere, multe dintre ele sunt afectate de o extinsa coruptie financiara si morala.