În ziua în care cei de la PNL Iasi au arborat pe lânga lege steagul unui alt stat în fata sediului din Podu Ros, cei de la PSD s-au dat si ei în stamba cu mesaje antioccidentale.
La sfârsitul saptamânii trecute, puteai crede ca Ucraina si-a deschis consulat în Podu Ros sau ca presedintele ori premierul de la Kiev viziteaza sediul PNL din municipiul Iasi. Steagul galben-albastru – nu culorile PNL, ci drapelul ucrainean – fusese arborat alaturi de tricolorul românesc în fata sediului PNL. Decizia a fost luata în Biroul Permanent Judetean al filialei, desi Legea (75/1994) specifica clar conditiile în care poate fi ridicat steagul altui stat: la vizite oficiale, în cadrul unor festivitati si reuniuni internationale cu participarea reprezentantilor statului respectiv – si numai alaturi de tricolor.
Sâmbata, un trecator a coborât steagul Ucrainei si a depus o plângere la Politie. Duminica, steagul era tot acolo, dar a disparut pâna la amiaza. Pâna la închiderea editiei, Institutia Prefectului nu a avut nicio reactie, nici de la prefectul PSD, nici din partea subprefectilor PNL.
Parca tocmai ca sa nu ramâna mai prejos, social-democratii au rostogolit pe grupul de comunicare intern un mesaj profund antioccidental, îndreptat atât împotriva Statelor Unite ale Americii – al caror vicepresedinte tocmai venise în România – dar si împotriva regimului de la Bucuresti. Mesajul care pare redirectionat mecanic fara nicio ezitare, probabil pentru ca venea chiar de la presedintele Maricel Popa, a fost chiar afisat pentru scurt timp pe Facebook de unul dintre consilierii judeteni ai PSD, Mircea Manolache. Postarea a stârnit reactii critice si în interiorul PSD, cel mai critic fiind fostul presedinte executiv al filialei municipale, Viorel Blajut.
Un comunicat nesemnat al PNL, desi scris la persoana I si retransmis de câtiva liberali pe retelele de socializare, a acuzat ca „grupurile PSD propaga cu nerusinare mesaje profund antioccidentale, asemenea învataturilor primite în vechea scoala UTC-ista“. „Nu pot întelege aversiunea pe care un demnitar al statului român, un reprezentant al unui judet cu valori pro-occidentale, o manifesta fata de un partener strategic si un aliat important al României“, se arata în textul afisat pe pagina PNL Iasi.
Într-un alt mesaj, de asemenea nesemnat, autorul sau autorii promit ca „nu vom colabora cu PSD Iasi atât timp cât acest partid promoveaza alesi judeteni cu asemenea pozitii publice si care încurajeaza propaganda rusa, cu girul lui Maricel Popa, stiut fiind faptul ca Mircea Manolache actioneaza ca o portavoce a acestuia“. Este ceruta de asemenea demisia lui Manolache din CJ.
În noaptea de vineri spre sâmbata, dupa ce vicepresedintele SUA Kamala Harris a parasit România, un alt comunicat, de data asta al PSD Iasi, a încercat sa dreaga busuiocul. „Din cauza unei neîntelegeri si a unor «colegi binevoitori», informatii din cadrul acestor grupuri interne au ajuns trunchiat în spatiul public generând o serie de reactii la adresa social-democratilor ieseni. Motivat de acest fapt, PSD Iasi reafirma în mod categoric apartenenta la valorile europene si principiile nord-atlantice, dezavuând complet orice asociere sau atitudine pro-rusa în contextul conflictului armat din Ucraina“, se arata în textul remis presei putin dupa miezul noptii.
Trebuie mentionat ca, desi regimul de la Bucuresti este unul în care PSD si PNL sunt aliati, la Iasi PSD este în opozitie. Daca, în Consiliul Local, sunt doar 5 alesi PSD din 27 de consilieri, la CJ sunt 10 alesi judeteni din 36, iar conflictele verbale cu executivul liberal sunt nelipsite de la orice sedinta, protagonist din partea PSD fiind de fiecare data Mircea Manolache. Asadar, colaborarea invocata în comunicatul PNL oricum nu exista. Însa, potrivit unor surse din ambele partide, are sanse sa se concretizeze înainte de alegerile din 2024.
