Stimati ieseni,
Va prezint Raportul parlamentar al lunii martie 2022, care cuprinde principalele repere ale activitatii mele din Camera Deputatilor.
Pe parcursul acestei luni, principalele actiuni au fost constituite din:
Emiterea de puncte de vedere cu privire la proiectele de lege aflate în dezbatere parlamentara si realizarea de studii, analize, comunicari si consultari ce au privit:
– recunoasterea meritelor personalului medical participant la actiuni medicale împotriva COVID-19, reluarea si finalizarea unor investitii majore în hidrocentrale, Plan de urgenta pentru garantarea aprovizionarii cu alimente si a securitatii alimentare în vremuri de criza, completarea Legii educatiei fizice si sportului nr.69/2000, instituirea zilei de 11 aprilie ca „Ziua educatiei financiare”, stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritatile administratiei publice si institutiile publice, reglementarea de masuri în domeniul sanatatii, modificarea si completarea Legii educatiei nationale nr.1/2011, datele deschise si reutilizarea informatiilor din sectorul public, sistemul unitar de pensii publice, exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, ratificarea Acordului între Guvernul României si Guvernul Republicii Moldova privind recunoasterea reciproca a diplomelor, certificatelor si titlurilor stiintifice, reglementarea unor masuri în domeniul protectiei drepturilor persoanelor cu dizabilitati, regimul juridic al contraventiilor, masuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operational Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum si alte masuri în domeniul fondurilor europene, operarea, functionarea si finantarea asistentei de urgenta acordate cu elicoptere destinate serviciilor aeromedicale de urgenta si pentru simplificarea procedurilor de desemnare ale unitatilor sanitare ca operatori medicali, implementarea programului „O familie, o casa”, modificarea si completarea Legii viei si vinului în sistemul organizarii comune a pietei vitivinicole, masuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizati care beneficiaza de sprijin educational pe baza de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educational acordate din fonduri externe nerambursabile, precum si unele masuri de distribuire a acestora, protectia consumatorilor, regimul juridic al plantelor, substantelor si preparatelor stupefiante si psihotrope, masuri pentru finantarea din fonduri europene a unor programe nationale, reforma în domeniul sanatatii, regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice, asigurarea accesului persoanelor fizice la servicii de internet în banda larga, la punct fix.
Participarea în calitate de Secretar la sedintele Comisiei de Transporturi si Infrastructura, prin studierea, analiza, amendarea, dezbaterea si avizarea proiectelor de lege aflate pe Ordinea de zi, ce poate fi regasita la urmatorul link: http://www.cdep.ro/co/sedinte2015.calendar?co=34
Depunerea de interpelari si intrebari adresate membrilor Guvernului pe subiecte ce au vizat:
• Stadiul elaborarii ordinului Ministerului Muncii care cuprinde atributiile concrete pentru implementarea Mecanismului de coordonare a masurilor pentru implementarea Conventiei
• Salarizarea neadecvata pentru profesionistii din segmentul TESA
• Majorarea alocatiei de hrana pentru pacienti
• Masuri pentru stimularea lanturilor scurte de aprovizionare
• Stadiul procedurilor de colaborare între ONAC si Birourile de reprezentare economica a României
• Prescrierea de activitate fizica de catre medicii de familie
• Programul Tomata: Oportunitatea prelungirii termenului de valorificare a recoltei
• Modificari în regim de urgenta a legislatiei specifice pentru angajarea soferilor ucraineni de catre transportatorii români
• Ajutor pentru Ucraina prin modificarea de urgenta a legislatiei specifice pentru angajarea soferilor ucraineni de catre transportatorii români
• Liniile de finantare disponibile in perioada de programare 2021-2027, pentru operatorii de transport public de persoane
• Retele de furnizori de îngrijiri medicale la nivel local, judetean si regional
• Unitatile de învatamânt din judetul Iasi care vor beneficia de fonduri pentru a reduce abandonul scolar
• Stadiul implementarii componentei PNRR în domeniul forestier
Sustinerea de declaratii politice, puncte de vedere, comunicate si informari în relatia cu cetatenii si comunitatile iesene, ce au vizat teme precum: reducerea birocratiei si urgentarea marilor proiecte de infrastructura, preturile la carburanti, masuri si programe de sustinere a producatorilor, agricultorilor si antreprenorilor români, sanatatea mintala, PNRR, finantari si sprijin pentru primarii, programele operationale, forta de munca, calitatea serviciilor medicale, masuri pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile si ale economiei, masuri pentru asigurarea accesului la sanatate si medicamente, acordarea voucherelor de vacanta, masuri luate în domeniul transporturilor, masuri de compensare si plafonare a preturilor la energie, preturile la RCA, granturi pentru unitatile de învatamânt, programe de mediu, pensii, situatia din Ucraina.
Mentinerea dialogului interinstitutional prin desfasurarea de actiuni si activitati interinstitutionale specifice la nivel national si local potrivit prerogativelor parlamentare si sustinerea dialogului si consultarilor cu reprezentantii societatii civile pe teme ce au vizat cu precadere infrastructura rutiera, agricultorii, antreprenorii si cadrele medicale din judetul Iasi
Sustinerea de audiente si solutionarea petitiilor, a adreselor si a memoriilor primite
Pentru orice detaliere sau informatie punctuala, va invit la dialog pe adresa de mail: deputat.vasiletoma.iasi@gmail.com, la numarul de telefon: 0749.177.145, pe adresa cabinetului parlamentar aflat la urmatoarea adresa: municipiul Iasi, Bd. Nicolae Iorga, nr. 35, bloc N1, parter sau pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=100058175135209.
Va asigur de completa mea deschidere la un dialog continuu.
Va multumesc!
Vasile TOMA
Deputat de Iasi
