Publicitate

Pentru al saselea an consecutiv, studentii care fac dovada excelentei academice si a unei înalte motivatii pentru studiu, dar care au o situatie financiara modesta, sunt sustinuti cu burse de catre Clubul Rotary Iasi Curtea Domneasca.
Clubul Rotary Iasi Curtea Domneasca demareaza o noua sesiune de înscrieri pentru programul de burse Rotary ACADEMICA. Anul acesta, 15 tineri cu rezultate exceptionale la învatatura, dar cu o situatie financiara dificila, vor primi sprijin financiar din partea Clubului Rotary Iasi Curtea Domneasca.
Programul Bursele Rotary ACADEMICA se adreseaza studentilor în anul 1 si 2 de facultate, care urmeaza cursurile de licenta ale unei universitati de stat din Iasi. Valoarea sprijinului financiar este de 10.000 de lei, banii urmând sa fie oferiti lunar pe parcursul întregului an universitar. Conditiile de admitere presupun ca studentul candidat sa faca dovada unor rezultate scolare foarte bune, dar si a situatiei financiare modeste. De asemenea, candidatii trebuie sa pregateasca o scrisoare de motivatie sau un eseu auto-evaluativ, ilustrativ pentru motivele care stau la baza solicitarii acestei burse.

Candidatii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate vor participa, în etapa finala de selectie, la un interviu cu echipa de implementare a proiectului.

„Programul Bursele Rotary ACADEMICA intra în cel de-al saselea an de implementare si ne bucuram sa asiguram continuitate unui program pe care clubul nostru l-a construit de la zero, având la baza valorile rotariene: excelenta, implicarea si responsabilitatea. Suntem mândri sa sustinem tineri exceptionali, pe care vrem sa îi sprijinim sa îsi atinga potentialul extraordinar de care dau dovada. Programul este unul complex, combinând o componenta financiara cu una de mentorat, si credem ca poate fi multiplicat în fiecare centru universitar din tara cu ajutorul Cluburilor Rotary si a comunitatilor în care acestea îsi desfasoara activitatea”, declara Adriana Maria ROBU, presedinte al Clubului Rotary Iasi Curtea Domneasca, în mandatul 2023 – 2024.

Pâna în prezent, în cei cinci ani de derulare (între anii 2018 si 2023), pentru acest program a fost alocat un buget total de 150.000 de euro, fiind acordate 75 de burse.

„Intram în cel de-al saselea an de implementare al programului Bursele Rotary ACADEMICA cu convingerea ca vom descoperi din nou tineri cu potential academic si valori umane apropiate de spiritul rotarian. Prin acest proiect, vrem sa demonstram ca barierele financiare nu trebuie sa fie piedici în calea educatiei. Tinerii selectati pâna acum au fost o reala sursa de inspiratie si pentru noi, dovada ca investitia noastra nu este doar în viitorul lor, ci si al nostru, al tuturor.”, spune Liviu-George MAHA, coordonatorul programului Bursele Rotary ACADEMICA. 

Programul Bursele Rotary ACADEMICA se desfasoara prin colaborarea dintre Rotary Club Iasi Curtea Domneasca si:

Parteneri din mediul universitar iesean:

– Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi

– Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi

– Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” Iasi

– Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi

– Universitatea Nationala de Arte „George Enescu” din Iasi

Parteneri din mediul preuniversitar iesean:

– Inspectoratul Scolar Judetean Iasi
Partenerii din miscarea rotariana din Iasi:

– Rotary Club Iasi

– Rotary Club Iasi 2000

– Rotary Club Iasi Copou

– Rotary Club Iasi Junimea

În ce consta bursa?

Bursa lunara oferita fiecarui beneficiar va fi de 1.000 de lei si va putea acoperi, timp de 10 luni, cheltuielile legate de cazarea la camin, masa la cantina, cartile sau manualele necesare în procesul de învatamânt, taberele de studiu etc.
De asemenea, bursierii vor beneficia si de un Program de mentorat, pentru fiecare student fiind desemnata o echipa formata din câte un membru Rotary si unul Rotaract, care îsi vor asuma responsabilitatea îndrumarii si sprijinirii studentului, atât în activitatea scolara, cât si în cea extrascolara, pe toata perioada în care acesta este beneficiar al programului Bursele Rotary Academica.

Dosarul de selectie

Candidatii interesati de admiterea în acest program trebuie sa întocmeasca un dosar care sa cuprinda:

– Cererea de înscriere (informala).

– Un eseu de 2 – 3 pagini, în care sa se creioneze personalitatea aplicantului, cine este el si daca se potriveste cu cerintele programului. Se vor descrie abilitatile personale, valorile, principiile dupa care se ghideaza în viata, aspecte legate de activitatile extrascolare, implicarea în diferite proiecte, planuri de viitor, de ce a ales o anumita facultate, atitudine civica etc.

– O recomandare din partea unei persoane reprezentative (din comunitate – învatator, profesor, preot – sau coordonator/mentor cu care a lucrat într-un proiect etc.), precum si datele de contact ale acesteia (adresa de email si un numar de telefon), pentru a o putea contacta ulterior.

– Foaia matricola aferenta studiilor liceale si/sau copie dupa diploma de bacalaureat (din care sa rezulte situatia scolara din perioada liceului, precum si notele obtinute la bacalaureat, acolo unde este cazul) si/sau documente (de exemplu, situatia scolara) care sa ateste media generala anuala a anului universitar anterior (pentru studentii în anul al II-lea, inclusiv pentru cei care au fost bursieri în anul precedent).

– Adeverinta(e) din care sa rezulte veniturile familiei.

Candidatii interesati pentru a aplica în cadrul acestui program vor trimite dosarul completând formularul de la adresa:

https://rotaryiasicurteadomneasca.ro/inscriere/

Termenul limita de depunere a dosarului este 23 octombrie 2023.

 

Bursele Rotary Academica în cifre

Valoarea sprijinului financiar: 10.000 lei / an / student

Numar burse acordate: 75

Buget total proiect (2018 – 2023): 150.000 euro

5 universitati implicate

 

Citește toată știrea

Reîncep înscrierile pentru Bursele Rotary ACADEMICA
Publicitate