Ministerul Sanatatii anunta încheierea unui parteneriat cu Banca Europeana de Investitii (BEI), în urma caruia România va primi peste 2,1 miliarde de euro pentru constructia si dotarea de spitale si pentru modernizarea serviciilor ambulatorii.
Proiectul dezvoltat în parteneriat cu BEI este complementar finantarii prin Programul National de Relansare si Rezilienta si va asigura banii necesari pentru constructia, reabilitarea, extinderea si dotarea unitatilor sanitare.
“Multumim Bancii Europene pentru Investitii pentru suportul acordat în drumul nostru catre un sistem de sanatate mai accesibil pentru toti românii. Este un parteneriat care întregeste cel mai consistent efort de atragere de bani europeni pentru sistemul medical românesc – peste 2,1 miliarde de euro atât pentru construirea si dotarea de spitale, cât si pentru modernizarea serviciilor ambulatorii la nivel national”, a declarat ministrul Alexadru Rafila.
În ultimii aproape doi ani, au fost aprobate aproape 3.500 de proiecte în valoare de peste 11 miliarde de lei (2,2 miliarde de euro), bani asigurati în cea mai mare masura prin Programul National de Relansare si Rezilienta (PNRR).
”În cadrul EIB FORUM 2024 – Luxemburg, am discutat cu reprezentantii Bancii Europene de Investitii despre proiecte ambitioase pentru viitorul sistemului nostru de sanatate, mai exact despre constructia, reabilitarea si dotarea spitalelor, dezvoltarea serviciilor medicale primare si ambulatorii, implementarea solutiilor digitale si dezvoltarea continua a resursei umane din sanatate. Suntem determinati sa construim, sa reabilitam si sa dotam spitalele noastre, sa continuam digitalizarea în sistemul medical si sa asiguram un sistem de sanatate mai performant”, a aratat secretarul de stat responsabil cu implementarea PNRR în Sanatate, Alexandru Rogobete, prezent alaturi de ministrul Alexandru Rafila la EIB Forum 2024.
Saptamâna aceasta, Ministerul Sanatatii a anuntat aprobarea programului de investitii în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, fonduri nerambursabile din PNRR, pentru transformarea digitala a propriei institutii, alaturi de ale institutii-cheie din sistemul sanitar, precum Directii de Sanatate Publica, Servicii de Ambulanta Judetene, Agentia Nationala a Medicamentului, Institutul National de Hematologie si Institutele de Medicina Legala.