Când începe si când se sfârseste prietenia dintre un elev si un profesor? Cum ajunge un profesor iubit, dar totusi respectat? Poate fi „de treaba”, însa suficient de strict? Raspunsul este simplu: Serinella Zara.
Profesor de Limba si literatura româna la Colegiul National „Mihai Eminescu” din Iasi, cadru didactic cu rezultate exceptionale la concursurile si olimpiadele scolare, întemeietor al Clubului Logos si fost director al Taberei de Jurnalism, Serinella se numara printre cei mai iubiti dascali ieseni. Tocmai din acest motiv, “Ziarul de Iasi” i-a facut acesteia un amplu portret.
Colegiul “Mihai Eminescu” – vesta de salvare
Si-a dorit sa intre la Liceul Pedagogic din Iasi, însa matematica i-a pus bete în roate. Plecarea din Pascani era mai mult decât un vis, iar teama ca va ramâne blocata în orasul unde „meseria este bratara de aur” a fost o frica de care nu a reusit sa scape prea usor. Dragostea pentru lectura si vizitele zilnice la biblioteca din oras, alaturi de minusurile matematicii, nu au ajutat-o pe mica Serinella sa ia admiterea la Liceul Pedagogic din Iasi si a ramas blocata doi ani la Liceul Industrial nr. 1 din Pascani. Zilele petrecute în uzina, îmbracata în salopeta, alaturi de menghina si balamale, zile care au facut-o sa creada ca nu va realiza în viata ceea ce poate cu adevarat, s-au sfârsit atunci când a intrat cu treapta a doua la Colegiul „Mihai Eminescu” din Iasi.
„A fost multa temere raportata la viitor. Am fost întotdeauna un copil vesel si dinamic si am privit cu optimism în viitor, dar nu stiam cum sa fac sa ies de acolo. Daca urma sa am eu un Bacalaureat la Matematica si Fizica? Daca voi ramâne în zona aceea cu foarte multi muncitori din Pascani? M-am gândit ca asa mi se va întâmpla si cautam solutii. Chiar daca ne si distram în uzina, sub distractie se ascundea întrebarea: «ce vom face?». M-am temut foarte tare ca nu voi putea sa ajung la ceea ce sunt eu harazita sa fiu. Nu a fost usor, dar muzica, filmele si lectura au fost salvarea mea”, a povestit Serinella Zara.
Colacul de salvare, dupa acea perioada, a fost reprezentat de Colegiul “Eminescu” si de profesorii de la Iasi: „Peste tot am gasit ceea ce îmi doream, fie ca a fost vorba de latina, de româna, de istorie sau matematica. A fost ceea ce eu asteptam! Au fost doar doi ani în care mie mi-a placut în scoala, în care nu am avut sentimentul ca locul meu nu ar fi acolo si de aceea dau ce am primit”.
“Am avut o relatie buna cu fosta mea diriginta”
Chiar daca bucuria a fost atât de mare ca a ajuns la Colegiul „Mihai Eminescu” din Iasi, nu a fost un tel pentru cadrul didactic de Limba româna sa predea în aceasta unitate de învatamânt. „Am vrut sa fiu profesoara ca sa ma întâlnesc cu elevii, sa le spun ce stiu, sa le recit poezii si sa le explic gramatica”, a mentionat Serinella.
La început a fost profesoara la o alta scoala si îi placea aceasta profesie, simtea ca este menirea ei. Venirea sa la Colegiul “Eminescu” a venit firesc, spune ea, datorita imboldului primit din partea fostilor ei dascali. „A venit ca un firesc. Am avut o relatie buna cu fosta mea diriginta, Miruna Bostan, si cu profesorul de Limba româna, Constantin Bostan. Îmi spuneau: «Serinella, poti mai mult, hai ca locul tau este mai sus». Ei m-au impulsionat. Eu nu m-as fi gândit atât de devreme ca vreau sa fiu profesor de colegiu”, a precizat ea.
La un moment dat, s-a pus chiar problema sa fie suplinitor la Colegiul “Eminescu”, însa a batut în retragere, gândindu-se ca nu va avea ce sa le predea elevilor. „Am avut dreptate sa gândesc asa, pentru ca atunci când am ajuns, nu a fost usor. Eu am fost întotdeauna în biblioteci, dar mi-am dat seama ca e clar un alt nivel decât la scolile generale unde fusesem pâna atunci. Ani de zile nu am iesit din biblioteca si ca mine au facut toti profesorii foarte buni. Nu poti altfel, ci doar studiind, citind si batându-ti capul cum sa explici”.
„Când un profesor e profesor, elevul nu îi va uita numele”
Serinella Zara spune ca foarte multi ani nu a gasit în scoala acel tip de profesor pe care si l-ar fi dorit. „Voiam sa vad omul care este în fata mea nu doar sa predea, ci sa fie acolo cu dorinta vie si sincera, pe care orice copil o simte. Cine este facut în maniera aceasta, atunci stie cum sa fie profesor si nu trebuie sa îi spuna niciun curs de formare sau vreo carte de pedagogie. Atunci când te faci profesor doar ca o meserie, nu esti acel tip de profesor. Profesorul bun este empatic si cald, este sprijin pentru copilul din fata si îl întelege. Trebuie sa fie si ferm, adica autoritatea pe care copilul învata sa o respecte si, poate, chiar sa o iubeasca”, a explicat cadrul didactic.
Nu este doar prietenie, dar nici doar respect. Asa defineste Serinella o adevarata relatie între un profesor si un elev. „Sunt copii care nu stiu cum îl cheama pe profesorul lor de Limba româna. Cum sa nu tii minte? Atunci ma întreb a cui este vina? A elevului sau a profesorului? Atunci când un profesor este profesor, niciun fost elev nu îi va uita numele, macar pe ala mic si-l aminteste”, a completat aceasta.
Serinella are o relatie aparte cu elevii sai, iar descrierea unui adevarat profesor, prezentata de ea, se potriveste cu realitatea în care îsi desfasoara orele de Limba si literatura româna. „Nu mi-am dat seama niciodata ca sunt un astfel de profesor. Am fost eu. Niciodata nu am stat sa îmi construiesc acasa vocea, tonul sau starea. Tocmai asta le place copiilor. Sunt spontana, glumesc, când ma înfurii, ma înfurii si nu ma ascund, iar când râd, râd în hohote”, a spus profesoara.
Când se termina prietenia?
În activitatea sa didactica, Serinella Zara are în vedere cinci principii de la care urmareste sa nu se abata elevii ei. Vrea sa existe respect, încredere, corectitudine, sinceritate si bunatate. Ea le spune întotdeauna: „Pâna iesiti pe poarta scolii, voi veti fi iertati, pentru ca pâna la 18 ani nicio greseala a voastra nu este contabilizata. Dupa 18 ani, sunt de o intransigenta absoluta. Nu mai ai motiv sa te comporti inadecvat fata de profesori, scoala, mama, tata si oameni, în general. Toate acestea pâna si-au luat la revedere si au plecat pe poarta Colegiului «Eminescu»”.
Când era mai tânara, elevii sai au surprins-o cu torturi si flori la zilele de nastere si au mâncat pizza împreuna la ceasuri târzii, însa oricât de multa prietenie ar fi fost, niciodata nu s-a întâmplat ca ea sa le ceara ceva, în calitate de profesor, iar ei sa refuze. „Prietenia a fost baza respectului, muncii si rezultatelor noastre. Pâna la urma, limitele prieteniei nici nu exista, ele sunt totale, cu o singura conditie: niciunul dintre noi sa nu facem acel gest gresit. Nici eu nu sunt, totusi, fata de ei, decât profesorul, asa cum ei, oricât mi-ar fi prieteni, sunt elevii mei. Relatia pare egala, dar nu este, iar ei stiu lucrul acesta si îl respecta”, a spus Serinella Zara.
A lucrat sapte ani la Radio Iasi
Profesoara de Limba româna de la Colegiul National „Mihai Eminescu” din Iasi a cochetat si cu jurnalismul. În timpul facultatii s-a angajat la Radio Iasi si a lucrat acolo timp de sapte ani. Îi placea sa mearga pe teren si sa faca interviuri, însa se descurca greu cu montajul si a renuntat, pentru ca si-a dorit sa fie omul potrivit la locul potrivit.
În anul 1999 a început sa predea la Colegiul “Eminescu”, iar dupa un an a ajuns si directoarea Taberei Nationale de Jurnalism. Timp de sase ani s-a dezvoltat printre ziaristi si profesori din Iasi chiar în tabara de jurnalism pe care a condus-o. „Îmi placea acest domeniu, pentru ca în presa sunt oameni mult mai dezinhibati, scosi din contextul rutinei pe care îl avem în celelalte domenii. Cei sase ani au contribuit enorm la ceea ce sunt astazi. Dintotdeauna mi-a placut sa vorbesc, dar de pe urma experientei la radio am învatat sa vorbesc într-un anume fel. În pozitia de director, când avem 25 de ani, nu puteam sa ma fac de râs la deschiderile cu 300 de persoane. Toata concentrarea asta a dus la o anumita structura si stapânire a mea. Titulatura de director nu m-a impresionat foarte tare, ci faptul ca trebuia sa fac un lucru bun”.
Serinella Zara spune ca, în general, copiii o formeaza foarte mult, ea mergând pe principiul ca fiecare om înseamna o alta idee si o alta stare, iar tabara de jurnalism a contribuit la dezvoltarea sa. „În tabara aveam copiii si jurnalistii. Aveam serile în care stateam de vorba. Era o atmosfera foarte faina! Vorbeam despre cum se filmeaza, cum se monteaza, cum se ia un interviu, ce e bine si ce nu. Eu aflam, învatam si le spuneam si copiilor, iar ei îmi ziceau mie. Am aflat infinite lucruri. Erau 7-8 zile extrem de efervescente”, si-a amintit aceasta.
„Pot face ceva pentru copiii pe care îi am chiar în fata mea”
Clubul Logos este proiectul de suflet al Serinellei Zara, prin care si-a dorit sa le ofere elevilor posibilitatea de a întâlni oameni, de a discuta si a dezbate diferite teme. „Clubul Logos a aparut dupa ce am devenit mama si m-am transformat interior destul de mult. Daca pâna atunci, pentru mine, a fi profesor însemna ca le placa copiilor ora si sa învete lucruri, mi-am dat seama ca vreau si altceva. Initial, am vrut sa fac ceva pentru profesori, dar apoi mi-am dat seama ca, la nivel de cadru didactic, greu mai poti sa schimbi mentalitati, pentru ca omul e format deja. Am realizat ca pot face ceva pentru copiii pe care îi am chiar în fata mea. Prima întâlnire a fost despre jurnalism cultural, adica tot pasiunea mai veche. Atât de mult le-a placut, încât de atunci mi-a fost clar. Daca asta le place, atunci asta voi face, pentru ca si mie îmi place”, a spus profesoara.
Pentru a-i convinge sa participe la o întâlnire a Clubului Logos, cadrul didactic le explica în detaliu tot ce trebuie sa stie despre respectivul eveniment. „De fiecare data când fac un eveniment le explic ce este, de ce îl facem, cu ce s-ar putea alege de pe urma acestuia. Sa le spun direct «la ora X toata lumea sa fie prezenta» mi se pare comunist. Eu le explic si vine numai cine vrea”, a explicat Serinella. Ea este sigura ca acei profesori care au succes si elevii le vin nefortati la astfel de momente, le explica de fiecare data. Uneori, pierde chiar 10-15 minute din ora pentru a-i informa. „Garantez ca ramâne gura uscata. Dar cum sa îi atragi altfel? Daca nu faci asa, atunci pentru ei pare o chestie pe care trebuie sa o bifeze pentru profesor, pentru a fi vazuti în sala sau pentru o nota. Eu nu am dat note niciodata pentru ca au venit, poate doar daca au pus o întrebare ultra inteligenta si mi-a placut mie foarte mult”, a completat aceasta.
Cartea – un moment din viata
Înca din copilarie, Serinella a fost îndragostita de lectura. Romanele istorice au fost marea ei iubire, însa spune ca întotdeauna a citit clasicii din placere, chiar „i-a devorat” pe Mihail Sadoveanu si Ion Agârbiceanu. În ceea ce priveste recomandarile de lectura pentru propriii elevi, aceasta încearca sa îmbine clasicul cu modernul. „Combin ceea ce stiu ca m-a impresionat pe mine când eram copil, din dorinta de a verifica daca mai functioneaza, cu ceea ce apare la editurile mari. Nu le recomand doar literatura exclusiv moderna si nici doar literatura exclusiv clasica”, a explicat profesoara de Limba româna.
Pentru Serinella Zara, biblioteca are doua sensuri, unul propriu si altul figurat. „Sensul propriu, în ziua de azi, este reprezentat de bibliotecile virtuale. Însa, din punctul meu de vedere, placerea de a citi vine în continuare cu cea de a confectiona propria biblioteca. Le spun elevilor «tot ce va cumparati, chiar ca este la sugestia mea sau a altcuiva, sa va luati cu voi». Adica, oriunde vor pleca ei în lumea aceasta larga, sa aiba biblioteca lor. Este necesar sa îsi faca propria biblioteca, pentru ca e parte din ei”, a spus Serinella. Ea considera ca orice carte, indiferent ca vorbim despre formatul clasic sau despre cel electronic, înseamna un moment din viata acelui elev si, mai ales, o vârsta pe care o va rememora peste ani de zile.
„Celelalte biblioteci, în sensul figurat, înseamna experientele pe care le-au trait, oamenii pe care i-au întâlnit si influentele pe care le-au cunoscut. Toate sunt niste biblioteci, niste rafturi la care umblam si chiar trebuie sa umblam din când în când, pentru ca ne reîntâlnim cu noi însine”, a continuat cadrul didactic de la Colegiul Eminescu.
Viata roz vs viata gri
Pandemia si razboiul si-au pus amprenta asupra elevilor, rapindu-le tot optimismul, iar profesoara de Limba româna spune ca observa o mare diferenta între generatiile actuale si cele trecute. „Este o povara atât de grea pentru mine, care sunt un om tonic si optimist, sa încerc sa îi determin sa vada viata în culori roz. Clar ca pandemia si razboiul din apropiere si-au spus cuvântul. Îmi doresc ca relatia mea cu acesti copii sa fie una strânsa, zâmbetul sa fie zâmbet, iar plânsul, plâns, dar este foarte greu sa îi scot din zona aceasta gri. Nu mai exista aceeasi deschidere pe care o aveau copiii mai demult, când primeau ce le spuneai. Acum exista o rezerva fata de tot soiul de idealuri pe care le expun din perspectiva mea, a experientei mele sau a altora”, a explicat Serinella Zara.
Sunt orele de limba româna o rutina?
Aceleasi definitii si aceleasi reguli de conjugare care trebuie predate în fiecare an, se pot transforma într-o rutina greu de suportat, însa Serinella ne-a explicat cum reuseste sa nu se plictiseasca niciodata: „Întodeauna contribuie asteptarea copilului si bucuria lui de a afla. Când un elev afla de la tine ce este verbul copulativ, de exemplu, si vezi în ochii lui ca întelege, nu te plictisesti. La literatura, când îl fac sa descopere în text niste semnificatii la care el nu se gândeste si îmi mai si spune «serios, doamna, chiar asa?», mi se face pielea de gaina. Uneori spun aceleasi lucruri, dar când îl vezi pe el cum e luat prin surprindere este altceva. Copiii sunt diferiti, clasa e diferita. Am trei clase de a IX-a, dar IX C nu e IX F, iar IX F nu e IX D”.
Desi elevii sai au adus acasa foarte multe premii, nu este un mare fan al concursurilor sau olimpiadelor. Cu toate acestea, atunci când elevii ei vor sa participe, îi antreneaza pentru a fi cei ai buni. „Daca merg la aceste concursuri, este adevarat ca muncesc foarte mult cu ei, pentru ca îsi doresc. Chestia aceasta de tipar, de conventional, nu se încadreaza foarte bine cu temperamentul meu si cred ca asta resping. Cu olimpiadele de pe vremuri am intrat în conflict. Cele de acum îmi plac si ca subiect si ca abordare, dar, pâna la urma, tot trebuie sa te încadrezi într-un tipar ca raspuns sau asta se cauta, de obicei, iar eu nu pot sa fac asta”, a precizat Serinella Zara. Atunci când participa, întotdeauna porneste cu un grup de elevi de unde îi selecteaza pe parcurs, pentru ca „la concurs trebuie sa ajunga cei mai buni, iar tu trebuie sa fii constient ca profesor, iar ei ca elevi”. Lucreaza si corecteaza zeci de subiecte pentru fiecare copil si nu exista elev de-al ei care sa participe fara sa fie antrenat de ea.
Notele – niciodata o rusine
Pentru a fi consolidata acea relatie de prietenie cu elevii, Serinella Zara se asigura ca nu va descuraja niciodata un copil în timpul unei „ascultari”, nota minima, în acest caz, fiind 9. Nu întelege tipul clasic de ascultare în care profesorul invita elevul în fata clasei sau îl ridica în picioare si niciodata nu îsi va striga elevii pe numele de familie. Însa, când vine vorba de lucrarea scrisa, nu iarta nimic, iar notarea începe de la 1. „Nu ma joc cu nicio eroare la nivel de exprimare sau la nivel de interpretare. Vreau sa prinda un sens, vreau sa vad ca gândeste. Dar am avut copii care au luat 3 în clasa a IX-a, iar în a XII-a, când au luat 9,45 la examen, au facut contestatie pentru ca ei stiau ca sunt de 10 si au luat 10. Asta înseamna sa cresti si sa întelegi ca daca primesti o nota de 5 sau de 6, de care nu trebuie sa îti fie rusine niciodata, tot vei reusi sa te slefuiesti. Satisfactia cea mai mare ca profesor este tocmai când îl iei de jos si îl duci foarte sus. Nu e la fel când copilul e foarte bun deja si tu doar cizelezi fara sa simti ca ai muncit atât de mult”, a explicat Serinella.