Publicitate

Kilogramele în plus ale unei angajate i-au adus sefului sucursalei iesene a CFR o amenda drastica. Încalcarea prevederilor legii privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor a fost sanctionata de politisti cu o amenda de 10.000 de lei. Judecatoria a înlocuit o parte a amenzii cu un avertisment, dar a mentinut grosul sanctiunii. Pe acesta, îl va analiza Tribunalul.
Unitatile care manipuleaza valori monetare, inclusiv CFR, sunt obligate prin lege sa respecte o serie de prevederi menite sa garanteze reducerea riscului de furt sau jaf. În februarie anul trecut, inspectorii politiei au verificat sediul Regionalei CFR, condusa de Radu George Pipa.

De la intrare, au constatat o prima încalcare a legii: paznicul femeie T.T. nu purta decât sacoul uniformei, în loc de pantaloni având blugi. În plus, ecusonul sau nu continea fotografia persoanei si nici nu mentiona numele ori datele obligatorii referitoare la atestatul profesional, ci doar inscriptia generica „PAZA”.

Usa casieriei era din PVC, cu geamuri termopan, usor de fortat, mai ales ca avea doar încuietori de tip butuc, cu chei, fara încuietori de siguranta. Mai mult, era larg deschisa, încât ar fi putut intra oricine.

Banii erau tinuti într-un seif cu cheie, necertificat de organismele nationale în domeniu. În zona de clienti a casieriei nu era instalata o camera video, iar sistemul de televiziune cu circuit închis nu era functional.

Echipamentul era pur si simplu depozitat pe un dulap. Postul de paza mobil pentru asigurarea ordinei publice si securitatii pe peroane fusese desfiintat de doi ani. Urmarea a fost o amenda totala de 10.000 de lei, aplicata nu sucursalei CFR, ca persoana fizica, ci directorului acesteia, personal.

În fata instantei, Pipa a contestat legalitatea procesului-verbal întocmit de politisti, apreciind totodata ca sanctiunea era mult prea drastica fata de gravitatea faptelor constatate.

„Doamna care este portar la intrare purta atunci blugi albastri, desi nu este dovedit ca o face constant. Purta sacoul oferit de angajator si a primit pantaloni pe care nu-i poarta ca nu-i convine marimea; de parca fluctuatiile de greutate ale doamnei portar ar putea fi imputate directorului sucursalei. Experienta fiecaruia atesta ca nicio persoana nu este atenta la datele de pe ecusonul unui portar, dar atrage atentia inscriptia «PAZ|». Nu exista post de paza a unei societati specializate, desi totusi exista paza proprie la intrarea în cladire”, a argumentat Pipa.

Magistratii Judecatoriei nu au gasit nicio problema de legalitate procesului-verbal, constatând ca acesta fusese corect întocmit.

Au respins majoritatea criticilor aduse de Pipa, dându-i dreptate într-o singura privinta. Într-adevar, nu putea fi facut responsabil de tinuta portarului, aceasta sarcina revenind angajatorului în general, nu directorului.

În schimb, toate celelalte probleme legate de paza garii tineau direct de el. Ca urmare, judecatorii au înlocuit amenda de 2.000 de lei aplicata pentru blugii portaritei cu un avertisment, dar Pipa va trebui sa plateasca restul sanctiunii. Acesta a contestat sentinta, apelul sau intrând vineri pe rolul Tribunalului. 

Citește toată știrea

Şeful CFR Iaşi, amendat cu 10.000 de lei din cauza kilogramelor în plus ale unei subordonate
Publicitate