Publicitate

Asirom SA înca plateste daune pentru victimele unui accident provocat de soferul unui autocar în urma cu aproape sase ani. Tribunalul s-a pronuntat vineri cu privire la cererea unui adolescent ranit usor în accident. Ca si în alte cazuri, asiguratorul nu a cerut respingerea pretentiilor, ci doar limitarea acestora la o suma rezonabila.
Pe 17 iunie 2016, un grup de adolescenti, membri ai unui grup artistic din cadrul Palatului Copiilor, însotiti de profesori, au plecat spre Arad, pentru a participa la un festival international de folclor. Intrat în judetul Brasov, autocarul a oprit la popasul de pe dealul Persani, pentru masa.

Aproape imediat dupa plecare, la baza dealului, soferul a pierdut controlul volanului, iar autocarul s-a izbit violent de parapetul care despartea sensurile de mers si s-a rasturnat. În urma accidentului, soferul, rezerva acestuia, dirijorul ansamblului si unul dintre copii au murit pe loc, ceilalti pasageri fiind raniti.

Printre acestia, s-a aflat si Robert C., care statea pe al cincilea rând de banchete. El a suferit doar rani usoare, pentru vindecarea carora fiind necesare mai putin de doua saptamâni de îngrijiri medicale. Acesta s-a adresat instantei, cerând obligarea Asirom la plata a 540 lei ca daune materiale si 210.000 lei, reprezentând daune morale.

„A aratat reclamantul ca a fost grav afectat din punct de vedere psihic , fiind speriat atât de tare când a avut loc accidentul, încât si acum mai retraieste momentele acelea. A fost îngrozit sa vada morti sau raniti, domnul dirijor fiind de nerecunoscut, bucati din corpul sau fiind peste tot. O lunga perioada de timp i-a fost frica sa mearga cu masina si de fiecare data când o facea avea mari emotii. Imediat dupa, tot pentru o perioada, frica se manifesta în mai multe feluri: cosmaruri, fiori când mergea pe întuneric, când mergea cu un mijloc de transport”, au retinut magistratii Tribunalului din plângerea lui Robert C.

Psihologul care l-a consultat pe baiat în iunie 2020 a confirmat efectele accidentului asupra moralului acestuia.

Constatând ca Asirom nu contesta în niciun fel afirmatiile tânarului si concluziile psihologului, judecatorii nu au avut altceva de facut decât sa aprecieze cuantumul despagubirilor, astfel încât acestea sa compenseze suferinta, fara a deveni o sursa de îmbogatire fara justa cauza.

Magistratii au respins capatul de cerere privind daunele materiale, întrucât nu fusesera depuse acte doveditoare.

„Reclamantul a suferit si sufera o restrângere considerabila a posibilitatilor de viata sociala. Personalitatea lui a fost afectata la o vârsta sensibila, la momentul trecerii de la adolescenta la tinerete, transformându-l dintr-o persoana vesela si sociabila într-o persoana retrasa, care prefera sa evite interactiunea cu colegii si prietenii. A fost nevoit sa renunte la o pasiune importanta pentru el si în cultivarea careia investise timp, energie si a fost nevoit sa-si vada mentorul – conducatorul ansamblului, ucis si multi dintre colegii sai grav accidentati”, au consemnat judecatorii.

Acestia au decis acordarea ca daune morale a unei sume de 75.000 lei. Pronuntata vineri, sentinta poate fi atacata cu apel. 

Citește toată știrea

O nouă despăgubire pentru accidentul mortal din Braşov al trupei de copii ieşeni
Publicitate