Publicitate

Senatul a eliminat, luni, impozitarea de 10- pe concediile medicale, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc afirmând ca, prin amendamentul adoptat, s-a eliminat si impozitarea concediului de maternitate si impozitarea concediului pentru îngrijirea copilului bolnav. Proiectul merge la Camera Deputatilor, for decizional.
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr.115/2023 privind unele masuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscala, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru prorogarea unor termene a fost adoptat de Senat cu 73 de voturi ”pentru”, 2 voturi contra si 29 de abtineri. 

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a declarat în plen ca prin amendamentul adus la proiectul de Ordonanta de urgenta se îndreapta o eroare si anume aceea de impozitare cu 10 – a concediilor medicale.

”Am facut acest demers ca urmare a mesajelor pe care le-am primit de la români si am sa va dau citire unui mesaj: Doamna senator, de când am început tratamentul pentru cancer, viata mea si a familiei mele e masurata în ore, cât mai am pâna fac o runda de tratament, cât mai am pâna la urmatorul control, cât mai am pâna la urmatoarea runda de chimio. Fiecare zi înseamna ora de luat medicamentul x, ora de luat medicamentul y. Nu vem nevoie de griji în plus, ducem deja pe umeri o povara mult prea grea. Va rog sa eliminati impozitarea, îndreptati situatia”, a spus senatoarea liberala.

Pauliuc a precizat ca astazi, în comisiile reunite, comisia de buget si comisia de munca, s-a adoptat amendamentul prin care se elimina acest impozit. ”Asta înseamna când parlamentarii realizeaza care este misiunea noastra si anume aceea de a face poate un pic mai bine viata românilor”, a precizat ea.

Nicoleta Pauliuc a mentionat ca, pe lânga eliminarea impozitarii concediilor medicale a pacientilor oncologici. i s-a parut firesc si normal sa elimine o nedreptate, impozitarea concediului de maternitate.

”Nu mai trebuie sa fie impozitat nici concediul pentru îngrijirea copilului bolnav. În momentul în care tu soliciti sprijinul statului pentru ca ai o problema medicala e nedrept statul îti ia 10 -. Înteleg problemele cu datoriile la plata concediilor medicale, vorbim de aproape 9,5 miliarde de lei, ceea ce înseamna într-adevar o suma colosala. Cred însa ca anumite institutii ale statului trebuie sa fie mai atente daca exista tentative de frauda pe aceasta zona”, a completat senatoarea.

SURSA FOTO: fisamedicale.info

 

Citește toată știrea

Senatul a eliminat impozitarea de 10% pe concediile medicale
Publicitate