Când o simti aproape, este ca o lumina care da sens universului în jurul tau, dar îti este frica sa o privesti direct în ochi de teama sa nu rupi vraja iubirii divine, ea înveleste totul în candoare si frumusete. Nu vrei nimic de la ea, doar ca ea sa fie acolo aproape de tine, sa îi simti respiratia, sa îi privesti zâmbetul, sa-i auzi glasul, pentru ca ea aduce cu sine cel mai pur si mai autentic sentiment: iubire, nu dragoste si dorinta carnala, ci, mai mult, o iubire universala, dumnezeiasca, nemaiîntâlnita de tine. Si stii ca niciodata în viata ta nu ai fost mai îndragostit si mai fericit privind o femeie. Aceasta este dragostea platonica, virtutea de a contempla divinul din celalalt.
Cum, de exemplu, stim ca o floare este o floare si o masina este o masina? Cum recunoastem miile de obiecte pe care le întâlnim zilnic? Ele vin într-o varietate de forme, dimensiuni si culori; varietatea cu care apar în fata noastra este infinita. Cu toate acestea, nu vom confunda niciodata o masina cu o locomotiva electrica, o capra cu un sarpe sau cu un avion. Ideile si sentimentele prezinta un mister si mai mare – cum recunoastem oare dragostea, ura, invidia sau frumusetea?
Platon a încercat sa rezolve aceasta ghicitoare introducând conceptul de tip pur sau ideal care exista în toate obiectele, în ciuda varietatii formelor lor exterioare. El a definit acest tipar ca fiind esenta interioara a lucrurilor. Esenta platoniana este formata din semne sau caracteristici care sunt absolut necesare pentru reprezentarea subiectului. Aceste caracteristici alcatuiesc, de exemplu, „forma” unui copac sau „simptomele” iubirii. În acest principiu, sunt concentrate toate caracteristicile care reprezinta esenta unui anumit obiect sau concept, iar toate semnele temporare aleatorii sau superficiale sunt ignorate. Deci, când ne uitam la un Mercedes C-Class si o Dacie 1300 uzata, nu ne îndoim nicio clipa ca ambele sunt masini.
Platon a analizat prietenia si dragostea aproximativ dupa felul în care recunoastem obiectele. Tema iubirii ideale, spirituale a fost mentionata pentru prima data într-un dialog celebru la cina lui Agathon. În acest dialog îsi dezvaluie dorinta de a gasi o modalitate de a defini dragostea umana. Tot ce e pamântesc cauta placerea în sex, se bazeaza pe instinctele animalice, în timp ce spiritualul cauta un suflet iubit, care odata a format un singur tot cu el. Venus se refera la suflet, nu la corp, ea cauta nu placerea carnala, ci fericirea cuiva drag. Sarcina ei este sa-l desavârseasca în cunoastere si virtute. Potrivit lui Platon, relatiile spirituale sunt posibile doar între oameni maturi care stiu sa-si controleze sentimentele si emotiile si reprezinta principala modalitate de a cunoaste adevarata fericire a comunicarii umane.
Platon se pare, la prima vedere, ca a elogiat dragostea pura, lipsita de contactul sexual, dar noile cercetari scot la iveala ca autorul era departe de astfel de conceptii. Dialogurile lui arata, de fapt, ca Platon nu avea nicio legatura cu dragostea platonica asa cum o înteleg contemporanii, ci mai degraba punea accentul pe moralitatea ei, moralitatea fiind sinonima cu moderatia.
Principala diferenta dintre dragostea platonica si dragostea obisnuita, ca sa-i spunem astfel, se afla în raport cu conceptul de „intimitate”. Expresia „intimitate”, care descrie de obicei relatiile sexuale, capata aici un sens complet diferit. Intim înseamna profund personal. Relatiile de dragoste platonice presupun un contact profund personal, însa, daca în sensul obisnuit exista atât aspecte spirituale, cât si corporale în manifestarile iubirii, atunci, vom retine ca în cea platonica exista doar o latura exclusiv spirituala, emotionala.
Trebuie sa spunem ca unii oameni cred ca numai dragostea platonica poate fi numita iubire adevarata, pentru ca se bazeaza pe intimitate spirituala si inteligenta, si nu pe hormoni si instincte. Altii cred ca dragostea a doua suflete, fara atractie trupeasca, este o poveste frumoasa si nimic mai mult. Ideea potrivit careia dorinta sexuala submineaza spiritul uman, îi slabeste puterea creatoare este falsa. Faptele reale spun contrariul. Geniile nu au fost niciodata eunuci sau sfinti, dimpotriva, în cea mai mare parte se distingeau printr-o senzualitate deosebita. Mai mult, studiile arata ca abstinenta prelungita a unei persoane de la viata sexuala poate duce în mod natural la stagnare intelectuala si, daca exista o serie de conditii prealabile, la nevroza si alte tulburari neuropsihice. În acest caz, pacientii simt ca sunt stapâniti de un spirit rau, ca un spirit strain si periculos de ispite a patruns cumva în ei, soptind „cuvinte murdare”, stârnind dorinte pacatoase, desenând imagini erotice de cosmar în fata ochilor lor, cu o forta straina, demonica. Aceasta este o forma de bifurcare si de dezintegrare a personalitatii. Exemple de astfel de „nebunie religios-erotica” le gasim în literatura de specialitate. Deci, departe ideea ca un act sexual poate submina spiritul.
Exista legende despre marea dragoste a lui Francesco Petrarca, marele poet al Evului Mediu, si a Laurei de Noves – dragostea lui platonica pentru ea. Francesco avea douazeci si trei de ani când a vazut-o pentru prima data pe iubita vietii sale, Laura, o femeie casatorita de douazeci si sase de ani, în mica biserica Saint Clare de la periferia Avignonului. În acel moment, muza lui avea deja câtiva copii, adica vreo 11, dar pentru poetul romantic era un adevarat înger, întruchiparea puritatii spirituale si a frumusetii nepamântene. Poetul a înzestrat-o cu înalta moralitate si puritate a gândurilor, aceasta iubire platonica inspirându-l continuu, desi, paradoxal, se pare ca nu a vorbit niciodata cu ea.
Cu alte cuvinte, dragostea platonica stim ca este iubire neîmpartasita, iubire la distanta, iubire ascunsa când unul dintre parteneri sau ambii au o alta relatie – una oficializata, si nu doresc sa o schimbe, când relatiile sexuale sunt imposibile din motive de sanatate sau din cauza unei diferente de vârsta între protagonisti. Aceasta include si relatiile dintre tineri înainte de casatorie, respectând în acelasi timp traditiile culturale si religioase. Este genul de iubire pe care adolescentii îl experimenteaza adesea, înzestrând o fiinta cu cele mai frumoase calitati, poate fi chiar un star de cinema, un solist, un profesor, întruchipând în ea visul frumosului. În adolescenta, dragostea platonica contribuie la formarea unei experiente nepretuite si devine adesea o etapa de tranzitie în multe cazuri într-o relatie în care va exista, desigur, si atractie si împlinire sexuala.
E sustinuta ideea, adeseori, ca dragostea platonica exista, deoarece toata lumea cunoaste cazuri specifice de sentimente puternice de dragoste ale unei femei pentru un barbat sau ale unui barbat pentru o femeie fara ca cei doi sa fi definitivat vreodata sentimentul printr-un contact fizic, sexual. În acest sens, se disting clar doua întrebari: exista o atractie a unui barbat pentru o femeie sau a unei femei pentru un barbat care sa nu aiba si dorinta sexuala, ci sa se rezume doar la acea admiratie profunda spirituala (unii contemporani, din lipsa de sinceritate, o numesc prietenie pura, admiratie etc) si, cea de-a doua întrebare, poate o persoana sa experimenteze iubirea adevarata fara sa fi gustat „fructul oprit”? În principiu, stiinta raspunde la prima întrebare negativ si pozitiv la a doua. Într-o forma mai clara si mai concreta, aceste raspunsuri pot fi interpretate dupa cum urmeaza: în primul caz, dragostea platonica definita ca fiind cea în care nu exista dorinta sexuala, ci doar adulatie e doar poveste, pentru ca este posibil ca o persoana sa nu fie constienta de dorinta ei sexuala existenta în acel moment. Dorinta, spun specialistii, este latenta. Dar iubitul sau iubita, ca subiect activ, mai devreme sau mai târziu, începe sa experimenteze, într-o forma voalata, aceasta dorinta latenta. De obicei, exista o compensare speciala pentru elementele lipsa ale iubirii platonice, se gaseste un obiect – un substitut al sentimentelor. Astfel, ca sa întelegem mai bine, cântând imaginea de neatins a Laurei, Petrarca se întâlnea, în acelasi timp, cu diverse femei care i-au satisfacut senzualitatea în lipsa Laurei si erau, practic, substitutul ei. O astfel de compensare a iubirii este destul de tipica – adulezi o persoana si te simti profund atras de ea spiritual, dar împlinesti dorinta sexuala pe care ti-o reprimi fata de ea, cu alte persoane din anturajul tau.
Oare o prietenie nascuta pe dating apps se poate transforma treptat în dragoste platonica, ca cea a lui Petrarca? Practica din ce în ce mai moderna de a întâlni oameni noi si potentiali parteneri pe retelele de dating a schimbat însa modul de a vedea dragostea si de a experimenta intimitatea între doua persoane. Însasi relatia sexuala a gasit echivalent virtual în cybersex, care functioneaza dupa principiul nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase. Câte dintre aceste relatii, însa, mai au ceva, oare, din romantismul lui Francesco Petrarca?
Cristina Danilov este psiholog