…atomul este stapân al acestei lumi. Autorul lui ne atrage atentia sa nu ne jucam cu el. Chiar daca atomul reprezinta simbolul puterii, aceasta putere nu trebuie manipulata dupa bunul plac al omului. Desigur multi lideri ai lumii actuale, în betia lor, viseaza ca sunt alcatuiti din atomi precum cel de la Bruxelles. De aceea comportamentul lor devine pe zi ce trece tot mai aberant.
*
Atelierul de potcovit litere al poetului si parintelui Eugen Barz – vorbesc de revista „Littera Nova” – se prezinta ca un vast atelier sau mai degraba ca un laborator alchimic literar ridicat la Parla, nu departe de Madrid, în curtea parohiei sale, la Centrul Cultural Român „Sf. Antim Ivireanu”, acolo unde cuvintelor scrise în limba româna li se schimba potcoavele de aur si de-argint cu altele din aceleasi metale pretioase turnate în limba lui Cervantes, si împodobite cu juvaieruri rare, astfel încât fiecare poem tradus sa semene cu morile de vânt asupra carora porneste în avânt câte un nou Don Quijote de la Mancha, înarmat cu sabie, sulita si scut, purtând zale noi alcatuite din silabe si vocale ce scot sunete vechi si noi, amintindu-ne atât de Lope de Vega, de Gongora, de Juan Ramon Jimenez, de Antonio Machado, si, bineînteles, de Federico Garcia Lorca, dar si de alti poeti clasici, moderni si postmoderni din Spania si din fantastica America latina.
Mânat de misionarismul sau de esenta ortodoxa, poetul Eugen Barz, prin revista „Littera Nova”, a reusit sa construiasca un pod cultural, un curcubeu de litere, între cultura româna si cea hispanica.
În paginile acestei reviste putem citi nu numai poezie româna contemporana tradusa în limba spaniola, ci si poezia poetilor spanioli din diferite generatii travestita în haina mereu proaspata si noua si vechilor cazanii din tot spatiul românesc.
De asemenea, în aceeasi revista, mai putem citi fragmente de roman si de povestiri, cronici si eseuri despre literatura, muzica, teatru, arte si dans. Într-un cuvânt, „Littera Nova” e un adevarat altar de metafore ce strajuieste doua lumi, una profund ortodoxa, alta catolica. Înlauntrul lor îl putem vedea si pe autor, stând pe marginea „Fântânii lui Iacob”, si asteptând sa izvorasca dinlauntrul ei o coloana infinita de litere si mâini pline de har.
Felicitari, poete Eugen Barz! De astfel de misionari are nevoie mai peste tot cultura româna.
*
Daca lumea ar fi fost construita din atomi precum cel de la Bruxelles, omul ar avea dimensiuni hiperbolice, uriesesti. Din pacate sau poate din fericire, atomii au dimensiunea pe care o au. Si omul asijderea. În curând însa, dimensiunile se vor schimba. Si odata cu ele si aberatiile lumii contemporane.
Atomul din Bruxelles este un monument construit în 1958 cu ocazia unei expozitiei mondiale a Metalurgiei de la Bruxelles si reprezinta structura unui atom de fier marit de 150 de miliarde de ori. Atomul conceput de catre inginerul de origine belgiana nascut la Wimbledon, Londra, Andre Waterkeyn. Atomul lui Andre masoara 102 metri înaltime si cântareste 2400 de tone. Stabilitatea sa este asigurata de trei perechi de stâlpi de sustinere. Monumentul este format din 9 sfere care au 18 metri în diagonala, legate între ele prin 20 de tuburi. Dintre cele 9 sfere, 6 sunt deschise vizitatorilor. Sfera de la baza este rezervata expres expozitiilor permanente de arta, o alta sfera situata ceva mai sus gazduieste diferite expozitii temporare, o a treia este destinata diferite evenimente culturale, în timp ce sfera centrala, ce reprezinta nucleul atomului gigantic, gazduieste un bar foarte modern. Unde poti bea o cafea sau un whisky cu gheata, la un pret, desigur, aproape astronomic pentru buzunarele noastre, si poti admira privelistea Bruxellesului, iar sfera superioara gazduieste un restaurant, unde poti lua masa, la care ti se va duce o caracatita asemanatoare cu atomul, dar si alte preparate atât specific belgiene, cât si de pe întregul mapamond. Dupa renovarea si modernizarea monumentului, finalizata în 2006, cea de-a sasea sfera a fost destinata copiilor. Aici sunt organizate tot felul de evenimente, de jocuri si de numere cu baloane si clovni. La baza monumentalei constructii sta mare scris „be WELCOME”, unde în continuarea fiecarei litere apare mesajul de bun venit în toate limbile pamântului. Urarea scrisa în limba romana este prezenta la litera O.
Monumentul de la Bruxelles are un dublu scop. El ne atrage atentia asupra faptului ca traim într-o lume compusa din atomi. Si ne mai atrage atentia ca microcosmosul are o influenta asupra noastra cel putin la fel de mare sau poate chiar mai mare decât macrocosmosul. Ne mai spune ca atomul este stapân al acestei lumi. Autorul lui ne atrage atentia sa nu ne jucam cu el. Chiar daca atomul reprezinta simbolul puterii, aceasta putere nu trebuie manipulata dupa bunul plac al omului. Desigur multi lideri ai lumii actuale, în betia lor, viseaza ca sunt alcatuiti din atomi precum cel de la Bruxelles. De aceea comportamentul lor devine pe zi ce trece tot mai aberant.
*
De ceva timp geneticienii si sociologii britanici studiaza comportamentul albinelor, având drept scop eventuala îmbunatatire a comportamentului rasei umane. Studiind modul de viata al diferitelor roiuri de albine, sociologii britanici au ajuns la concluzia ca albinele, desi sunt înzestrate cu un creier de marimea bobului de mac, poseda o inteligenta vie, care le permite nu numai sa se orienteze în spatiu, ci sa efectueze si anumite calcule aritmetice mai simple sau mai complicate, în functie de situatie. În plus, aceste mirifice insecte zburatoare din cadrul super familiei Apoide, ordinul Hymenoptera, au capacitatea de a recunoaste diferite figuri geometrice precum dreptunghiul, patratul, cercul, prisma, paralelipipedul, si a-si orienta zborul în functie de ele. De asemenea, albinele, conform studiilor facute de geneticienii si statisticienii britanici pot numara pâna la patru si face diferite operatii aritmetice, precum adunarea, scaderea sau împartirea. Totusi, abilitatile lor matematice sunt destul de limitate, odata ce, conform cercetatorilor, aceste insecte nu sunt capabile sa extraga radacina patrata dintr-un numar par ce depaseste cifra zero. Incapacitatea aceasta a lor e recompensata însa din belsug de faptul ca albinele extrag mierea din diverse flori. Dar ceea ce i-a uimit cu adevarat pe cercetatori a fost rapiditatea de luare a deciziilor de catre albine. La acest capitol, desi au creierul de marimea unei gamalii de ac, albinele dau clasa omului. Studiindu-le reactiile în diverse situatii, inclusiv în cele de stres, cercetatorii au fost atât de fascinati de comportamentul micilor insecte, încât s-au gândit sa îmbunatateasca rasa umana, clonându-i ADN-ul cu anumite portiuni extrase din ADN-ul albinelor lucratoare. Probabil ca într-un viitor mai mult sau mai putin apropiat, se vor face încucisari, la anumite persoane, si cu ADN-ul extras de trântori sau de la reginele mama.
În fine, deocamdata studiile s-au oprit la acest stadiu. Domeniul este atât de fascinant, încât ne asteapta, în mod sigur, si alte surprize.
Se stie de pilda, ca în afara de creierul individual, roiul de albine poseda si un creier social, la care sunt conectate atât albinele lucratoare, cât si trântorii, si matca. Aceasta determina ca roiul de albine sa functioneze ca un mecanism perfect.
Eu cred ca la capitolul acesta ar trebui lucrat. Rasa umana ar devine mult mai eficienta daca ar fi conectata la un hiper creier social. E posibil ca specialistii sa se fi gândit si la aceasta posibilitate. Dar cum subiectul e destul de sensibil, pentru a nu produce valuri de dezbateri în presa, îl tin deocamdata la index.
*
Obisnuiesc sa stau cu barbia rezemata în pumnul stâng. Stau asa ore întregi. Uneori chiar zile. Ma gândesc aiurea. Sufar, ca sa spun asa, de sindromul Byron.
Bunicul meu, care suferea si el de aceeasi boala, ca sa iasa din impas, organiza sâmbata si duminica, curse pentru purici. Cursele se desfasurau într-un fel de ierbar ermetic (îl pastrez azi ca pe-o relicva), confectionat din sticla de marimea unei harti maritime, în interiorul careia au fost desenate roza vânturilor si continentele. Tragând trei focuri în aer se dadea startul. Cei douazeci si patru de purici, marcati fiecare cu diferite însemne zodiacale, erau sloboziti din clopotul de sticla ce se aseza într-un anumit loc de pe harta Europei lucrata în relief si asezata sub o cupola de plexiglas, trebuind sa ajunga într-un alt loc situat la capatul opus.
De la Londra la Paris o cursa dura în medie o ora. Speriati de pocnitura, puricii se împrastiau în toate directiile. Unii treceau Alpii, refacând în mare drumul urmat de ostile lui Napoleon, altii din câteva sarituri traversau Mediterana, ajungând în Maroc sau în Egipt (piramidele îi atrageau în mod bizar) sau în Tara Sfânta. În momentul în care se slobozea primul fir de par (muiat în sânge galic) în arena puricii se opreau în loc. Amusinau în aer mirosul, orientându-si capetele în directia firului. Câteva momente concurentii stateau în espectativa, apoi începea cursa. Firul era miscat pe un anumit traseu (cursul unui râu de pilda), iar cohorta de purici îl urma îndeaproape. Firul era aruncat în Turnul Londrei. Si primul purice ce ajungea acolo era declarat învingator. Pariurile se puneau în bani. Dar si în produse. Cine nu avea bani pesin, aducea mâncare sau vin. Sfârsitul cursei erau urmat de o petrecere la iarba verde, cu mititei si bere, care tinea pâna noaptea târziu.
Da, sufar de sindromul Byron. Ierbarul pe care l-am primit drept mostenire, singura, de altfel, îmi tine de urât. Ca sa-mi omor timpul, organizez întreceri. Nu de purici, ci de virgule si puncte. Mânându-mi cohortele spre Londra, îmi ademenesc „soldatii” cu aceasta fraza: „De la Shakespeare pâna la Byron si de la Byron pâna la Iohannis câte virgule si puncte s-au risipit pe drum?”
Sufar de sindromul Byron. În afara de ierbar, am mostenit un purice, descendent al unuia care a vietuit o vreme în urechea lui Van Gogh.
Nichita Danilov este scriitor si publicist