Functionarii Agentiei Judetene pentru Plati si Prestatii Sociale par sa creada ca au dreptul sa si interpreteze legea, nu doar sa o aplice. Unui iesean i s-a respins indemnizatia solicitata în numele mamei sale, pentru ca functionarii AJPIS au apreciat ca statul român nu poate fi facut responsabil de faptele comise de ocupantii sovietici. Aceasta, desi chiar statul român îsi asumase prin lege compensarea victimelor.
Spre sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial, autoritatile sovietice au dispus deportarea în URSS a etnicilor germani din tarile „eliberate”, pentru a munci la refacerea obiectivelor distruse de trupele Axei. Printre deportatii din România s-a numarat si Zitta K., din comuna suceveana Stulpicani. La începutul lunii februarie 1945, aceasta a fost trimisa într-un lagar de etnici germani constituit pe teritoriul URSS. Femeia nici macar nu era nemtoaica, ci poloneza, deci nu ar fi trebuit deportata nici dupa regulile impuse de sovietici. Cu toate acestea, demersurile repetate ale sotului sau, de eliberare din lagar, au esuat. Zitta K. avea sa se întoarca la Stulpicani abia în pragul Craciunului din 1949. Femeia avea sa decedeze în 1993.
Imediat dupa Revolutie, decretul-lege 118/1990 a reprezentat una dintre primele reglementari menite sa acorde compensatii celor care au suferit în timpul regimului comunist. În noiembrie 2020, o modificare legislativa a permis si copiilor minori la data la care unul sau ambii parinti au fost supusi persecutiilor sa beneficieze de o indemnizatie lunara de 500 de lei. Ca urmare, în aprilie 2021, fiul Zittei K. a depus cererea necesara la AJPIS. Decizia agentiei a fost însa de respingere a solicitarii, motiv pentru care fiul femeii s-a adresat instantei.
În fata magistratilor Tribunalului, reprezentantii AJPIS au afirmat ca barbatul nu depusese acte doveditoare ale faptului ca mama sa fusese deportata. În plus, acestia au apreciat ca „vointa legiuitorului a fost aceea de a reglementa exclusiv consecintele masurilor represive dispuse de Statul Român si autoritatile sale, iar nu de a repara si consecintele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice, pe masura înaintarii sale spre frontul de vest ori luate de fosta putere sovietica fata de fostii aliati ai Germaniei”.
Din punctul de vedere al AJPIS, nu reprezentau dovezi ale deportarii un raspuns oficial din octombrie 1945 al Comisiunii Române de Armistitiu comunicat sotului Zittei K. prin care i se spunea ca femeia nu poate fi eliberata întrucât „este mobilizata pentru munca în URSS”. Nu reprezenta o dovada nicio adeverinta emisa de postul de jandarmi din Stulpicani în care se mentiona ca „K. Zitta a fost ridicata si dusa în lagar”.
Astfel de documente, ca si altele depuse la dosar i-au convins pe judecatori ca Zitta K. fusese deportata în URSS, deci fiul ei avea dreptul la indemnizatia prevazuta de lege. De altfel, decretul-lege 118 îi mentiona în mod expres printre beneficiarii indemnizatiei pe cei care au fost deportati în strainatate dupa 23 august 1944, fara sa precizeze ca ar fi vorba doar de cei ridicati si urcati în trenuri de autoritatile române. Ca urmare, decizia AJPIS a fost anulata de magistrati, acestia obligând institutia la emiterea unei noi decizii, favorabile.