Publicitate

Purtatorul de cuvânt al PSD, Stefan Radu Oprea, a anuntat, vineri seara, ca legea amnistiei privind tichetele cadou a fost promulgata, iar sute de mii de salariati au scapat de interpretarea gresita data de ANAF.
”Legea amnistiei privind tichetele cadou a fost promulgata! Peste 60.000 de companii si 370.000 de salariati erau afectati de interpretarea data de ANAF asupra utilizarii tichetelor cadou. ANAF considera ca sunt venituri de natura salariala si atunci ar fi trebuit impozitate. Spiritul legii era altul, dar neclaritatea normei a lasat loc de interpretari”, a scris, vineri seara, pe Facebook, Stefan Radu Oprea.

Acesta a afirmat ca, în general, nu sustine amnistiile fiscale pentru ca ele îi dezavantajeaza pe cei corecti.

”Însa, în acest caz, salariatii nu aveau nicio vina si ar fi fost incorect ca sa li se impute retroactiv sume consistente. Împreuna cu senatorul Robert Cazanciuc si cu reprezentantii unor asociatii patronale, dintre care l-as mentiona pe domnul Ovidiu Gheorghe, presedintele ACDBR, am initiat proiectul care a devenit lege”, a mai afirmat liderul grupului PSD din Senat.

Potrivit acestuia, 370.000 de lucratori ”au scapat de povara unor procese lungi pentru a-si apara drepturile sau de plata unor sume nedatorate în mod real”. 

Citește toată știrea

Stefan Radu Oprea: Legea amnistiei privind tichetele cadou a fost promulgată!
Publicitate