Astazi, voi prezenta ideile desprinse dintr-un eseu al lui Tom Bergin, jurnalist Reuters, cu un titlu prozaic, dar sugestiv, în contextul articolelor precedente care insistau pe schizofrenia stiintei economice.
Articolul acestuia s-ar putea traduce, destul de abrupt si convenabil, ca „Întoarcerea catre lume”. El pune la îndoiala o serie de convingeri stiintifice, considerate de nezdruncinat în bransa economistilor mainstream. Spre pilda, celebra teorie neoclasica a cererii si ofertei, raspunzatoare pentru întelegerea mecanismului universal de formare a preturilor pe o piata libera. Conform acesteia, participantii pe piata (cumparatori si vânzatori) interactioneaza în functie de semnalele emise (preturi), în consecinta fac alegeri rationale care vizeaza satisfacerea obiectivelor acestora, iar, odata atins acest deziderat suprem, piata tinde spre echilibru în mod neintentionat sau organic. Echilibrul pietei înseamna ca, la un anumit pret de echilibru aparut spontan, tot ceea ce se produce în economie si se pune pe raft spre a fi vândut (nivel de productie), se cumpara integral, fara rest.1
Autorul raspunde celor care sunt contrariati de faptul ca un fotbalist de valoare poate câstiga incomensurabil mai mult fata de un muncitor (ne)calificat, invocând explicatia postata pe site-ul Bancii Angliei. Potrivit acesteia, teoria cererii si ofertei este panaceul pentru rezolvarea acestei dileme. Astfel, ea ofera explicatia cea mai potrivita pentru a întelege mecanismul formarii preturilor si de ce poate 1 gram de aur sa valoreze mai mult pe piata decât 1 litru de lapte, spre exemplu. Cu alte cuvinte, pretul mai mare pentru un produs va genera cresterea ofertei, la fel cum scaderea acestuia va determina o dorinta mai mare a cumparatorilor de a-l achizitiona. De asemenea, se precizeaza ca spiritul dominant al economiei neoclasice face ca ortodoxia economica sa plece de la premisa ca, în majoritatea cazurilor, oamenii se comporta rational, deci reactioneaza previzibil la stimuli (preturi), având ca suport ceea ce se numeste în literatura de specialitate drept „elasticitatea preturilor”. Desi uneori oamenii pot actiona irational sub imperiul unor pulsiuni eterogene, iar o serie de influente îi pot „manipula” (ne)intentionat si imprevizibil (de exemplu, tehnologia, preferintele si gusturile, schimbarea statutului social si a marimii veniturilor), se considera ca acestea nu afecteaza validitatea teoriei cererii si ofertei.
Problema apare atunci când politicile economice, care sunt fondate pe aceste presupozitii axiologice, nu rezista tumultului si impactului diferitelor circumstante sociale. Spre exemplu, o astfel de legitate economica nu se valideaza în cazul pietei muncii din Anglia. Conform acestei teorii, atunci când salariile cresc, atunci oamenii muncesc mai mult, pe când salariile mai mici îi descurajeaza sa se angajeze. Conform unui raport al Bancii Angliei pentru perioada 1860-1980, oferta de forta de munca nu este sensibila la cresterea salariilor (asa cum ar fi trebuit, conform teoriei neoclasice), deci oamenii nu sunt mai înclinati sa munceasca mai mult. De aici, dificultatea de a formula politici publice care sa stimuleze ratele de ocupare si cresterea economica în multe state din Europa si America de Nord.
Robert Solow (1924- ), câstigator al Premiului Nobel pentru economie în 1987, demonstreaza cât de dependenta este oferta de forta de munca de institutii si cultura si cât de putin influentata este de pret. Potrivit reputatului economist, faptul ca pietele se echilibreaza la un anumit nivel de pret care corespunde punctului în care cantitatea oferita este egala cu cantitatea ceruta (asa cum afirma teoria neoclasica) este un fals. Cu toate acestea, teoria cererii si ofertei este în continuare considerata valida si predata cu încapatânare elevilor si studentilor precum o mantra.
Un alt exemplu interesant este legat de fumat. S-a tot încercat reducerea consumului de tutun prin majorarea taxelor care, astfel, sa genereze cresterea pretului. Potrivit statisticilor, din anii 1980, se pare ca teoria cererii si ofertei este valida, de vreme ce, ca urmare a maririi pretului tigarilor, consumul s-a redus. Însa, la o privire mai atenta, daca se ia în calcul o anumita valoare a elasticitatii pretului pe termen scurt, respectiv pe termen lung, ar rezulta ca scaderea fumatului s-a datorat modificarii pretului. Însa, majoritatea celor care au renuntat la fumat, au facut-o invocând probleme de sanatate. În Marea Britanie, pretul real al tigarilor era mai scazut în 1990 decât în 1965, iar fumatul per capita era mai mic cu circa 20-. Astfel, autorul aduce un argument puternic care contrazice legea economica ortodoxa. Anume ca, astazi, consumul de tutun este de peste 5 ori mai mare în unele cartiere sarace în comparatie cu cele bogate. Taman invers fata de predicamentele teoriei neoclasice a cererii si ofertei!
Mai mult, economistii David Card (câstigator al Premiului Nobel pentru Stiinte Economice în 2021) si Alan Krueger (1960-2019) au demonstrat, în opozitie cu teoria dominanta a cererii si ofertei, ca marirea salariului minim (pe economie) nu a determinat scaderea ratei de ocupare a fortei de munca în anumite sectoare de activitate. Astfel, ei au sugerat ca piata muncii nu este suficient de reactiva la modificarile salariale operate în economie. Aceasta demonstratie a generat o critica acerba din partea colegilor lor, Gary Becker, Robert Barro si James Buchanan. De asemenea, în 2009, cunoscutul economist Cass Sunstein a fost numit de fostul presedinte american Barrack Obama sa ofere solutia magica pentru reducerea emisiilor poluante ale automobilelor. Evident, solutia aleasa a fost taxarea suplimentara a celor care polueaza mai mult. Ideea a fost lansata împotriva evidentei ca, în urma triplarii pretului combustibililor în ultimul deceniu, americanii nu-si modificasera comportamentul de achizitie a automobilelor.
În concluzie, a pretinde ca cineva poate întelege si schimba realitatea sociala (de exemplu, prin articularea si propunerea de politici publice), având ca suport teorii si modele economice considerate funciarmente valide, capata conturul sau haloul unei iluzii dogmatice extrem de periculoase!
Inima sus!
1 Paul Heyne, Peter Boettke&David Prychitko (2011), Modul de gândire economic, Bizzkit: Bucuresti.
Aurelian-Petrus Plopeanu este cercetator CS II dr. habil. al Departamentului Stiinte Socio-Umane, Institutul de Cercetari Interdisciplinare din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi si cadru didactic asociat al Facultatii de Economie si Administrarea Afacerilor