Publicitate

Acestora din urma le convine ca patinajul artistic sa ramâna un fel de „skate-jumping”.
Stimati fani ai patinajului artistic, va mai amintiti de Irina Slutkaia? Rusoaica a aparut cu primul titlu european acum 26 de ani, în 1996. Au mai aparut înca sase, plus doua titluri mondiale, lipsindu-i doar titlul olimpic, dar asta nu-i afecteaza postura de „tarina” într-un imperiu în care multi-multi ani proba individuala feminina a fost „cenusareasa” patinajului artistic rusesc. Trecem peste ani si ne izbim de contemporaneitate: Adelina Sotnikova, campioana olimpica la Soci 2014, retrasa din probleme medicale, cu implanturi la coloana vertebrala; Iulia Lipnitkaia, mare favorita la aceeasi olimpiada dupa doi ani, pe motive de anorexie; Alina Zaghitova, campioana olimpica acum patru ani, la Pyongchang, disparuta din peisaj dupa un an; Sofia Samodurova, vedeta anului 2020, Alena Kostornaia, cea a anului 2021; si uite-asa, sontâc-sontâc, ajungem la tarina momentului, Kamila Valieva. Cât despre Slutkaia, e greu de gasit o sportiva rusa actuala care sa patineze la nivel de mare valoare pâna la 30 de ani si ceva. De vina este si evolutia actuala a acestui sport, care tinde sa devina în domeniul feminin, mai salbatic decât gimnastica, ci si modul în care privesc politrucii sportului rus din vremea actuala, talentele sportului autohton. Spunea o butada din vremea comunismului ca diferenta principala dintre capitalism si comunism este una singura: în primul, sta la baza exploatarea omului de catre om; în celalalt, e taman invers. Aceasta exploatare este, în unele sporturi, baza, exponentul si logaritmul victoriilor. S-au dus Lipnitkaia si Zaghitova, nu-i nimic, o avem pe Kamila, de-abia eliberata din chingile limitei de vârsta pentru a plonja pe înaltele culmi de virtuozitate si progres ale anului olimpic.

Bomba a explodat în Beijingul olimpic. Kamila nu e curata din punct de vedere antidoping. Cine a lansat explozivul? Imperialistii americani? Pizmasii din Ucraina? Nieeet! Comitetul Olimpic Rus, si asta chiar în inima Jocurilor, desi testele incriminatorii erau cunoscute înca de la începutul sezonului. Ca sa arate pizmasilor, cât de corecti sunt ei, comando-ul rus antidoping luat la ochi de CIO si WADA. De ce n-au spus-o atunci, în decembrie? Pai, pentru ca Valieva ar fi fost suspendata si ar fi pierdut întreg sezonul. Si asta ar fi fost letal pentru conducatorilor kremlinezi care ar fi trebuit sa astepte mult si bine pâna a-si vedea steagul atârnat si imnul îngânat la marile competitii sportive. Autorul îsi mentine parerea: Kamila habar n-a avut ce experimente chimice s-au facut cu corpusorul ei în vederea marelui triumf olimpic. Iar daca ar fi mirosit ceva, i s-ar fi spus, probabil, „rabda, inima si taci, daca vrei sa fii regina”. Povestea cu „untdelemnul de la bunicul” a fost fabricata, iar Kamiluska a fost nevoita sa o propage, cu promisiunea îngroparii. Definitive.

Olimpicii rusi sunt primii vinovati. Dar nu singurii. Comitetul Olimpic International si TAS au dat-o si ei cu dreptu-n stângul. Cu regula „protectiei minorilor” care mai mult rau a facut decât bine. Kamila a fost lasata sa concureze. Mai exact, obligata sa concureze, desi se stia ca nu poate lua medalii. Numai asa, ca sa se arate ca forurile internationale manifesta bunavointa fata de minori. Aceasta pentru ca, de când exista pe lume lupta antidoping, vinovatul principal e sportivul caruia i s-a dat. Nu cel care i-a dat, sau cel care a ordonat sa i se dea, ci sportivul, obligat sa devina expert în medicina si chimie farmaceutica. Pentru ca acolo doare.

Revenind la Kamila, micuta tataroaica a simtit ca i s-a facut o favoare otravita. A fost coplesita si în loc de triumfatorul cvadruplu Axel a aparut o evolutie catastrofala cu aproape toate sariturile ratate. Iar Kamila a transformat ceea ce parea sa devina apogeul vietii sale de început, o drama, augmentata de criminala eminenta cenusie, Eteri Tutberidze, care – conform principiilor nemuritorului Makarenko – n-a gasit alta consolare pentru nefericita patinatoare decât s-o certe ca pe o infractoare, în timp ce ochii îi erau înecati în lacrimi.

În acest ambient de ciomege aplicate concentric, o raza de lumina a apaut de unde ne asteptam mai putin. De la WADA. Mai exact, de la polonezul Dawid Wanka, presedintele forului antidoping, care a cerut mai multa atentie asupra celor care comanda dopajul sportivilor minori. Ceea ce înseamna si reducerea vârstei de participare la marile competitii, pentru ca acestor copii sa nu li se exploateze elasticitatea fragila în scopul performantei. Semnificativ este ca în materie de gimnastica, România, China si SUA se opun. În materie de patinaj, Rusia. Este normal: lui Eteri „Cruela” Tutberidze nu-i convine ca acest sport sa redevina „patinaj” artistic, ci sa ramâna „skate-jumping”. Vremurile Irinei Slutkaia au apus, chiar daca Anna Scerbakova, noua campioana olimpica, uitata de chimistii performantei, pare a ne contrazice.

Citește toată știrea

Kamila cea rea şi chimiştii performanţei
Publicitate