Publicitate

Noul comandant sef al fortelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a pledat vineri, în primul sau mesaj public în aceasta calitate, pentru „perfectionarea” armatei pentru ca Ucraina sa poata câstiga razboiul si a subliniat ca drumul spre victorie depinde de inovatii constante în modul de a duce razboiul, mentionând elemente tehnologice precum dronele si razboiul electronic, relateaza AFP si Reuters.
„Numai schimbarea si perfectionarea continua a mijloacelor si metodelor de razboi ne vor permite sa reusim”, a transmis el pe Telegram, înainte de a proclama: „Împreuna spre victorie!”.

„Noi sarcini se afla pe ordinea de zi. Înainte de toate, este vorba de a planifica în mod clar si detaliat actiunile tuturor organismelor (…) tinând cont de nevoile frontului în materie de cele mai recente arme furnizate de partenerii internationali’, a adaugat Sîrski.

Armata duce lipsa de munitii, în timp ce ajutorul militar occidental s-a redus considerabil de la esecul contraofensivei ucrainene din vara anului 2023.

„Distribuirea si livrarea rapida si rationala a tot ceea ce este necesar pentru unitatile de lupta a fost si ramâne principala sarcina a logisticii militare”, a adaugat el.

Generalul Sîrski a dat asigurari ca limitarea pierderilor umane este o prioritate a sa, în contextul în care unii militari spun ca nu-i pasa suficient de mult de vietile oamenilor sai.

„Viata si sanatatea soldatilor au fost întotdeauna si ramân principala valoare a armatei ucrainene”, a afirmat el, promitând o pregatire mai buna pentru soldatii din unitatile de lupta.

Sîrski a fost numit joi în functia de comandant sef în locul generalului Valeri Zalujnîi, extrem de popular, presedintia ucraineana argumentând ca era nevoie de o schimbare dupa doi ani de razboi, în timp ce frontul pare sa fie înghetat, iar armata ucraineana se afla sub presiune, lipsita de oameni si munitie.

Vineri, presedintele Volodimir Zelenski i-a acordat titlul de „Erou al Ucrainei” fostului sef al armatei Valeri Zalujnîi, la o zi dupa ce l-a eliberat din functie în cea mai mare remaniere de la vârful armatei de când a început razboiul, se arata într-un decret publicat pe site-ul presedintiei de la Kiev, conform Reuters.

Zelenski i-a acordat titlul de „Erou al Ucrainei” si sefului Directiei Principale de Informatii din Ministerul Apararii (GUR), Kirilo Budanov, noteaza Unian. AGERPRES

 

Citește toată știrea

Ucraina: Noul comandant şef vrea să perfecţioneze armata pentru a câştiga războiul
Publicitate