Sfâsierea Ucrainei a început înca de pe vremea asa-numitei Revolutii Portocalii (noiembrie 2004), dupa alegerile prezidentiale câstigate de pro-rusul Victor Ianukovici contra pro-occidentalului Vicktor Iuscenko.
A fost profesor de stiinte politice la Universitatea Harvard, presedinte al Asociatiei Americane de Stiinte Politice, unul dintre fondatorii revistei Foreign Policy, coordonator pentru planificarea securitatii în cadrul Consiliului Securitatii Nationale al Statelor Unite (1977-1978). Este vorba despre Samuel Phillips Huntington (n. 18 aprilie 1927; d. 24 decembrie 2008). În lumea stiintelor politice si relatiilor internationale, politologul S.P. Huntington este cunoscut pentru lucrarile de politica comparata, democratizare si studiile de securitate. În limba româna i-au fost traduse Viata politica americana (Humanitas, 1994), Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale (Antet, 1998) si Ordinea politica a societatilor în schimbare (Polirom, 1999), precum si studii aparute în lucrari colective. Potrivit Open Syllabus Project, Huntington este al doilea cel mai frecvent citat autor în programele de studii universitare pentru cursurile de stiinte politice, dupa Robert O. Keohane.
În articolul din aceasta saptamâna este vorba despre „Ucraina: o tara sfâsiata”, dupa cum o considera S.P. Huntington în cartea Ciocnirea civilizatiilor (1997), lucrare ce a produs nelinisti, frustare, oarecare anxietate publicului românesc. Aceasta carte a avut la baza articolul The Clash of Civilization, aparut în vara anului 1993, în revista Foreign Affaires, în care stipula ca viitoarele conflictele internationale vor fi generate de state, grupuri, entitati ce apartin unor civilizatii diferite (ex: conflicte generate de universalismul occidental, fundamentalismul islaminc, afirmarea Chinei pe arena internationala). Prin definirea conceptului de civilizatii (entitati culturale), analiza problematicii unei civilizatii universale, a relatiei între cultura si politica, structura politica a civilizatiilor, Huntington propune o interpretare (paradigma) a evolutiei politicii globale dupa sfârsitul Razboiului Rece: „Paradigma lumii armonioase este, în mod clar, prea departe de realitate pentru a putea fi un ghid folositor pentru lumea posterioara Razboiului Rece”.
Din perspectiva teoriei relatiilor internationale, S.P. Huntington este un adept al realismului – abordare stato-centrica, focusata pe lupta de putere si interesul national, spatiul international fiind unul al alternantei conflictelor cu perioadele de pace: „…statele sunt principalii si, desigur, singurii actori importanti în afacerile mondiale, relatia între state este dominata de anarhie si, prin urmare, pentru a-si asigura propria supravietuire si securitate, statele încearca invariabil sa-si maximizeze puterea. Daca un stat observa ca puterea unui alt stat este în crestere si în felul acesta devine o potentiala amenintare, el încearca sa-si protejeze propria sa securitate consolidându-si puterea si/sau aliniindu-se cu alte state”. Pentru a întelege ce se întâmpla în lume, profesorul de la Harvard propune un model de analiza bazat pe (1) ordonarea si generalizarea realitatii, (2) întelegerea legaturii dintre fenomene, (3) anticiparea si prezicerea dezvoltarilor ulterioare, (4) separarea problemelor importante de ceea ce nu este important si (5) identificarea mijloacelor si resurselor necesare atingerii scopurilor1.
Pentru multi dintre noi, ceea ce se întâmpla acum în Ucraina apare ca un fapt irational, inacceptabil, de neînteles dintr-o perspectiva normativa asupra afacerilor globale. Aceasta perceptie/ întelegere a invaziei Ucrainei de catre Rusia lui Putin capata cu totul alte nuante daca abandonam perspectiva normativa/ institutionala/ liberala în relatiile internationale si ne înscriem pe coordonatele propuse de paradigma realista a conflictelor civilizationale. În argumentarea rolului statelor-natiuni ca actori principali în afacerile internationale, Huntington citeaza paradigma statista a lui John Mearsheimer care prezice faptul ca „situatia între Ucraina si Rusia este de natura de a face posibila izbucnirea competitiei de securitate între ele. Marile puteri ce au o lunga si neprotejata frontiera comuna, ca aceea dintre Rusia si Ucraina, se lasa deseori în voia unei competitii condusa de temeri de securitate. Rusia si Ucraina puteau sa depaseasca aceasta dinamica si sa învete sa traiasca împreuna în armonie, însa ar fi fost neobisnuit daca ar fi facut-o”2.
Din perspectiva paradigmei civilizationale, S.P. Huntington subliniaza apropierea dintre Rusia si Ucraina în virtutea legaturilor culturale, istorice, politice, amestecul populatiei ruse si ucrainene. Cu toate acestea, între cele doua tari exista si o „line de falie civilizationala” care divide ortodocsii din estul Ucrainei si greco-catolicii uniti cu Roma din vestul acestei tari. Aceasta linie de falie care separa civilizatia ortodoxa-rusa de civilizatia occidentala plaseaza Ucraina în rândul „tarilor sfasiate”, alaturi de Turcia, Mexic. Potrivit lui Huntington, pentru ca o tara sa-si redefineasca „identitatea civilizationala” (ex: reorientare euroatlantica), trebuie îndeplinite cel putin trei conditii: (1) elita politica si economica a tarii sa fie unita în jurul proiectului de redefinire a identitatii; (2) publicul sa consimta la redefinirea identitatii; (3) elementele dominante ale civilizatiei-gazda (Occidentul) sa fie de acord cu convertirea. La toate aceste elemente as adauga un al patrulea: civilizatia-de apartenenta (Rusia) sa nu intervina brutal (violent) în procesul de convertire a identitatii.
Tinând cont de paradigma civilizationala si, totodata, de linia de falie civilizationala care sfâsie Ucraina, politologul american contura în anii ’90, trei scenarii de evolutie a acestei tari: (1) sprijinirea Ucrainei în efortul ei de a avea un arsenal nuclear pentru a împiedica o agresiune din partea Rusiei si pentru a avea autonomie în directia redefinirii identitare; (2) despartirea Ucrainei de-a lungul liniei sale de falie în doua entitati separate, cea estica absorbita de Federatia Rusa; (3) scenarul cel mai probabil – Ucraina unita, sfâsiata, independenta, în sfera de influenta a Rusiei3.
Sfâsierea Ucrainei a început înca de pe vremea asa-numitei Revolutii Portocalii (noiembrie 2004), dupa alegerile prezidentiale câstigate de pro-rusul Victor Ianukovici contra pro-occidentalului Vicktor Iuscenko. Acestea au fost contestate, urmate de proteste de strada, iar în urma medierii internationale s-a organizat un al treilea tur de scrutin câstigat de Iuscenko. Mandatul de presedinte al lui Victor Iuscenko (2004-2009) a esuat din perspectiva reformelor economice si sociale asteptate sa produca bunastare. A venit la putere pro-rusul Victor Ianukovici, demisionat în urma Euromaidanului (protestele începute în noiembrie 2013 si continuate în 2014). În februarie 2014, Rusia a anexat Peninsula Crimeea si a integrat-o cu forta ca doi subiecti federali: Republica Crimeea si orasul federal Sevastopol, unde este stationata flota rusa la Marea Neagra. În tot acest timp, elita politica de la Kiev ramâne orientata declarativ spre spatiul de securitate euro-atlantic. Reafirmarea aspiratiilor de aderarii la NATO si UE, exprimate prin vocea presedintelui Volodimir Zelenski, a amplificat temerile de securitate ale Rusiei care, din ordinul presedintelui Putin, a decis sa invadeze Ucraina pe 24 februarie 2022. În momentul de fata, în Ucraina se contureaza al doilea scenariu enuntat de Huntington – despartirea Ucrainei în doua entitati separate. Parte din acest scenariu este deja produs prin recunoasterea de catre Federatia Rusa a autoproclamatelor „republici populare” Luhansk si Donetk care formeaza regiunea Dombas din estul Ucrainei, dupa modelul în care au fost recunoscute provinciile separatiste Abhazia si Osetia de Sud, în urma razboiului ruso-georgian (2008). În functie de rezultatele confruntarilor armate se vor configura pozitiile de negociere dintre Rusia si Ucraina într-un viitor format international. Pâna atunci vor curge sânge si lacrimi, durere si suspin.
1 Samuel P. Huntington, Conflictul civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, Bucuresti, 1998, p. 40.
2 John J. Mearsheimer, „The Case for a Nuclear Deterrent”, Foreign Affaires, 72 (vara 1993), p. 54, apud. S.P. Huntington, op. cit., 51.
3 Samuel P. Huntington, op. cit., pp. 244-246.
Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Directia Judeteana de Statistica Iasi si lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi