Publicitate

O noua fabrica va fi construita în polul industrial al Iasului spre Tomesti. Investitia apartine unei firme din grupul belgian BMT, iar unitatea va fi amenajata lânga fabrica Grenzebach, aflata în constructie.

Zona este singura care mai ofera rezerve de teren neafectate de constructii existente si completeaza aria industriala de-a lungul culoarului Calea Chisinaului – bld. Virgil Sahleanu – sos. Iasi-Tomesti, potrivit arhitectilor implicati în proiect. „Planurile de extindere ale acestei platforme industriale nu se opresc aici, intentiile de viitor ale companiilor (din zona, majoritatea parte din grupul BMT, n.r.) fiind de generare a unui pol industrial”, se precizeaza în proiectul de Plan Urbanistic Zonal (PUZ) aferent noii investitii, documentatie care va face obiectul unei dezbateri publice la Primarie pe 21 august.

Va aparea un sens giratoriu în interiorul proprietatii

Proiectul este initiat de IG Watteeuw Romania SRL, companie cu sediul social la Iasi si care a înregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 158 de milioane lei, un profit de 15,1 milioane lei (cel mai mare din istoria firmei înfiintate în 2007) si a avut un numar mediu de peste 350 de angajati. Noua fabrica are menirea de a extinde capacitatile de productie actuale ale societatii.

„Activitatea companiei consta în efectuarea de prelucrari mecanice de înalta precizie si tratamente termice si termotehnice pentru componente (roti dintate, angrenaje) din otel sau aliaje utilizate în diverse aplicatii industriale (compresoare, pompe, scanere, utilaje agricole, echipamente feroviare etc.)”, se arata în proiectul de PUZ. Potrivit bilantului teritorial, terenul unde va fi construita fabrica are o suprafata de aproape 35.000 mp, iar noua constructie va ocupa peste 20.000 mp. Regimul de înaltime va fi parter înalt pentru zona de productie si 3 etaje pentru spatiile dedicate birourilor. Amenajarea unitatii de productie va determina si realizarea unui sens giratoriu, giratie care va fi facuta în interiorul proprietatii beneficiarului: giratia este necesara pentru a asigura un bun acces si catre celelalte fabrici din vecinatate. În plus, va fi amenajat un drum de acces care sa sustina un trafic industrial. „În incinta, circulatia rutiera va fi dezvoltata în sistem inelar, perimetral constructiei, asigurându-se accesul vehiculelor de tonaj, agabaritice, precum si accesul autospecialelor de interventie pompieri. Drumurile inteioare organizate cu dublu-sens vor avea latimea de 7 metri si vor fi prevazute cu trotuare”, se precizeaza în PUZ.

În vecinatate se construieste fabrica Grenzebach

Zona de construire este una cu un caracter industrial, având în vedere dezvoltarile existente si viitoare. Asa cum se arata în PUZ, firmele prezente în zona vor sa contureze un nou pol industrial al Iasului, într-o continuare „fireasca a culoarului Calea Chisinaului – bld. Virgil Sahleanu – sos. Iasi-Tomesti”.

„Cladirile din zona studiata au un caracter industrial sunt edificate recent. Constructiile sunt în stare tehnica buna, cladirile BMT Aerospace si Grenzebach România constituind în mod special un exemplu de buna practica, prin expresivitate arhitecturala, utilizarea de materiale de calitate si solutii de eficienta energetica”, potrivit proiectului de PUZ. Investitiile din zona au demarat dupa blocajul aferent crizei financiare din perioada 2008-2010. Prima companie care a investit (2012) într-o capacitate de productie (o hala de circa 11.400 mp) a fost CNUD-EFCO Operations (divizia de sticla a BMT, la vremea respectiva). Ulterior, în 2016, BMT Aerospace a investit într-un spatiu de productie high-end (12.000 mp). În 2021, si-a facut aparitia la Iasi Grenzebach (Germania) care a cumparat de la BMT divizia de sticla (fosta CNUD-EFCO) si a initiat un nou plan investitional: în prezent, sunt în desfasurare lucrari la o noua fabrica, iar, pe viitor, nemtii vor sa-si dubleze capacitatea de productie.

„Un factor foarte important în atragerea de investitii externe este constituit de resursele învatamântului tehnic superior si profesional local, tinerii absolventi fiind atrasi si motivati sa opteze pentru un loc de munca local, în favoarea migrarii în alte orase sau tari dezvoltate”, spun proiectantii noii fabrici din zona, cea a IG Watteeuw, care va face obiectul dezbaterii publice de la Primarie din 21 august. Asa cum si acestia spun în proiectul de PUZ, dezvoltarile industriale enumerate mai sus nu vor fi singurele din zona, atât belgienii, cât si nemtii având în plan si alte proiecte, la acestea adaugându-se si initiativa unor companii autohtone care vor pune umarul la crearea unui nou pol industrial al Iasului.

Citește toată știrea

Un nou pol industrial: belgienii de la BMT se extind cu încă o fabrică în municipiul Iaşi
Publicitate