Publicitate

Municipalitatea a publicat PUZ-ul aferent acestei investitii, beneficiar al documentului fiind firma de constructii a fostului ministru liberal al Transporturilor. Aceasta a semnat un antecontract de vânzare-cumparare pentru terenul din zona Fortus. În zona va fi creat un sens giratoriu.
Noul magazin Kaufland din zona Fortus a intrat în linie dreapta în circuitul de autorizare. Primaria a publicat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) aferent investitiei, beneficiarul actual fiind firma Engeko a fostului ministru Relu Fenechiu.

Potrivit unor surse din piata imobiliara, Engeko a semnat un antecontract de vânzare-cumparare pentru terenul din CUG. În total, Kaufland are la dispozitie un teren de peste 17.200 mp unde va fi construit un centru comercial cu demisol, parter si un etaj. Amplasamentul are deschidere la sos. Nicolina, în vecinatate fiind Centrul Expozitional Moldova.

Pe sos. Nicolina este propus un sens giratoriu, pe cheltuiala investitorului, iar acccesul auto la magazin se va face printr-un drum existent pe latura nordica a amplasamentului, care face legatura cu soseaua amintita.

„În prezent, calea de acces existenta are o latime de 10,25 metri plus acostamente. Se va propune largirea strazii pentru a asigura un profil cu doua benzi pe sens de câte 3,5 m si un trotuar de 1 m, în total un drum cu latime de 16 m din care 2 m de trotuar pe sens”, se arata în proiectul de PUZ.

În acest sens, investitorul va ceda, dupa modernizare, peste 400 mp din proprietate.

În PUZ sunt prevazute si amenajari de spatiu verde: la fiecare 4 locuri de parcare se va planta un arbore, respectiv un total de 73 de copaci.

Proiectul de PUZ va face obiectul unei dezbateri publice pe 8 martie. Ulterior, va fi supus aprobarii Consiliului Local si, în final, va putea fi solicitata emiterea autorizatiei de construire.

Ofensiva de investitii Kaufland la Iasi

În prezent, lantul de retail are mai multe proiecte în derulare la Iasi. În primul rând, saptamâna viitoare, pe 24 februarie, va fi deschis noul magazin din Tatarasi, zona Doi Baieti.

Un alt magazin pe care Kaufland intentioneaza sa-l construiasca este în Galata, pe un teren din vecinatatea intersectiei sos. Voinesti – str. Camil Ressu. Zona este în plina dezvoltare din punct de vedere imobiliar pâna spre „granita” administrativa cu comuna Miroslava. În Galata, Kaufland are un teren cu o suprafata similara celui din zona Fortus. În acest caz, proiectul de PUZ este în circuitul de avizare la nivelul Primariei si, foarte probabil, lucrarile vor începe în acest an.

De asemenea, în anul 2020, Kaufland a achizitionat un teren pe str. Bucium, respectiv o suprafata de 64.000 mp, fosta proprietate Moldomobila. Deocamdata, detalii despre investitia din aceasta zona nu sunt cunoscute public, dar cel mai probabil si aici va aparea un magazin alaturi de alte facilitati.

În schimb, tot în 2022 Kaufland va începe proiectul de construire a celui de-al treilea centru logistic al lantului, pe raza comunei Miroslava, dupa Metro. În aceasta zona, Kaufland a achizitionat peste 40 de hectare si va avea amenaja 10 hale în patru corpuri de cladire cu rol de depozit. Fiecare hala va avea spatiu de încarcare/descarcare, în general fiind vorba despre cel putin 28 porti/hala. Parcarea centrului va dispune de 435 de locuri pentru vehicule mici si 169 locuri pentru TIR-uri.

Citește toată știrea

Un nou supermarket Kaufland, în CUG. Calea acestuia, deschisă de Relu Fenechiu
Publicitate