Vineri va avea loc proba scrisa a celei de-a doua sesiuni a concursului de directori de scoli. În mod surprinzator, posturi de conducere la colegii de renume au ramas neocupate în urma sesiunii de la finele anului trecut. Vor ramâne la fel si dupa sesiunea actuala? Cel mai important post vacant ce în mod surprinzator pare a nu suscita atractie pe masura este cel de director al Colegiului „Negruzzi”, ocupat acum de fostul deputat si sef al ISJ Camelia Gavrila. Va fi acum competitie pentru el?
Pe 18 februarie va avea loc proba scrisa a concursului pentru ocuparea posturilor de director si director adjunct din scolile din judetul Iasi, printre acestea numarându-se si posturi de la colegii cunoscute din Iasi pentru care nu a concurat nimeni la concursul de la finalul anului trecut. La Colegiul „Costache Negruzzi”, de exemplu, este disponibil atât postul de director, cât si de director adjunct. La fel în cazul Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu”. De asemenea, la Colegiul „Emil Racovita”, la Colegiul „Mihai Eminescu” sau la Colegiul Tehnic „I.C. Stefanescu” sunt disponibile câte un post de director adjunct, iar la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” sunt disponibile doua functii de director adjunct. În lista unitatilor de învatamânt fara directori din municipiul Iasi se numara si 11 gradinite, dar si Seminarul Teologic „Sf. Vasile cel Mare”, precum si doua licee tehnice, sau Centrul Judetean de Excelenta Iasi. Am încercat sa aflam de ce posturi atât de „caldute” la prima vedere par a fi ocolite în prezent de cadrele didactice. Este vorba strict de o ocolire a responsabilitatilor administrative? De motivatii financiare slabe? Sau e vorba de o fuga din fata presiunilor politice?
Situatia de la „Negruzzi”, una speciala
Poate cel mai mare semn de întrebare în ceea ce priveste functiile de director este la Colegiul „Negruzzi”, unde oficial nu se stie daca s-au înscris sau nu candidati din cadrul colegiului iesean, înscrierile fiind confidentiale, cu numere, nu cu nume publice. Camelia Gavrila, care ocupa în prezent functia de director, s-a înscris la concursul de la finalul anului trecut, dar în final nu s-a mai prezentat, pe motive medicale. Aceasta nu a avut contracandidati, si nici nu au fost cadre didactice de la alte scoli care sa opteze pentru aceasta functie dupa proba scrisa, desi ar fi avut acest drept. Acum, profesoara Gavrila ne-a confirmat ca s-a înscris si ca se va putea prezenta.
Postul ocupat în prezent de Camelia Gavrila pare însa greu de obtinut, daca ne luam dupa vocile din spatiul public, care afirma ca e nevoie sa fii agreat atât de catre Inspectoratul Scolar Judetean, dar si sa fii sustinut politic, pentru a-ti putea desfasura activitatea de director, mai ales la unul atât de influent. Iar în cazul Cameliei Gavrila, având în vedere functiile detinute în trecut, putem spune ca se bucura indirect de sustinere atât din partea ISJ Iasi, unde în trecut a fost inspector general, dar si din partea politica, în trecut fiind deputat PSD, dar care are relatii bune cu lideri locali si din alte partide. Astfel, spun voci de la nivelul Colegiului „Negruzzi”, nu îsi doreste nimeni sa candideze pentru un post în care nu ar fi doriti nici de inspectorat, dar nici de autoritatile locale.
De altfel, un scenariu vehiculat este cel legat de vârsta pe care o are Camelia Gavrila (60 de ani), si faptul ca mai are putin pâna sa iasa la pensie. În acest scenariu se vorbeste de faptul ca actualul director de la Colegiul „Negruzzi” ar vrea sa se întoarca de fapt în inspectorat în ultimii ani pâna la pensie, iar în aceasta perioada doar s-ar „aseza cartile” pentru a face posibil acest „joc”.
Cu toate acestea, indiferent de planurile din acest moment ale Cameliei Gavrila, postul de director poate fi ocupat teoretic nu numai de ea, si de cadre didactice care nu predau la Colegiul „Negruzzi”. Practic, pentru post pot opta si cei din alte scoli care au promovat proba scrisa. Întrebarea este însa daca va putea primi „ok-ul” la proba de interviu, unde, conform metodologiei, în comisie sunt doua cadre didactice din scoala pentru care se concureaza, un reprezentant al ISJ, dar si un reprezentant al administratiei locale, alaturi de un reprezentant al mediului universitar. Si, cel putin teoretic, Camelia Gavrila are suficienta influenta încât sa influenteze sansele oricarui candidat care i-ar putea râvni postul.
Mâine, proba scrisa
Proba scrisa a concursului pentru ocuparea posturilor vacante de director si director adjunct din sesiunea ianuarie – aprilie 2022 va fi sustinuta de cei 104 candidati înscrisi la un centru special amenajat la Colegiul Agricol si de Industrie Alimentara „Vasile Adamachi” din Iasi pe 18 februarie. Candidatii care nu vor putea participa la proba de pe 18 februarie pentru ca se afla în carantina vor putea sustine proba în cadrul unei sesiuni speciale, pe 4 martie. Proba de interviu va avea loc în perioada 16 – 25 martie.
