Publicitate

Cadavre spalate de valuri zaceau, miercuri, pe tarm, în estul Libiei, marind bilantul victimelor unei furtuni care a maturat cartiere întregi si le-a târât în largul marii. Sunt peste 5.300 de morti deja confirmati, dar multe alte mii de persoane sunt înca date disparute. Cei care au ramas în viata povestesc cu oroare ceea ce au vazut, dupa ce doua baraje din apropierea orasului Derna s-au rupt, iar apa a navalit ca un urias tsunami. Pentru ei, Ziua Apocalipsei a venit, relateaza agentiile internationale de presa.
Întinderi mari din orasul mediteranean Derna au fost distruse de torentul urias, dupa ce ploile provocate de puternica furtuna Daniel au rupt doua baraje situate în amonte, duminica seara. Cladiri întregi cu mai multe etaje, cu familii care dormeau înauntru, au fost maturate pur si simplu de navala apelor.

„Marea arunca în mod constant zeci de cadavre”, a declarat telefonic pentru Reuters Hichem Abu Chkiouat, ministrul aviatiei civile din cadrul administratiei care conduce estul Libiei. „Am numarat peste 5.300 de morti pâna în prezent, iar numarul este posibil sa creasca semnificativ si chiar sa se dubleze, deoarece numarul persoanelor disparute este de asemenea de ordinul miilor”, a adaugat el.

„Devastarea este atât de profunda încât unele zone au disparut, au disparut complet”, a povestit la BBC acelasi ministru Hichem Abu Chkiouat, dupa ce a fost la Derna. „Imaginati-va deci ca o zona rezidentiala a fost distrusa complet, nu o puteti vedea, nu mai exista. Nu am mai vazut niciodata asa ceva. Este, în orice caz, un tsunami”, a afirmat ministrul.

Zeci de mii de persoane au ramas fara adapost, a mai spus el, facând apel la ajutor international si adaugând ca Libia nu are experienta necesara pentru a face fata urmarilor unui astfel de dezastru.

Oficialii au declarat ca cel putin 10.000 de persoane sunt considerate disparute sau moarte, desi bilantul mortilor confirmati pâna în prezent variaza.

„COPIII TIPAU, PARCA ERA ZIUA JUDECATII DE APOI”

„Toti spun ca este ca si cum ar fi Ziua Judecatii de Apoi – tipetele copiilor, cadavrele de pe strazi”, a povestit pentru BBC Radio Johr Ali, un jurnalist libian care se afla la Istanbul, dar a carui familie ramasese în tara. El a spus ca a vorbit cu o familie care a fost singura care a supravietuit inundatiilor din cartierul lor.

„Dupa ce apele s-au retras, mi-au spus ca o femeie luata de inundatii atârna de un stâlp de iluminat. A ramas acolo si a murit acolo. Au fost martori oculari la asta, au vazut cum nepotul lor a murit pe strada, aruncat de apa”, a relatat jurnalistul.

Oamenii spun ca este de nedescris câta apa au vazut, spune Ali. „Zeci de mii de oameni sunt fie morti, fie sub pamânt. Apa a luat pamântul de sub ei si i-a aruncat în mare”, a spus Johr Ali.

La un spital din Derna, marti, zeci de cadavre învelite în paturi au fost asezate pe podea pe coridoare sau afara, pe trotuar, pentru ca rezidentii sa încerce sa le identifice.

Mustafa Salem spune ca nu a gasit pe nimeni în viata din numeroasa sa familie, care locuia în case apropiate una de cealalta, în apropierea vaii râului, vizavi de o moschee. „Oamenii dormeau si nimeni nu era pregatit”, a declarat el pentru Reuters. „Am pierdut 30 de persoane pâna acum, 30 de membri ai aceleiasi familii. Nu am gasit pe nimeni”, a spus Mustafa.

Un medic din orasul Benghazi din estul Libiei a ajuns la Derna pentru a ajuta si spune ca el si colegii sai sunt coplesiti de ceea ce au gasit. „Vedem numarul urias de cadavre din toata zona. Este un dezastru complet. Sunt socat, într-adevar”, a declarat doctorul Anas pentru programul Today de la BBC. Oamenii din orasul-port erau atât de traumatizati încât nu puteau sa plânga, a mai spus el. Medicul a relatat ca zone întregi au disparut, cladiri au fost maturate în mare, iar altele sunt acum îngropate sub noroi.

„Cadavrele sunt peste tot, în case, pe strazi, pe mare. Oriunde te duci, gasesti barbati, femei si copii morti”, a declarat agentiei Associated Press, prin telefon, din Derna, Emad al-Falah, un lucrator umanitar din Benghazi. „Familii întregi au fost pierdute”, a adaugat el.

VALURI DE 7 METRI

Furtuna mediteraneeana Daniel a provocat duminica inundatii mortale în mai multe orase din estul Libiei, dar cea mai afectata a fost localitatea Derna. Doua baraje aflate în amonte, în muntii de deasupra orasului, au cedat, revarsându-si apele în râul Wadi Derna care trece prin centrul orasului.

Valurile au ajuns pâna la 7 metri înaltime, a declarat Yann Fridez, seful delegatiei Comitetului International al Crucii Rosii în Libia, pentru postul de televiziune France24.

Mohammed Derna, un profesor din oras, a declarat ca el, familia sa si vecinii s-au grabit sa se urce pe acoperisul blocului în care locuiesc, uimiti de volumul de apa care trecea navalnic. Aceasta a ajuns pâna la etajul al doilea al multor cladiri, a spus el. Ei au vazut cum oamenii de jos, inclusiv femei si copii, erau luati de ape. „Strigau, ajutor, ajutor”, a povestit el prin telefon de la un spital de campanie din Derna. „A fost ca un film de groaza de la Hollywood”, a adaugat el.

Derna se afla într-o câmpie de coasta îngusta de la Marea Mediterana, la poalele unor muntii abrupti care se întind de-a lungul coastei. Doar doua drumuri dinspre sud au ramas utilizabile, iar acestea implica un traseu lung si sinuos prin munti.

„AVEM NEVOIE ÎN PRIMUL RÂND DE SACI PENTRU CADAVRE”

Organizatia Internationala pentru Migrati a estimat ca cel putin 30.000 de persoane din Derna sunt ramase fara adapost.

„Cel mai important lucru pentru echipele de cautare este ca avem nevoie de saci pentru cadavre”, a declarat Lutfi al-Misrati, directorul unei echipe de cautare, într-un interviu telefonic pentru Al Jazeera.

Amploarea devastarii se vede si mai bine de pe colinele de deasupra orasului Derna. Centrul dens populat al orasului, construit de-a lungul albiei unui râu sezonier, seamana acum o semiluna larga si plata de pamânt, cu întinderi de apa noroioasa care straluceste în soare si cu toate cladirile farâmate.

Fotografiile din satelit ale orasului facute înainte si dupa dezastru arata, de asemenea, ca ceea ce fusese un fir de apa care traversa centrul orasului este acum o cicatrice larga, cu toate cladirile care se întindeau de-a lungul lui disparute. Cladirile au fost maturate de potop si în alte parti ale orasului.

Corpurile a zeci de migranti egipteni care se numara printre victimele furtunii din Libia au ajuns miercuri la Beni Suef, 110 km sud de Cairo, a raportat presa egipteana.

OPERATIUNI DE SALVARE DIFICILE

Operatiunile de salvare sunt complicate de fracturile politice profunde din aceasta tara de 7 milioane de locuitori, care nu are un guvern central puternic si unde se desfasoara sporadic conflicte armate între factiuni, dupa revolta sustinuta de NATO care l-a rasturnat de la putere pe dictatorul Muammar Gaddafi în 2011. Guvernul de uniune nationala (GUN), recunoscut la nivel international, are sediul la Tripoli, în vest, în timp ce în est, inclusiv în Derna, functioneaza o administratie paralela.

Prim-ministrul libian Abdulhamid al-Dbeibah, cu sediul la Tripoli, a calificat inundatiile drept o catastrofa fara precedent. Seful Consiliului Prezidential al Libiei, Mohammed al-Menfi, a facut apel la unitate nationala.

UNIUNEA EUROPEANA: AJUTOARE DIN ROMÂNIA SUNT PE DRUM

Uniunea Europeana a anuntat miercuri ca asistenta din partea Germaniei, României si Finlandei este pe drum spre Libia, potrivit BBC si AFP.

Blocul comunitar si-a activat în mod oficial mecanismul de protectie civila pentru a mobiliza ajutoare. Actiunea a fost luata în urma unei cereri oficiale de asistenta din partea autoritatilor din Libia, depusa marti.

Prim-ministrul guvernului libian recunoscut pe plan international din capitala Tripoli declarase anterior ca ajutorul strain va fi acceptat doar daca este „necesar”.

Ajutorul din partea celor trei state membre ale UE consta în „corturi, paturi de campanie si paturi, 80 de generatoare, produse alimentare, precum si corturi de spital si rezerve de apa”, a precizat UE.

Comisarul UE pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a declarat ca blocul comunitar a deblocat, de asemenea, o prima finantare de urgenta de 500.000 de euro.

„UE ramâne pregatita sa intensifice raspunsul pentru cei mai afectati oameni din Libia care trec prin aceasta perioada dificila”, a spus el.

Organizatia Natiunilor Unite a promis, la rândul sau, 10 milioane de dolari, iar alte câteva tari au oferit ajutor, printre care Algeria, Turcia, Italia, Qatar, Egipt, Emiratele Arabe Unite si Tunisia.

Franta trimite un spital de campanie capabil sa trateze 500 de persoane pe zi.

Italia si Iordania trimit, de asemenea, ajutoare în zonele afectate.

Ministerul italian al Apararii a declarat ca a trimis doua avioane militare, care transporta pompieri si alt personal de salvare de urgenta, si o nava militara.

Emiratele Arabe Unite au trimis în estul Libiei doua avioane de ajutor care transporta 150 de tone de alimente, ajutoare si provizii medicale, a relatat agentia de stiri WAM.

Citește toată știrea

„Ziua Judecăţii de Apoi”. Bilanţul catastrofei din Libia a depăşit 5.300 de morţi şi va mai creşte
Publicitate