Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) mai are disponibile pentru studiile de licenta doar 220 de locuri la buget pentru candidatii români si din Uniunea Europeana (UE) si 100 de locuri pentru candidatii români de pretutindeni. Acestea vor putea fi ocupate la sesiunea de toamna a admiterii care va avea loc în perioada 5-16 septembrie 2022.
Numarul redus de studii este o urmare a admiterii-record din vara. Din acest motiv, conducerea TUIASI a solicitat Ministerului Educatiei suplimentarea locurilor la toate ciclurile de studii. Pâna în acest moment, au fost primite locuri suplimentare, cu bursa, pentru candatii români de pretutindeni.
În cazul masteratului, mai sunt neocupate 190 de locuri pentru candidatii români si din UE. Pentru candidatii români de pretutindeni a fost depasit numarul de locuri si se aplica suplimentarea primita de la Ministerul Educatiei.
Admiterea la doctorat a debutat în iulie, dar sesiunea principala de înscriere va începe din septembrie, pâna acum fiind ocupate circa 30- din locurile alocate.
„În acest an, procesul de admitere a fost mult simplificat si a devenit mult mai clar pentru candidati, ca urmare a modificarilor introduse în procedura. În acelasi timp, atât ca efect al noii proceduri, dar mai ales al cresterii atractivitatii si a solicitarilor pentru profesiile de inginer si arhitect, am înregistrat o crestere semnificativa a numarului de dosare cu acte în original depuse la sfârsitul lunii iulie. Astfel, la studiile de licenta si master, circa 86-90- dintre candidatii romani sau din tarile Uniunii Europene declarati admisi, respectiv 80-110- dintre candidatii români de pretutindeni admisi si-au depus aceste acte”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cascaval.
În aceasta toamna TUIASI va continua procesul de admitere cu acelasi sistem implementat în vara, introdus în 2017 în premiera în România. Cu acelasi dosar si cu aceeasi taxa de înscriere, un candidat se va putea înscrie la oricâte specializari doreste de la trei facultati ale universitatii. Ulterior, daca va mai achita o taxa de 100 de lei, se va putea înscrie la toate facultatile care mai dispun de locuri libere la admiterea din toamna.
Atât Facultatea de Automatica si Calculatoare, cât si Facultatea de Arhitectura „G.M. Cantacuzino”, nu vor desfasura concurs de admitere în toamna fiindca si-au ocupat toate locurile în urma admiterii din vara.
Toate detaliile referitoare la admiterea în noul an universitar la TUIASI pot fi gasite pe site, la adresa www.tuiasi.ro/licenta.
