Nu stiu cum am putea iesi din aceasta capcana. Premisa pentru o solutie ar putea fi o criza de proportii care sa provoace o revolta masiva generata de disperare, care sa rastoarne proasta rânduiala de acum. Dar în asemenea cazuri nu stii niciodata cu ce te alegi dupa. Sau poate avem noroc sa apara sau sa creasca câtiva lideri de alta factura, capabili sa faca masa critica si sa schimbe partidele actuale din interior. Nu stiu, dar ceva va trebui sa se întâmple. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.
Exista doua sentinte dragi multor comentatori, jurnalisti, asa-zisi experti si, mai nou, influenceri, când vine vorba de calitatea proasta a clasei noastre politice. Prima e aruncata asupra celor care nu ies la vot. E vina lor pentru ca, absentând, îi lasa pe altii, cum ar fi cei cumparati de partide, sa decida în locul lor si sa-i aduca la putere pe cei mai incompetenti si mai corupti. A doua, care pare cumva opusa primeia, e ca de fapt politicienii nu sunt decât oglinda societatii, prin urmare avem clasa politica pe care o meritam. Nu m-am împacat niciodata cu niciuna dintre cele doua teze, asa ca va propun o alta cheie de întelegere.
Iat-o, mai întâi, pe scurt: avem politicieni de proasta calitate pentru ca în cele mai multe cazuri nu ai de ales decât dintre politicieni de proasta calitate. Pentru ca sistemul de selectie si promovare din interiorul partidelor e unul profund corupt. Iar rezultatul e ca din ce în ce mai multi români se simt ca prinsi într-o capcana: daca votezi, alegi de fapt dintre cei pe care ti i-au bagat partidele în fata, deci practic nu faci decât validezi o alegere deja facuta de altii pe criterii doar de ei stiute, iar daca nu votezi, se ajunge cam la acelasi rezultat, pentru ca daca nu-i votezi tu, îi voteaza altii tot cam pe aceiasi. Pentru ca aleg, de fapt, din acelasi cos. Si atunci, cei mai multi dintre cei care se simt bagati într-o asemenea capcana, prefera mai degraba sa nu voteze. Adica varianta rationala, pentru ca între a face un lucru si a nu-l face stiind ca vei obtine acelasi rezultat, logic e sa nu-l faci.
Sa vedem acum de ce si cum s-a ajuns aici.
Partidele vechi au evoluat în timp cam în felul urmator. În primii ani de dupa revolutie, partidele încercau sa aduca cât mai multi oameni în rândurile lor, sa fie, cum s-ar spune, cât mai reprezentative. Tin minte si azi cum se tineau conferintele de presa în anii 90. Pe lânga politicienii care organizau conferinta, veneau sa asiste, voluntar bineînteles, si tot felul de simpli membri de partid. Uneori nu aveau loc de ei nici ziaristii invitati. Era vremea entuziasmului, oamenii aveau speranta, majoritatea credea ca se poate, ca e momentul sa se implice, dar mai presus de toate, partidele însele erau deschise pentru oricine. Asta a durat câtiva ani, vreo zece, sa zicem, pâna au apucat sa se îmbogateasca unii, majoritatea la limita legii sau prin furt pur si simplu, si sa revendice putere. Cu bani. Iar partidele au devenit un soi de SRL-uri, chiar asa li se spunea deseori. Entuziastii si cei cu ceva capital simbolic în societate, profesionisti din diverse domenii, multi intelectuali care umpleau pâna atunci rândurile partidelor, au fost usor-usor marginalizati, lasând locul celor cu bani. Celor din prima generatie de afaceristi care, fie aveau nevoie de protectie politica si cea mai buna protectie parea sa fie sa-ti cumperi un loc de frunte într-un partid sau pe o lista în alegeri, fie credeau ca odata ce au bani merita si puterea politica. Vorbim deja de anii 2000. Anii în care legea în politica si prin partide o faceau alde Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Becali, Fenechiu la Iasi si multi altii mai discreti, dar extrem de bogati, dar mânati de aceleasi „idealuri”, sa fie la butoane, sa detina controlul în politica româneasca. Si, cum era de asteptat, ne-am trezit prin parlament sau prin primarii si consilii judetene cu alte specii de politicieni: fie afaceristi verosi, fie slugile lor. Totul era pe bani: functii în stat, functii în partide, locuri eligibile pe liste. Atunci, în acea perioada dominata de partide-SRL, s-a creat o cultura organizationala care dainuie si azi, datorita transferului de putere de la o generatie la alta de aceeasi factura. Partidele de azi sunt dominate de cei crescuti la sân si promovati de la vârste fragede, în anii 2000, de afaceristii care le controlau, multi dintre ei retrasi acum, unii morti, câtiva, foarte putini, înca prin puscarii. Au disparut cu totul profesionistii dedicati, entuziastii de buna credinta, voluntarii, cei care cred în ceva sau „idealistii”, cum li se mai spune ironic. În schimb, s-au perpetuat si s-au promovat între ei, în interiorul partidelor, noii smecheri, noii îmbogatiti, noii verosi, noii cinici, noii sociopati. Progeniturile politice ale rechinilor din anii 2000. Din pacate, si USR a luat-o pe aceeasi cale. În doar doi-trei ani, partidul „oameni noi” a devenit aproape o copie a celor vechi: aceleasi metode de recrutare si promovare, a aceluiasi tip de politicieni, cu cât mai cinici (ei îsi zic pragmatici, ca suna mai ok), cu atât mai bine.
Asa se explica în primul rând cresterea contanta din 90 încoace a absenteismului si lehamitea care-i cuprinde pe tot mai multi. Pentru ca tot mai multi au înteles ca nu mai au de ales. Dar asta nu-i împiedica pe multi comentatori, analisti, influenceri sau chiar politicieni sa arunce în continuare vina pe românii care nu mai ies la vot. Sau sa ne consoleze cu ideea ca pâna la urma cei alesi sunt oglinda noastra. O mizerie ventilata fie din comoditate, fie din prostie, fie din interes de o gramada de lideri de opinie.
Nu stiu cum am putea iesi din aceasta capcana. Premisa pentru o solutie ar putea fi o criza de proportii care sa provoace o revolta masiva generata de disperare, care sa rastoarne proasta rânduiala de acum. Dar în asemenea cazuri nu stii niciodata cu ce te alegi dupa. Sau poate avem noroc sa apara sau sa creasca câtiva lideri de alta factura, capabili sa faca masa critica si sa schimbe partidele actuale din interior. Nu stiu, dar ceva va trebui sa se întâmple. Cu cât mai repede, cu atât mai bine.