Dintre toate variantele de regionalizare propuse în istoria de aproape trei decenii a „regionalizarii” românesti, cei mai slabi parametri (economici, demografici, sociali) sunt specifici configuratiilor micilor regiuni, precum cele propuse de CCIR. Dimensiunile modeste ale unor astfel de constructii teritoriale, multe sub un milion de locuitori, ar crea un handicap suplimentar acestor structuri în raport cu cele similare europene.
În mai putin de un an revin cu o noua serie ce are ca tema regionalizarea. Ca si în cazul textelor anterioare (Cinspe regiuni de inspiratie sovietica…, Modele de regionalizare), si aceasta scriere are drept tinta propunerea de regionalizare a Camerei de Comert si Industrie a României (CCIR), recidiva de acum, o propunere ce demonstreaza necunoastere din perspectiva relatiilor teritoriale.
Dintre toate variantele de regionalizare propuse în istoria de aproape trei decenii a „regionalizarii” românesti, cei mai slabi parametri (economici, demografici, sociali) sunt specifici configuratiilor micilor regiuni, precum cele propuse de CCIR. Dimensiunile modeste ale unor astfel de constructii teritoriale, multe sub un milion de locuitori, ar crea un handicap suplimentar acestor structuri în raport cu cele similare europene. Ar fi nefunctionale, incapabile de strategii de dezvoltare la un nivel scalar superior si ar avea o capacitate de negociere mult mai redusa atât cu Bucurestiul, cât si cu nivelul administrativ european. În plus, coeziunea teritoriala a acestora e slaba, o buna parte a asezarilor componente având interactiunile cele mai importante din perspectiva serviciilor regionale cu centralitati exterioare micilor formatiuni administrative.
Dimensiunea demografica medie e de doar 1,2 milioane de locuitori, ceea ce ar însemna ca regiunea medie româneasca va fi de peste doua ori mai redusa decât regiunile din Polonia (2,4 milioane), Spania (2,7) sau Italia (2,9) si de peste 4 ori mai mica decât cele franceze sau germane (peste 5 milioane de locuitori). Mediana, o masura a claselor dominante, e si mai redusa (sub 1,1milioane de locuitori), fiind data de numarul mare de entitati regionale de talie mica.
Un astfel de grid administrativ se va reflecta negativ mai ales în cazul Moldovei. Regiunile ar fi compuse efectiv din doua judete, urmarind aproape fidel limitele regiunilor de tip sovietic, ce au functionat, cu câteva reconsiderari teritoriale, din 1950 si pâna în 1968. Exceptie ar face o regiune a Moldovei sudice la care s‑ar atasa si judetul Braila.
Cel mai mare neajuns al unor astfel de configuratii regionale de talie mica e insuficienta lor functionala. Regiunile administrative mici înseamna pitici economici – un handicap enorm în competitivitatea regionala în contextul uropean.
Insuficienta functionala a unor astfel de organizari teritoriale de talie mica s‑a observat în perioada pandemiei de SARS‑CoV‑2. Suceava a fost de departe cel mai afectat judet al României în perioada de debut a acesteia. În câteva saptamâni sistemul sanitar judetean a intrat în colaps, dupa ce s‑au izolat sectii spitalicesti, apoi s‑au închis spitalele, s‑au delocalizat serviciile de urgente în interiorul judetului si toate acestea au avut loc cu o repeziciune incredibila. Imediat au intrat în ecuatia teritoriala a fluxurilor de pacienti si judetele vecine. Fragilul sistem sanitar al judetului Botosani a fost anihilat în câteva zile. Botosaniul si‑a dovedit rapid limitele, în parte si din cauza concentrarii excesive a retelei de spitale în resedinta de judet, ce a determinat o viteza sporita de infectare la nivelul municipiului. Si toate acestea au avut loc în conditiile în care primele cazuri si cazurile grave din întreaga regiune de dezvoltare Nord‑Est au fost spitalizate în centrul medical cel mai consolidat al Moldovei: Iasul.
Daca ar fi existat directii regionale sanitare sau echivalentul unor prefecturi la nivel regional, cu siguranta nu ar fi fost nevoie de reactia (si aceasta întârziata) centrului national, obligat sa intervina prin intermediul institutiilor militarizate pentru a completa vidul de putere la nivelul teritorial regional. La nivelul regiunii noastre au fost asigurate conduceri militarizate spitalelor judetene din Suceava sau Piatra Neamt. Ceea ce e interesant e ca aveam resursele necesare la nivel regional pentru a reechilibra sistemele sanitare ale judetelor cele mai afectate. Dovada sta faptul ca spitalele au fost redeschise si au functionat prin detasarea în primul rând a medicilor din municipiul Iasi, centru medical ce concentreaza mai bine de jumatate dintre medicii de spital ai Regiunii de Dezvoltare Nord‑Est.
Revenind la dezavantajele acestui tip de abordare a regionalizarii, utilizând o astfel de scara pentru regiunile administrative, ar deveni inutila pastrarea unor functii administrative la nivelul configuratiilor judetene actuale. Mai mult, bugetele, cel mai probabil reduse ale unor astfel de organizari teritoriale, ar face nesustenabila multilocalizarea serviciilor administrative, acestea concentrându‑se într‑o singura localitate – resedinta regionala.
Acest tip de abordare a regionalizarii va crea, într‑o maniera directa, un handicap judetului al carei resedinta nu a dobândit calitatea de resedinta regionala. Astfel, fenomenul shrinking cities, care se manifesta plenar de mai bine de trei decenii în cazul tuturor oraselor de talie mijlocie sau mare si de o importanta teritoriala mai degraba judeteana decât regionala, se va acutiza în cazul resedintelor de judet perdante.
Daca într‑o regiune administrativa suprapusa configuratiei Regiunii de Dezvoltare Nord‑Est, Bacaul, Suceava, Botosaniul, Piatra Neamt sauVasluiul (polii urbani secundari) ar avea o forta de negociere puternica în raport cu orasul primat – Iasi, temperând tentatia concentrarii tuturor functiilor la nivelul noului centru, lucrurile nu vor mai sta asa în cazul regiunilor elementare. Ce forta de negociere ar avea Vasluiul într‑o geometrie regionala Iasi‑Vaslui, unde Iasul ar realiza 80- din PIB‑ul regional? Dar Botosaniul, în interiorul unei geometrii Suceava‑Botosani? În cazul acesta, e posibil sa vorbim de un dublu impact negativ asupra orasului si judetului sau, pentru ca Botosaniul va apartine unei regiuni a carei identitate se va construi în jurul „brandului” Bucovina. Oricum, identitatea regionala e o chestiune ignorata în propunerea CCIR (vom aborda acest subiect într-un text viitor).
Aceasta cale a (sub)regionalizarii de inspiratie sovietica ar fi extrem de nociva. Ar fi o victorie a celor „mai tari” baroni locali, ce ar imprima o noua alveolare teritoriala a regiunilor istorice. Ar fi de preferat conservarea statu‑quoului administrativ actual decât o regionalizare de inspiratie sovietica. Macar politica teritoriala nu ar lovi suplimentar într‑un palier urban, cel al oraselor tertiare mai putin evoluate, si asa mult prea încercat în ultimele decenii, ce risca efectiv sa‑si piarda capacitatea de rezilienta teritoriala. (Pe data viitoare!)
George Turcanasu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultatii de Geografie si Geologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi