Publicitate

– Eu nu pot pricepe câta vreme o sa mai apara folclor la noi! Nu înteleg câta vreme o sa mai existe babe cu dinti sau fara dinti în vreun satuc din vârf de munte, care sa puna la dispozitia interpretilor de muzica populara „nestemate folclorice”, spun si eu asa, ca sa fiu în trend.
– Aaa, fii serios – îmi raspunde o poeta prietena, care pe cât de sensibila este, pe atât stie sa taie în carne vie prin opiniile sale prezentate transant. La noi, ca si mai în toata lumea, de altfel, folclorul nu mai exista demult.

– Si atunci?

– Si atunci interpretii de muzica populara „fac ce fac de mult”, ca sa eminescuiesc putin – e la moda zilele astea: triseaza.

– Cum triseaza?

– Interpretii fac ei melodiile sau, cel mai adesea, au oameni care fac asta: dirijori, „creatori de folclor”, chiar interpretii, cum ziceam etc. Babele cu dinti sau fara dinti de care spuneai, care scarmana lâna sau pun pânza în stative si cânta de „frunza verde”, nu mai exista. Pun pariu ca astazi multi nici nu mai stiu ce este aceea stativa, iar vorba a scarmana lâna le suna comic si atât.

– Asadar, triseaza!

– Daaa! Câta vreme va exista public doritor de cânt popular, interpretii vor trisa. Si înca au constiinta ca fac un lucru bun, ca ei continua o traditie, bla-bla-bla. În alte tari, în „putredul Occident”, de pilda, se recunoaste faptul ca folclorul a disparut de ceva vreme. Si atunci fac tot felul de simpozioane, manifestari, forumuri, în care se pomenesc chestiile astea moarte sau muribunde. Asa o sa fie si la noi. Acusica! Parca a si început.

– E destul de dureros ce spui.

– Dureros trebuie sa fie si pentru cântaretii de folclor constienti, care îsi vad an de an publicul tot mai restrâns. Si mai dureros va fi atunci când interesul publicului pentru cântecul popular va disparea. Caci se va întâmpla si asta într-un viitor mai mult sau mai putin apropiat. Noi traim o alta realitate. E suficient sa ne uitam în Franta sau Germania, de pilda, si sa ne dam seama ca asa se va petrece si la noi într-un viitor mai mult sau mai putin apropiat. Sa nu ne amagim.

– Mda, minte-ma frumos, deci!

– Cam asa. Si generatiile se schimba. Tinerii, bunaoara, sunt tot mai putin interesati de folclor. Andra, de pilda, care cânta si un fel de folclor de bodega, un talmes-balmes, e un exemplu. Cum ar fi: „Eu cânt pentru tine, draga lume,/ De când ma stiu pe pamânt/ Ca în viata asta, orice ai face,/ Toate vin si merg pe rând.” Pârt! Nu-i vorba, versurile asa-zisei muzici usoare (e usurica, ce-i drept) sunt si mai tâmpite. Suntem deja departe de versurile de altadata ale lui Florin Bogardo sau Marius Teicu. E drept, erau si pe atunci versuri de tot rahatul, ca s-o spun pe româneste. Îmi amintesc, de exemplu, de unele dintr-o melodie cântata de Anda Calugareanu: „Într-o zi mi-ai daruit – o portocala,/ Eram doi copii ce-aveau – o portocala,/ Lumea toata ne parea – o portocala,/ Soarele era si el – o portocala./ da da da, da da da, chiar asa!”

– Si atunci ce se va întâmpla în viitor?

– Îti pasa ce se va întâmpla în viitor?

– Oarecum. De pilda, sa nu mor prea curând. Apoi sa câstig lovele cacalau si sa muncesc cât mai putin. Cred ca asa viseaza mai toti.

– Reîntorcându-ma la folclor, sa spun: Este greu de gasit un raspuns. Dar sa ne uitam la alte tari, cum am spus. Cât va mai exista public interesat, folclorul contrafacut nu se va stinge. Si versurile sale contrafacute. Plus ca la noi ia nastere, a luat deja, un altfel de „folclor”: manele, gutisme, salamisme, Carmen de la Barbulesti, Narcis de la Salciua (sau viceversa, dracu mai stie). Deh, e democratie, frati-miu! Si apoi saracie. Cel sarac este totdeauna sclav si inegal cu cel care sta deasupra lui si-l apasa, spune undeva Eminescu. Se multumeste cu subproduse: cu maruntaiele, cu brânza puturoasa, cu hainele second hand, sa fie în lumea a treia, dus de nas de politicienii hoti si mincinosi. Si cu other reality: filme netflix, community, humanity sau cu alte minciunele politicianiste. Asadar, el va fi întotdeauna adeptul unor produse hartistice parca facute pentru noii sclavi de azi – manelele. El se crede fericit cu manelele. Hei, gagico, ce halim/ Ce halim si ce pilim/ Seara asta ce servim/ Ne iubim s-apoi dormim.

Daaa, dormim! Somnul de veci îl dormim! În ilaritatea generala. În fine, explicatiile sunt mult mai alambicate, dar în principal… asta e!

 

Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist

Citește toată știrea

Despre babele fără dinţi şi folclor
Publicitate