Publicitate

Ce ramâne exemplar, mereu de studiat în cazul lui Antonin Ciolan? Ca dirijor – rigoarea, devotiunea fata de partitura muzicala, talentul, luciditatea, echilibrul cu care a adus la numitor comun precizia, sobrietatea, masivitatea conceptuala-stilistica-sonora germana cu afectivitatea si sensibilitatea latina.
Evident, noul regim politic instalat în România a tratat cu ostilitate cetatenii, mai ales persoanele publice aflate în relatii bune cu autoritatile care au condus pâna atunci tara, dovedind o intransigenta din care ratiunea, nuantele impuse de împrejurari si motivatii diferite au lipsit. Imediat, Antonin Ciolan a fost considerat „criminal de razboi” deoarece desfasurase o bogata activitate în tinuturi din România Mare (Basarabia, Cernauti) si la 19 octombrie 1944 arestat prima data. I s-a reprosat oficial înstrainarea unor materiale si sume de bani apartinând Operei din Odessa, la întoarcerea în Iasi (1944). Respectul, pretuirea de care muzicianul s-a bucurat în institutia din Basarabia, la Iasi, au avut ca rezultat memoriile trimise Ministerului Culturii si Intructiunii Publice de la Bucuresti de membrii ansamblurilor artistice ale Teatrului liric din Odessa, de studentii ieseni. Antonin Ciolan si-a încheiat pledoaria adresata autoritatilor cu o propozitie scurta, hotarâta, ce îi reflecta caracterul integru: „nu cer mila, cer dreptate”. Reabilitarea din iunie 1946 prin textul din Monitorul Oficial nr. 129 nu a ridicat tacerea asternuta peste numele lui Antonin Ciolan, care si-a reluat imediat activitatea muzicala, situatia sa nelamurita public a stimulat actiunile unor muzicieni ieseni de mult timp invidiosi pe succesele sale profesionale, iritati de functiile detinute ca profesor, dirijor si conducator de institutii muzicale. Asa i s-a creat un climat dusmanos. Dupa 46 de ani daruiti muncii pasionate reflectata în evolutia învatamântului, a vietii muzicale iesene, Antonin Ciolan a plecat la Bucuresti, unde i s-a oferit postul de prim dirijor al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, a fost programat la pupitrul Orchestrei Radio.

Succesele adunate rapid, ca întotdeauna, au stârnit alte animozitati, impunând aflarea unei solutii oficiale definitive. Singurul loc deplin potrivit a fost Clujul. Opera Maghiara, Opera Româna, Conservatorul i s-au deschis experimentatului dirijor si pedagog, ramas în pragul celor aproape 70 de ani de viata la fel de activ. Antonin Ciolan a ajuns în sfârsit acolo unde merita cu prisosinta: în 1955, la înfiintarea Filarmonicii astazi numita „Transilvania”, a fost numit director si prim-dirijor. La senectute, departe de Iasul natal, de capitala, el a putut forma o noua orchestra, pe care a slefuit-o pâna la valoarea ansamblurilor simfonice europene, a fost arhitectul repertoriului, a organizat institutia dupa criterii exclusiv profesionale. Sigur, Antonin Ciolan a mai dirijat de-a lungul timpului la Iasi, la Bucuresti, dar societatea muzicala, autoritatile politic-administrative clujene i-au acordat tot ajutorul, tot sprijinul logistic ce s-au reflectat în sutele de concerte si festivaluri programate în burgul transilvan. Interpretilor cu bagheta pe care i-a educat la Iasi – Carlo Felice Cilario, Emanuel Elenescu, Dumitru D. Botez, Florica Dimitriu, Remus Tzincoca – le-au urmat în Conservatorul clujean Anatol Chisadji, Erich Bergel, Petre Sbârcea, Ervin Acél, Miron Ratiu, Emil Simon. O informatie, din pacate, mult timp necunoscuta, descopera relatia profesor-student dintre Antonin Ciolan si Sergiu Celibidache. Celibidache nu s-a înscris oficial ca student al Conservatorului iesean, dar a participat la cursurile de dirijat ale maestrului – pretuirea si afectiunea sa gasindu-si ecoul puternic în scrisoarea pe care i-a trimis-o la 14 iulie 1968 din Venetia. În acea misiva pot fi citite urmatoarele cuvinte suprem elogioase: Atunci ca si astazi gândeam ca mata ai fost cel mai mare dirijor român. Si printre impresiile din tara pe care le-am luat cu mine la plecare, care într-un fel mi-au influentat adolescenta si desfasurarea, imaginea lui Antonin Ciolan cu intransigenta, rabdarea si talentul lui a fost hotarâtoare. Cu tot dragul dintotdeauna, al matale elev credincios, Sergiu Celibidache.

Mai putin de o luna i-ar fi trebuit infatigabilului Antonin Ciolan sa atinga 88 de ani de viata. Stins la 4 decembrie 1970, el a fost cinstit de societatea muzicala clujeana, meritele i-au fost subliniate, mai putin cele în domeniul muzicii psaltice si în tinuturile Moldovei istorice. Cenzura le-a înlaturat. Cum avea sa se întâmple dupa un sfert de veac, în noiembrie 1995, cu Ion Baciu, alt muzician ce si-a jertfit succesul în lume spre a se întoarce la orchestra filarmonicii de unde a plecat tot cu amarul în suflet, Antonin Ciolan s-a întors în „Eternitatea” Iasului. Poate nu întâmplator, locul sfârsitului de drum nu este departe de locul începutului de viata si de muzician, de pe strada Calarasi.

Ce ramâne exemplar, mereu de studiat în cazul lui Antonin Ciolan? Ca dirijor – rigoarea, devotiunea fata de partitura muzicala, talentul, luciditatea, echilibrul cu care a adus la numitor comun precizia, sobrietatea, masivitatea conceptuala-stilistica-sonora germana cu afectivitatea si sensibilitatea latina. Înregistrarile sale îi redau fidel viziunea, mestesugul de orfevru. Ansamblurile simfonice din Cluj si din Bucuresti pe care le-a dirijat Antonin Ciolan au dinamismul, ritmul interior, sonoritatea ampla, stralucitoare, rafinata a acelora. Simfonii de Beethoven, Brahms, Ceaikovski acapareaza si azi atentia la auditie prin caracterul epic al interpretarilor, prin dramatismul, exploziile sonore, ingenuitatea si delicatetea expresiei. Înfatisarile grandioase ale ansamblului, secventele solistice sprintare sau profund lirice sunt integrate firesc substantei muzicale întregi, devenind motiv de introspectie si element spectacular. Sunt calitati ce l-au ferit pe Antonin Ciolan de limitele provinciei, oferindu-i locul meritat în spatiul valoric european.

Provincialismul i-a lipsit si ca organizator de institutii muzicale. Criteriile strict profesionale de alcatuire, de stabilire a repertoriului, de lucru cu orchestrele au sfidat mediocritatea, motivatia „las’ ca merge si asa”, „cu cât sunt platit”? Iar dinamismul, eficienta pregatirii, a desavârsirii produsului muzical si-au gasit continuitatea în prezenta neînvinsa de piedici pe scenele de concert si de spectacol.

Ca om, Antonin Ciolan a fost integru, duplicitatea i-a fost straina, si-a spus cuvântul apasat, fara temeri, i-a ajutat pe tinerii care îi meritau sprijinul cu sfaturi, cu bani, angajându-i în orchestrele, în corurile pe care le-a dirijat. Unul dintre cei fericiti sa-i datoreze începutul si evolutia vietii profesionale este falticeneanul Gheorghe Musat, absolvent al Liceului de muzica din Iasi, ajuns la sfatul maestrului Ciolan trompetist în orchestra Filarmonicii clujene, unde a activat decenii la rând. Sunt admirabile gesturile singulare în lumea româneasca, de care s-a învrednicit Gheorghe Musat: a adunat documente din arhiva familiei Ciolan, din colectii aflate în tara, a studiat la CNSAS, a ordonat totul în impozantul volum Antonin Ciolan – inegalabilul maestru al baghetei. A fost fireasca publicarea monografiei în Cluj finit corona opus1. La fel de fireasca mi s-a impus necesitatea difuzarii unei noi editii, adaugite, la Iasi, unde s-au însirat deceniile succeselor si luptelor lui Antonin Ciolan. Ca redactor al editiei a II-a2, am admirat detaliile muncii impresionante de acumulare si organizare a întregului fond de documente într-un volum istoric ce se potriveste personajului evocat: este scris cu echilibru, cu grija pentru semnificatia detaliului, pentru luminarea adevarului în toate articulatiile si implicatiile sale, cu pretuire si afectiune. Sentiment ce doar transpare în cele 505 pagini ale editiei a II-a, pentru a lasa loc deplin rigorii, caracterului stiintific al cercetarii.

Antonin Ciolan a mai învins odata în lupta cu istoria. Lasat ani multi la vrerea uitarii, a intemperiilor, locul sau de veci si-a regasit aspectul meritat în anul 2012, tot la initiativa si actiunile lui Gheorghe Musat, care a stimulat Primaria, câtiva fosti elevi ai maestrului sa participe la restaurare. Pentru ca meritele dirijorului de prim rang sa fie cunoscute, ar mai trebui publicate înregistrarile sale – documente de pret ale culturii muzicale române.

 

1 Ecou Transilvan, 2012.

2 Junimea, 2017

 

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor

Citește toată știrea

Un muzician în luptă cu istoria – Antonin Ciolan (III)
Publicitate