Cifrele provizorii ale recensamântului au activat o reactie panicarda: „noua” cine ne mai plateste pensiile?
Datele provizorii oferite pâna în prezent de Institutul National de Statistica despre recensamântul din 2022 nu aduc surprize. Sociologii mai fac unele comparatii fine între judete si orase, dar, pe ansamblu, imaginea si trendul erau dinainte stiute: suntem un popor care galopeaza pe drumul extinctiei. În câteva generatii, daca am tine granitele închise, fara nici un fel de aport migrationist, inevitabil, vom ajunge la finalul istoriei. În România se întâmpla, în linii mari, dar mai precipitat, ceea ce s-a produs în întreaga Europa – un declin demografic structural determinat de schimbarea mentalitatii, a modului de viata, a societatii si de emigratie. Exista mijloace rationale pentru a diminua sau a întoarce acest trend, iar ele constau în a transforma societatea si traiul în unele atractive pentru familii, copii si tineri, de aici sau veniti de peste granite. Reteta se cunoaste si nu tine neaparat numai de conditiile materiale propriu-zise, ci si de un raport între generatii care este complet viciat în momentul de fata. În ce fel?
În primul rând, observati care este directia discutiei principale determinate de datele recensamântului. Nu aceea ca ne împutinam ca natie (ceea ce ar trebui sa provoace o reflectie culturala sau existentiala mai profunda), ci faptul ca o scadere a populatiei active se va vedea la sistemul de pensii în viitor. Pensionarii vor primi o pensie mai mica si vor munci mai mult – cam asta ar fi problema si nimic mai mult. Mai clar: recensamântul ar fi despre demografie; demografia ar fi despre sistemul de pensii; sistemul de pensii ar fi despre cei care cotiteaza, activi si tineri. Asa cum este pusa, discutia rezuma o perspectiva a „bâtrânilor” despre viitorul si rolul „tinerilor” în societate, un discurs gerontocratic care formuleaza politicile publice.
Evident, sistemul care sta sa crape nu a fost construit de tineri. Sistemele de pensii din Europa moderna sunt proiectate de „batrâni” pentru „batrâni”. Generatia vârstnica a avut, la un moment dat, întelepciunea de a initia mecanismul garantat de stat prin care se pastrau bani albi pentru zile grele. Era un nou tip de contract social menit sa asigure linistea si echilibrul generatiilor.
Însa, în România, generatia vârstnica a abuzat de putere si a dovedit multa lacomie în ultimii 30 de ani.
A încalcat sistematic contractul social dintre generatii si, în loc sa traiasca din contributiile proportionale cu cele din perioada activa, s-a apucat sa cheltuie din banii nepotilor, împovarându-le viitorul. Bugetul de pensii nu s-a aflat în echilibru decât întâmplator, în rest s-a acoperit din împrumuturi costisitoare.
Urmatorul nivel a fost ca niste „diavoli batrâni” au reinventat privilegiile (pensionari anticipate, pensionari la 45 de ani, pensii speciale fara legatura cu contributivitatea), le-au declarat normale si constitutionale, le apara cu dintii, în conflict cu orice rationalitate economica si responsabilitate morala fata de generatiile tinere. Lacomia lor a devenit o forma mentala, care molipseste generatiile înca active si le determina sa gândeasca în termenii „noua când ne vine rândul?”. Asa se face ca discutia provocata de recensamânt se reduce deocamdata la un singur punct: cine va mai plati pentru pensiile noastre? Cine va mai munci pentru noi în viitor? Cum îi vom putea pune la munca pe câti mai multi tineri ca sa ne asigure noua pensii cât mai confortabile? Sistemul de pensii public a devenit o relatie nescrisa de iobagie între garantii si proprietarii statului (batrânii) si forta de munca (tinerii). Primii si-au suplimentat avantajele, ultimii au fost fraieriti sa plateasca toata viata lor.
În acest sens a si fost înfiintat de „batrâni” Ministerul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse. Institutia îsi propune sa încurajeze natalitatea prin programe de fertilizare, sprijin la credite, deduceri fiscale simbolice pentru familiile cu copii, dar în principal scopul este furnizarea unui contingent de contribuabili. Masurile nu schimba conditiile de aparitie a deficitului demografic si nici motivele ce determina fuga tinerilor, pentru ca nu propun o schimbare a filosofiei sociale, care sa însemne o reasezare majora si sincera a politicilor pentru o echilibrare a puterii, a distribuirii resurselor si a sanselor între generatii.
Cum se observa acest dezechilibru de putere si de distribuire a resurselor între generatii? Ati auzit, de pilda, de tineri „speciali” sau de copii cu alocatii „anticipate”? De cumul între alocatie si salariu? De indemnizatii de maternitate mai mari decât salariul mamelor? De legi/ordonante care sa oblige la credite pentru copii platite de bunici din pensii? Nu veti întâlni la tineri sau copii sporuri si venituri suplimentare, nu veti vedea categorii de copii sau tineri privilegiati de stat si de politicile publice. Guvernantilor le tremura mâna când e cazul sa semneze pentru alocatii sau banii de transport pentru elevi, dar se împrumuta la dobânzi colosale pentru a acoperi pensiile speciale. Toate analizele si raportele Bancii Mondiale din ultimul deceniu ne arata ca riscurile de saracie si excludere sociala sunt duble la tineri fata de pensionari, ca generatiile copiilor si tinerilor sunt cele mai private de resurse. Nu pensionarii sunt în risc, ci tocmai generatia tânara. Cu asemenea perspective oferite tinerilor, argatii unui sistem construit de lacomia unor „batrâni”, e foarte firesc sa-si ia talpatita si sa-si caute norocul în alta parte.
Conceptul de „pensie” domina discursul public. Pe pensionari este centrata în mare parte atentia statului. Fiindca ei sunt la putere. Pensionari de la Curtea Constitutionala îsi aranjeaza pensiile speciale si securizeaza pensiile generatiei lor. Iar recensamântul anunta o noua etapa a populismului gerontofil. În anii ce vin, e foarte probabil sa observam divergenta tot mai acuta între nevoia de a sustine noile generatii, singura solutie pentru criza demografica, si obligatia de a plati datoriile facute de generatiile care ies din scena. Partidelor care se vor lua la întrecere pentru voturile pensionarilor trebuie sa li se repete mereu întrebarea: de ce tinerii nu mai vor sa creasca copii si sa munceasca pentru un sistem gândit de „batrâni”?