Stau pe îndelete si cu folos de vorba cu don Luigi, în camera de oaspeti a minunatiei de casa înaltata cu mâna lui în satul Tansa. Încerc sa îmi imaginez cum vor fi aratând celelalte 136 de case zidite de el de-a lungul vietii.
Unele sunt probabil mai aratoase, dar casa lui e farâma de suflet, de iubire si de nostalgie pentru Italia pe care nu a vazut-o decât o singura data, în anii lui târzii, ghidat de un nepot care trudeste acolo si caruia i-a daruit casa lui de la Tansa, întrucât Dumnezeu nu l-a binecuvântat cu prunci. Dar nu a apucat sa ajunga mai în vale, în Sicilia stramosului don Pepe Luigi, inginer de profesie. Acesta a ajuns în partile Iasului la chemarea regelui Carol I, ca sa zideasca tunelul de la Bârnova, de pe traseul caii ferate de la Bucuresti la Iasi. Când treceti prin tunel veti sti de acum ca don Pepe Luigi, strabunicul lui don Cezar Luigi de la Tansa ne-a daruit aceasta capodopera, una din cele mai trainice constructii de infrastructura de la noi din veacul al XIX-lea.
Nu la multa vreme dupa încheierea lucrarilor de la Bârnova, în anul 1885, don Pepe si sotia lui au murit în vremea unei epidemii, lasând patru copii orfani. Unul dintre acestia, Constrantin, nascut probabil la Vaslui se va casatori cu Maria Cotin de la Tansa. El este bunicul lui don Luigi. Asa a început românizarea familiei. Bunicul, mester zidar, a lucrat printre altele la construirea conacului de la Schinetea, Vaslui, a maresalului Constantin Prezan. Don Luigi obisnuia pâna mai ieri sa treaca dealul pâna la conac, pentru a admira lucrarea artistica a bunicului, decedat la vârsta de 82 de ani si înmormântat la Tansa. Tatal lui don Luigi, Costache, s-a nascut în anul 1908 si a trecut la Domnul în anul 1975. El a întrerupt traditia artizanilor italieni, alegând sa fie agricultor si îngrijind cele 4 hectare de pamânt. Cuplul a avut 12 copii, din care 7 fete si 5 baieti, printre acestia si don Luigi Cezar. În viata mai sunt 3 frati si o sora.
Dar necazurile mari ale familiei au început o data cu intrarea rusilor în sat. Acestia au confiscat animalele, iar pe proprietarii de care cu boi i-au încolonat sa transporte munitie de razboi pâna la Gura Humorului. Din cele 79 de care s-au mai întors doar 3, celelalte fiind confiscate de rusi, iar animalele sacrificate. În anul 1950 comunistii au confiscat casa parinteasca, obligând familia sa o paraseasca în numai doua ore. S-au adapostit pe unde au putut, iar casa a fost transformata în scoala. Abia în anul 1960, în urma interventiei unui var de-al mamei, ajuns presedinte de Sfat popular, si-a recapatat casa.
Don Luigi a reluat traditia italiana a artizanilor constructori. O buna parte din casele tansenilor sunt gândite si zidite de don Luigi si echipa lui. În total 137 de familii traiesc în case facute de el. Mizând pe acest capital de încredere si respect, dupa anul 1989, don Luigi a crezut ca poate candida cu succes la primaria satului. Nu a avut nici o dilema sa aleaga PNT-CD, pentru a continua legatul testamentar al tatalui sau Costache, fost taranist înfocat. Însa tansenii aveau alte optiuni, fara nici o legatura cu istoria adevarata, pe care o uitasera ori fussera împinsi sa o uite. Au votat un candidat FSN, asa cum s-a întâmplat îndeobste în tara. Deci don Luigi a fost bun atunci când le-a facut case consatenilor, dar nu mai era bun sa le fie primar. Au ales un comunist cu state vechi, care a tinut comuna pe loc. A reusit chiar si în împrejurarile vitrege de dupa 1989 sa obtina doua mandate de consilier local, fiind singurul taranist din structurile de putere. Nu a putut câstiga în batalia cu morile de vânt, resemnându-se în final si întelegând ca nimeni nu-i profet în tara lui. Desi nu a izbândit pâna la capat, don Luigi are multumirea sufleteasca de a fi vazut din nou la putere, fie chiar si pentru scurt timp, partidul marelui Iuliu Maniu. Si azi, din ochii lui se preling lacrimi de emotie si tristete ori de câte ori vine vorba de martiriul lui Maniu.
Barbat chipes, don Luigia avut o viata sentimentala bogata, de veritabil italiano amoroso. A tinut trei neveste cu acte în regula si doua nelegitime, ramânând mereu galant si generos, amintindu-mi într-un fel de personajele lui Vitorio De Sica, din anii de glorie ai neorealismului italian.
Italienii din România au zidit case si palate, au facut drumuri si tunele, au sculptat statui si monumente funerare, au facut cariere artistice remarcabile, au dat tarii savanti si medici renumiti. Iar pentru mine, pe lista de suflet a italienilor se adauga don Luigi de la Tansa. Si daca ar fi fost sa îl cunosc doar pe el, tot mi-ar fi de ajuns ca sa pretuiesc aceasta comunitate care ne-a daruit noua, românilor, ceva din geniul solar al Italiei.
Mihai Dorin este istoric si publicist