„Este semnul unui om mare ca da aripi lucrurilor obisnuite. El este în acelasi timp sublim si emotionant, copilaresc si din rasa uriasilor.” Honore de Balzac
Ni se întâmpla, în trecerea noastra uneori anevoioasa, alteori extatica, printre oameni, sa ne cada privirea asupra unuia dintre semenii nostri, care întrupeaza închipuirea pe care ne-am construit-o din carti si povesti. Unii dintre marii autori ne spun ca mintile cu adevarat înzestrate reusesc sa pastreze joaca ca un element central al vietii lor chiar si la cele mai înaintate vârste. Alte carti ne spun cu atâta convingere ca ajungem sa credem în absenta, ca marile spirite emana demnitate si îsi pastreaza onoarea fundamental umana, chiar si în cele mai napastuitoare scenarii de viata. Iarasi alte carti de capatai ne spun ca oamenii mari cu adevarat reusesc sa îndrepte cu verticalitatea lor pe cei din jurul lor si o fac fara efort si fara ca ceilalti sa se simta „asupriti”. Se îndreapta si preiau fara sa simta alura demna si plina de umanitate.
Va doresc din toata inima sa ajungeti sa întâlniti si sa fiti alaturi, macar si pentru o perioada scurta de timp de un astfel de om. Eu am avut norocul asta fundamental si sunt foarte recunoscator zeilor pentru asta. Este absolut înaltator cum un astfel de om, pentru ca tot ce am pomenit mai sus, se întrupeaza fara rest în unii dintre noi. Va doresc si voua sa aveti experienta aproape religioasa în care, intrarea acestui om în spatiul fizic în care va aflati, îl ridica la nivel de hierofanie si înnobileaza adunarea, indiferent de compozitia si scopul ei.
Va doresc sa aveti, când închideti ochii, un model de demnitate umana dezarmanta în usurinta manifestarii sale. Va doresc sa aveti experienta respectului desavârsit, izvorât fara nici un efort si fara nici o obligatie doar în prezenta unui astfel de om.
Va doresc sa puteti spune ca ati înteles, din exemplul unui contemporan al vostru, ce înseamna demnitatea umana, izvorâta cu forta elementara a celor drepte ale universului din onoarea cavalerilor medievali în orice situatie, mai ales atunci când joci sah cu Dumnezeu si accepti rezultatul fara crâcnire, stiind ca si tu ai fost un om deplin asa cum este El deplin.
Eu sunt unul din fericitii calatori temporari care au avut acest noroc fundamental. Omul a fost Cristian Dragomir, fara sa conteze prefixele si sufixele atasate failibil în încercarea de a-i face calitatea cât mai evidenta si celui mai surd si mai orb dintre semeni. Sunt convins ca, asemenea altor mari oameni înaintea lui, s-a dus doar sa moara putin înainte de a reveni printre noi pentru a ne arata calea deplina a omului adevarat. Odihna buna si grabnica revenire în cât mai multi dintre noi, draga Maestre!
Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi si presedinte al Asociatiei Creierului Iasi