Când ne amintim o întâmplare petrecuta cândva, de multe ori avem impresia ca redam cu exactitate fiecare detaliu al povestii. Stim ca nu ne amintim chiar totul, dar ne amintim multe lucruri – si avem încredere în ceea ce rememoram. Dar amintirea nu este ca un videoclip al unui eveniment trecut. Noi ne reconstruim amintirile de fiecare data când le accesam, adaugând mereu la acestea câte un mic detaliu. Un detaliu pe care îl preluam de la un alt eveniment. În realitate, memoria este foarte predispusa la eroare. Încrederea în propriile amintiri nu este si o garantie ca rememorarea lor este una corecta.
În timpul campaniei pentru presedintia Statelor Unite, Joseph Robinette Biden a povestit despre un soldat pe care l-ar fi medaliat pentru eroismul si loialitatea sa; soldatul nu si-ar fi parasit camaradul mort pe câmpul de lupta, ducându-l, pe brate, printre gloante, pâna la cazarma. Din pacate, povestea candidatului Biden a parut, pentru o parte din electorat, cam trasa de par. Se presupunea ca acest lucru s-ar fi întâmplat în Afganistan, când Biden era vicepresedinte. Dar scepticii reporteri de la Washington Post au verificat informatia si nu au gasit nici un indiciu care sa dovedeasca faptul ca povestea cu soldatul medaliat ar fi adevarata. Joe Biden nu a dat niciodata o astfel de medalie când a vizitat Afganistanul. Atunci când s-a întâmplat acest eveniment?
De fapt, Biden se pare ca ar mai fi povestit variatii ale acestei amintiri înca de pe vremea când era senator – în 2008, cu putin înainte sa devina vicepresedinte al Statelor Unite. Deci, sa fi spus Biden o poveste cu tâlc? Povestea lui, însa, vedem ca nu a fost trecuta prea usor cu vederea de reporterii de la WP care au analizat toate variantele expuse de-a lungul timpului. Ei au luat în considerare si alte evenimente cu care presedintele american ar fi putut face confuzii. Însa rezultatul cercetarii a fost clar: nu s-a conferit nici o medalie acelui erou si, totusi, Joe Biden pare a repeta, de atâtia ani, o poveste adevarata. Cum e, oare, posibil?
Interesanta e si povestea lui Ronald Reagan caruia îi placea, de asemenea, sa vorbeasca despre un pilot caruia i-a acordat personal o medalie. O asemanare izbitoare cu povestea lui Biden, doar ca la el amintirea era clar inspirata din filmul regizat de Henry Hathaway, în 1944, „Aripa si o rugaciune”. Cu toate ca sursa era clara, Reagan era ferm convins ca el însusi a fost implicat în procesul de acordare a medaliei pilotului-erou.
Un alt candidat la presedintie în 2016, republicanul Ben Carson, a sustinut ca, în adolescenta, i s-a oferit bursa West Point, pentru a merge la Academia Militara a Statelor Unite, dar a refuzat-o, înscriindu-se la Univesitatea din Yale. Desi povestea, pe care o include chiar într-una din cartile sale, este motivationala, – voia sa devina psiholog -, are o problema, dupa spusele presei, – nu s-a întâmplat niciodata. Si, totusi, el sustine ca e purul adevar.
Daca ati fi cetatean american si, mai ales, democrat, ati avea îngaduinta cu povestea spusa de Joe Biden – sa zicem ca a apelat initial la un neadevar pentru a câstiga simpatia electoratului si a încercat, ulterior, sa îl transforme elegant într-un fel de experienta personala folosindu-se de un mic truc, revenind asupra povestii când a avut ocazia, insistând, prin urmare, prin repetarea ei, ca faptele sunt reale. La urma urmei, în astfel de situatii nu se vor gasi multi care sa verifice veridicitatea datelor, iar scopul de a câstiga electorat scuza mijloacele. Daca ati fi republican, fara îndoiala, ati gasi în aceasta poveste un subiect de prima pagina pentru presa avida de senzational.
Daca esti, însa, psiholog cognitivist, stii ca acesta este înca un exemplu despre cât de nesigure sunt amintirile noastre. Dincolo de povestea cu soldatul lui Biden, pilotul lui Reagan si a bursei lui Ben Carson se afla mai mult decât o memorie defectuoasa. Nu este doar faptul ca amintirile noastre sunt nesigure, ci si ca intuitiile noastre despre modul în care functioneaza memoria sunt inexacte.
Când ne amintim o întâmplare petrecuta cândva, de multe ori avem impresia ca redam cu exactitate fiecare detaliu al povestii. Stim ca nu ne amintim chiar totul, dar ne amintim multe lucruri – si avem încredere în ceea ce rememoram. Dar amintirea nu este ca un videoclip al unui eveniment trecut. Noi ne reconstruim amintirile de fiecare data când le accesam, adaugând mereu la acestea câte un mic detaliu. Un detaliu pe care îl preluam de la un alt eveniment. În realitate, memoria este foarte predispusa la eroare. Încrederea în propriile amintiri nu este si o garantie ca rememorarea lor este una corecta.
Întâmplarile din trecut pot sa ne ajute sa anticipam viitorul ghidându-ne comportamentul si, în acest scop, memoria stocheaza în mod selectiv fragmente din experienta noastra care ne-ar putea fi de folos. Multe din detalii se pierd. Amintirile noastre, pur si simplu, nu sunt preocupate de acuratetea istorica si orice fragment de informatie dobândita ulterior unei întâmplari, care ar putea ajuta la previziunile viitoare, se împleteste în tesatura întâmplarii memorate ca si cum ar fi fost mereu acolo. Cu alte cuvinte, luam câteva detalii dintr-un eveniment din memorie, adaugam inconstient câteva detalii de la evenimente similare, dar diferite, le combinam apoi cu niste cunostinte generale. Amestecate în memoria noastra, toate aceste piese creeaza, de fapt, o noua poveste. Una distorsionata, dar pe care ne-o asumam constient ca si traita, experimentata si, mai ales, una pentru acuratetea careia putem baga chiar si mâna în foc. Amintirile se pot schimba, deci, pe masura ce continuam sa rememoram povestea.
Exemplele acestui fenomen numit „falsa memorie” pot varia de la ceva banal, cum ar fi amintirea confuza a momentului când ai scos din priza fierul de calcat, pâna la cele mult mai grave, cum ar fi amintirea falsa a detaliilor unui accident la care crezi ca ai fost martor, desi tu nu ai fost. Câti dintre noi nu ne-am întors din drum pentru a ne asigura, totusi, ca fierul de calcat e scos din priza atunci când Jokerul din memorie ne-a jucat, ironic, feste oferindu-ne, de fapt, pretioasele detalii de care aveam nevoie de la un alt moment similar si nu de la cel cu pricina?
Acesta este motivul pentru care povestea lui Biden este interesanta. Povestea soldatului este complet în concordanta cu predictiile teoriei memoriei false. Poate n-a fost vorba de conferirea unei medalii, ci, tindem sa credem ca a fost vorba de o scena impresionanta despre prietenie si lupta descrisa, cândva, de un veteran al razboiului din Vietnam lui Joe Biden, o poveste care dainuie profund în amintirea presedintelui. Un gest eroic care merita, desigur, o medalie, însa una care pare ca a fost conferita de catre presedinte altui soldat dintr-o alta poveste.
Ca suntem politicieni sau nu, amintirile noastre pot trece prin procesul reconstruirii, iar fenomenul e firesc. Interesant de vazut, printr-o cercetare personala, cum raspundem atunci când ne confruntam cu diferite versiuni ale lor, avem puterea de a recunoaste, pusi în fata dovezilor, ca ne-am înselat în privinta acuratetei propriilor noastre amintiri? Câte, oare, dintre ele ne mai reprezinta trecutul cu adevarat?
Cristina Danilov este psiholog