Oricâte interese s-ar interfera în Ucraina si oricâte speculatii s-ar vehicula în aceste vremuri, un lucru este cert: dreptul la libertate al acestui popor nu mai poate fi negociat.
Istoria poporului ucrainean este una dintre cele mai sinuoase si mai complicate din întregul spatiu european. Dar cum a ajuns acest popor sa i se rapeasca istoria si identitatea? Tot istoria, dar si geografia ne ajuta în aceasta întreprindere. Din perspectiva istorica, rusii si ucrainenii au un început comun sub semnul expansiunii vikingilor, la finele primului mileniu crestin. Era la începutul afirmarii aventuroase a geniului acestui popor razboinic. Si asa cum se întâmpla adesea în istorie, geniul militar al vikingilor avea sa se încovoaie în mai putin de un secol, sub greutatea numarului slavilor traitori în acest spatiu. Geografia complica si ea lucrurile. Spatiul stepelor nu are un nucleu dur si nici frontiere ferme. În plus stepele nu invita la statornicie, ci la migrare, în cautare de noi tarâmuri. Asa se face ca limita expansiunii vechilor slavi o reprezinta statele europene deja constituite: Imperiul Bizantin, Ungaria si Polonia, iar în Est, Uralii. Însa într-un spatiu atât de vast este o aventura sa întemeiezi un stat. Diversitatea triburilor slave a condus inevitabil la separarea de trunchiul comun de la începuturi. Într-un spatiu cu frontiere naturale, ucrainenii ar fi evoluat la fel ca polonezii, cehii, slovacii, sârbii, croatii etc. Constiente ca radacinile lor sunt în vânt, ca nu au o terra ferma de care sa se lipeasca, populatiile si popoarele stepei viseaza la evadare. Iar daca nu ar fi fost opriti de bizantini si de polonezi, locuitorii stepelor ar fi migrat spre alte zari. Au urmat aproape doua secole si jumatate de stapânire mongola, timp în care filosofia istorica a slavilor din stepa a fost profund marcata de spiritul oriental. Constructia statala post-mongola si-a mutat centrul de greutate la Moscova, devenind tot mai asiatica. Si asa a ramas pâna azi.
Slavii din partea vestica a fostului stat kievean au intrat sub influenta si stapânirea polono-lituaniana. Iar clivajele politice, culturale si religioase au aparut inevitabil. A încoltit si samânta confruntarii dintre Polonia catolica si Rusia pravoslavnica. La mijloc erau ucrainenii, care între veacurile XVII-XVIII aveau sa fie sfâsiati între ispita occidentala (poloneza) si cea orientala (moscovita). Eroii acelui timp sunt cazacii, adica cei care constituie nucleul politic al poporului ucrainean. În curând, un al treilea mare jucator – Imperiul Otoman, si apoi al patrulea – Imperiul Habsburgic au intrat pe scena istoriei, provocând tot atâtea sperante si dileme ucrainenilor. Iar pamânturile lor bogate erau, la rândul lor, o ispita pentru toti: polonezi, otomani, habsburgi, rusi. Vizati de atâtea interese contradictorii, ucrainenii au negociat cu toti acestia supravietuirea, însa au fost în final înghititi de imperiul rus, în veacul al XVIII-lea. Istoria lor parea sa se fi încheiat. Rusia a desfiintat Hatmanatul cazacesc si i-a supus unui proces masiv de deznationalizare. Dupa împartirea Poloniei, teritoriile din vest, galitiene, au devenit leaganul culturii si al renasterii ucrainene.
Însa nimeni nu a mers atât de departe în zelul deznationalizarii decât Rusia. Istoria cautarilor ucrainene parea sa se fi încheiat printr-o aneantizare etnica si culturala. În epoca sovietica, Ucraina a dobândit o aparenta autonomie, care în realitate era un dar otravit. Si uniformizarea sovietica parea sa-si fi atins scopul, si anume anihilarea poporului ucrainean. Numai ca dincolo de aparente, sufletul Ucrainei nu a putut fi ucis. Va fi functionat, la fel ca si în cazul nostru, a românilor, filosofia supunerii aparente. Rusii i-au decimat cu primitivism pe ucraineni în anii Holodomorului, iar istoria acestei tragedii a devenit peste ani temeiul resurectiei. Foarte multi ucraineni au trecut în tabara germana în anii celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Atunci când vrei sa impui suprematia cnutului, trebuie sa te astepti si la razbunare. Sfâsiati între o putere si alta, ucrainenii au dobândit o inevitabila constiinta a supravietuirii. În toata istoria lor nu au cunoscut decât oaze de libertate. Iar din experienta ultimelor doua secole au învatat, la fel ca si noi ori polonezii, ca rusii nu pot fi garantii identitatii. Dar Rusia este atât de aproape si de amenintatoare încât nu poti sa iei în calcul separarea decât atunci când ea este în declin. Toate popoarele stapânite ori amenintate de Rusia au facut la fel. Sigur ca Ucraina a acumulat o întârziere în raport cu alte state din vecinatatea europeana a Rusiei, dar în cazul lor nu e atât o lipsa de vocatie libertara, cât o fatalitate geografica. Pentru ca Ucraina e chiar în prima linie a cordonului protector de care Rusia este obsedata. Bântuita de complexul vidului launtric, Rusia bolsevica a parut sa îi ofere totul Ucrainei – teritorii cucerite de la altii, industrie, acces la cele mai înalte functii din ierarhia de partid si de stat -, dar în schimbul supunerii neconditionate. Însa un singur lucru nu au putut cumpara rusii – sufletul Ucrainei; si un singur ideal nu au putut strivi – cel libertar. Le-au manipulat istoria, însa nu au reusit sa le distruga memoria. Au încercat sa le anexeze limba si sa îi seduca cu ideea maretiei Rusiei. Aproape toate aceste instrumente de seductie si teroare au fost utilizate si în cazul altor popoare cotropite.
Trebuie sa-ti doresti libertatea cu toata fiinta ta si sa arzi pentru idee cu toata credinta de care esti în stare, ca sa nazuiesti sa te separi de Rusia, pentru a-ti câstiga dreptul de a fi. Poate aceasta e ultima sansa a acestui popor de a ramâne în istorie. Când nimeni nu mai credea ca în sufletul lui se mai poate aprinde scânteia sperantei, când harta Europei post comuniste parea trasata, ucrainenii au facut dovada ca nu au abdicat de la speranta de a fi liberi. Popoarele din Est facusera deja pasul cu succes.
Oricâte interese s-ar interfera în Ucraina si oricâte speculatii s-ar vehicula în aceste vremuri, un lucru este cert: dreptul la libertate al acestui popor nu mai poate fi negociat. Rusia a depasit o bariera irationala în nebunia ei de a distruge poporul ucrainean. Este o negatie esentiala, ce nu lasa loc de întors. Obligându-i sa plateasca pretul libertatii cu sânge si nesocotind ratiunea libertatii, Rusia îi împinge involuntar pe ucraineni în istorie. Alta solutie decât consacrarea libertatii ucrainene nu exista. Ultima putere imperiala pare sa nu înteleaga o lectie fundamentala a istoriei: toate imperiile sunt strivite în final de fostele popoare captive. Iar dupa Ucraina vor urma si altele.
Mihai Dorin este istoric si publicist
Articolul face parte din seria „Oameni si istorie – portrete din vremurile de acum”,
tema de meditatie propusa de redactie colaboratorilor de la pagina de Opinii, la sfârsitul anului 2022.