Muntele înseamna autocunoastere, efort, smerenie. Urci pe vârfurile muntilor si dai slava lui Dumnezeu ca ai ajuns sanatos unde ti-ai propus. Restul e… frumusete, liniste, bucurie.
Muntele – forma de relief stâncoasa ce depaseste înaltimea de 800 m si acopera circa 25- din suprafata uscatului Terrei – reprezinta pentru multi simbol, legenda, mit, obiect de studiu, descris si cântat în versuri de literati, cautat si urcat de îndrazneti care doresc sa se afle cât mai aproape de cer, absolut, divinitate. Urcusul pe munte semnifica ascensiune spre (auto)cunoastere, perfectiune, vesnicie. Oare exista vreun om care sa nu fie fascinat de frumusetea si misterele muntelui? Pare ca toate lucrurile cu adevarat importante s-au întâmplat pe culmile muntilor.
Moise a primit Tablele Legii pe muntele Horeb (Sinai) la poalele caruia se afla Manastirea Sfintei M.Mc. Ecaterina. Iisus a fost ispitit de diavol pe muntele Carantaniei, pe malul Iordanului aproape de Ierihon. Pe munte a rostit Fericirile („Predica de pe munte”), iar rugaciunea „Tatal nostru” a fost spusa în Gradina Ghetsimani de pe Muntele Maslinilor. Schimbarea la Fata s-a petrecut pe Muntele Tabor, martori la discutia Mântuitorului cu proorocii Moise si Ilie fiind apostolii Petru, Iacov si Ioan. Athos-ul sau Sfântul Munte este numit „Gradina Maicii Domnului”. Ceahlaul – „uriasul cu fruntea-n soare” este considerat Athosul României pentru schiturile si pesterile în care au vietuit pustnicii si calugaritile din vechime. În fiecare an, IPS Parintele Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, urca pe Ceahlau si tine slujba la Manastirea cu hramul Schimbarii la Fata, situata la altitudinea de 1800 m, la jumatate de ora de urcat pe Vf. Toaca (1904 m). Alecsandri, Cosbuc, Hajdeu, Topârceanu, Hogas, Vlahuta, Sadoveanu, Blaga si multi altii au închinat pagini întregi muntelui.
Vacantele le-am petrecut haladuind pe dealurile Bohotinului, la bunicii de pe mama. Nu trecea saptamâna fara sa urcam pe dealul Chetris, dupa cum îi spun satenii, cel mai înalt punct din sat. Avea o prapastie formata în urma unor alunecari de teren. Astazi nu se mai zareste deoarece s-a acoperit cu vegetatie. Catararea prin prapastia nisipoasa, cu ajutorul buruienilor si arbustilor, era o provocare pentru copii. Bunica ne avertiza mereu sa nu ne ducem în acel loc, sa nu se rupa vreun mal de pamânt, sa nu ne pravalim. Dar cine o asculta, „copii cuminti si babe frumoase”… Chetrisul Bohotinului a fost muntele copilariei mele.
Pâna sa termin facultatea, contactul meu cu muntele a fost mai degraba unul vizual, din autobuz sau din tren. O excursie în zona Neamtului (1986) primita pentru obtinerea premiului I la concursul de biologie „Emil Racovita” si doua tabere scolare la Slanic-Moldova (1987) si Durau (1988) m-au apropiat de munte. La Slanic-Moldova, odinioara numita „Perla Moldovei” pentru apele minerale, am parcurs „traseul celor 300 de scari”, o plimbare lejera prin padurea muntelui Dobru din grupa muntilor Nemira.
Dupa ce am luat licenta (1999) am plecat la varul meu de la Piatra Neamt cu gândul sa urcam pe munte. Aveam dorinta, putinta, dar experienta si echipamente ioc. Am luat trenul-personal spre Bicaz, de aici un autobuz prafuit spre Bicaz-Chei, apoi pe jos pâna la Lacul Rosu. Distanta de la Bicaz-Chei – Lacul Rosu e de circa 11 km. Am înnoptat într-o casuta dintr-un complex situat lânga râul Bicaz în niste conditii care, astazi, ar descuraja pe multi. A doua zi, am facut un tur al Lacului Rosu, dupa care ne-am întors la Bicaz. La întoarcere, în Personalul Bicaz-Piatra Neamt, am remarcat trei tineri cu bocancii înnoroiati, echipati cu rucsaci ca de armata, corzi pentru catarare. Pe figurile lor se citea oboseala, dar si satisfactie. Veneau de pe Ceahlau. Atunci am hotarât ca trebuie sa ma împartasesc din bucuria urcusului pe munte.
În august 2003, în preajma praznuirii Sfintei Marii, am pornit pe Ceahlau cu gândul sa ajung pe Vf. Toaca. Eram echipat sport, dar inadecvat pentru un traseu montan, cam ca „pantofarii” de astazi: adidasi, trening, doua tricouri de bumbac pentru schimb, un rucsac ce continea 2 litri de apa, un sendvis, o ciocolata si câteva mere. Nu auzisem de bete de trekking, lanterna frontala, polar sau pelerina de ploaie. Am urcat pe traseul Izvorul Muntelui – Poiana Maicilor – Cabana Dochia – Vf. Toaca. Dupa circa jumatate de ora de mers, curgea apa de pe mine, descopeream muschi si oase care trozneau. Am facut un popas pe la „Claile lui Miron” pentru oleaca de hodina în iarba grasa, între cele doua stânci impunatoare. Legenda vorbeste despre un cioban batrân, Miron, care pastea mioarele pe aici si doinea ca nimeni altul. Când am ajuns la Cabana Dochia am simtit o bucurie ca atunci când am luat 10 la examenul de „Doctrine politice” la profesorul Anton Carpinschi. L-am întrebat pe varul meu, Catalin, cât mai era de mers pâna pe Toaca. Pentru încurajare îmi spune ca în maxim o ora admiram de sus Lacul Bicaz si toti muntii din prejur. Îmi aduc aminte ca am urcat pe vechea scara de lemn, cam putreda, cu unele trepte lipsa. O puzderie de flori delicate încântau ochii. Nici acum nu am cuvinte sa descriu bucuria ascensiunii pe Vf. Toaca cu toata privelistea care se înfatisa ochilor. Asa a început o poveste de dragoste care continua si astazi.
În fiecare an urc Ceahlaul. Am parcurs aproape toate traseele, de la Izvorul Muntelui (pe la Poiana Maicilor, Lutul Rosu, Jgheabul cu hotar), de la Durau (în urcare pe la Cascada Duruitoarea si la coborâre pe la Cabana Fântânele), Bicazul Ardelean (Schitul Stanile). Am urcat Ceahlaul în toate anotimpurile, si ziua, si noaptea. Am mers cu ghid montan si pe „nemarcate”. Cred ca cel mai frumos moment a fost în 2019, de Ziua Nationala a României, când am urcat cu toata familia (sotia si cele doua fete) si am înnoptat la Cabana Dochia. Rasaritul soarelui a fost de poveste, ireal, o explozie de lumina rosie peste toata zapada ce învelea brazii si stâncile. Si acum simt aroma cafelei savurate pe îndelete pe terasa de la Dochia.
De la prima mea drumetie pe munte au trecut ceva ani în care s-au adaugat multe alte vârfuri în CV-ul de montaniard. Fetele mele au peste 10 vârfuri urcate. Pe când avea 5 ani, fata cea mica a urcat Pietrosul Rodnei (2303 m), cel mai înalt vârf din Carpatii Orientali. Anul acesta a urcat pe Vârful Peleaga (2509 m) din Retezat. Raraul, Giumalaul, Calimanii, Rodnei sunt vizitati în fiecare an. Pe traseele montane complicate, tehnice, cu pasaje expuse urc doar cu ghid montan autorizat, cu toate cunostintele si echipamentele necesare unei drumetii fara probleme. Cu ghidul am fost iarna, la cort, în Muntii Hasmasului. Cel mai înalt vârf pe care am urcat a fost Musala (2925 m) din Bulgaria, considerat „acoperisul Balcanilor”. Vârful Athon (2033 m), care privegheaza tot Sfântul Munte Athos, a însemnat experienta epuizarii fizice si a smereniei. Un examen fizic deosebit a fost urcusul pe creasta Pietrosului Bistritei, parcursa integral pe zapada. Via Ferrata Astragalus din Cheile Sugaului-Munticelu si Wild Ferenc din Suhardul Mic se adauga la Best of.
Cred ca cel mai frumos munte din România este Piatra Craiului, considerat si cel mai tehnic munte, cu pasaje solicitante, pe care nu ai voie sa gresesti. Am parcus creasta Craiului pe bucati, Nordica si Sudica, în ani diferiti, cu ghid montan si prieteni faini. Daca Ceahlaul a fost un fel de examen de licenta, Vârful Moldoveanu un masterat, iar Piatra Craiului este doctoratul drumetiilor montane din România. Bucegii si Fagarasii sunt spectaculosi, au o frumusete aparte. Ma feresc de aroganta de a spune ca am cucerit vreun munte. Muntele înseamna autocunoastere, efort, smerenie. Urci pe vârfurile muntilor si dai slava lui Dumnezeu ca ai ajuns sanatos unde ti-ai propus. Restul e… frumusete, liniste, bucurie.
Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Directia Judeteana de Statistica Iasi si lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi