Ne prefacem ca avem o industrie mirobolanta, dar aceasta se afla demult pe chituci. Ne facem ca agricultura noastra duduie, dar toti vedem de la fereastra trenului sau a masinii câmpurile lasate pârloaga, iar vacile, când n-au crapat, rag de foame. Ne închipuim anapoda ca avem niste universitati (universecuritati scria Luca Pitu) de prima-întâi, care dau tarii numai intelectuali de Nobel, dar ele scot pe banda rulanta analfabeti cu patalama la mâna, gata sa ocupe cu pile un locsor caldut în vreun birouas, fapt ce înmulteste numarul telectualilor fictionali ai tarii; ori, în cel mai bun caz, vreun Gulita crescut pe spinarea noilor Chirite si Bârzoi. Sigur, veti spune, exista si exceptii, dar acestea, cum se spune cu o vorba tâmpitica, întaresc regulatul, pardon, regula.
Singura solutie pentru multi nu… nu este înca o revolutie, caci revolutia din Decembrie 89 a fost indusa, provocata de marile puteri, prin întelegerea dintre Gorbaciov si Bush, si e putin probabil ca românii o vor mai comite a doua oara, asa cum un baietel cumintel, nu mai face înca o data aceeasi obraznicie. Singura solutie, zic, este plecarea la munca în Occident. Si, iertati-ma, se întorc de acolo cum se zicea odata: s-a dus bou si s-a întors vaca. Când se mai întorc. Cu ceva bistari în buzunar pe care însa trebuie sa-i sporeasca din nou în cele tari, asa ca dispare iarasi ca magarul în ceata. Iar noi ramânem tot la ale noastre: cu o industrie de produs tiocuri pentru corn flakes, cu niste patroni în majoritate bulumaci si hoti, cu o administratie corupta si greoaie, la care trebuie sa dai „dreptul”, ca sa-ti emita o amarâta de hârtiuta, care nu-i buna nici de sters la fund, cu agronomi reprofilati chelneri sau înecându-si amarul în câte-o berica la dugheana din colt, cu rosii aduse din Spania, daca va puteti închipui, caci noi nu suntem în stare sa le cultivam; cu o industrie a spectacolului care de bine-de rau merge, dar tot în mai în jos, pentru navlegi, cu rabat la calitate. Si cu alegeri mânarite de noua propaganda, pe care nu le-au cunoscut nici electiunile putredei Rome antice, când PSD-ul si PNL-ul fura cot la cot, când Rares Bogdan o scalda ca gaina în colb etc. Iata tot atâtea lucruri ce fac prostia si prefacatoria nationala uriase. Si nu mai avem nici macar pe Topescu cu national-comunismul sau sportiv ca sa ne atinga la lingurica mândriei nationale cu David Popovici sau Simona Halep.
Si tot asa: filmul românesc e sublim putem zice, dar lipseste aproape cu desavârsire; cu fotbalisti ce-si dau cu stângu-n dreptul, la mâna unor becalioti vicleni si badarani, la fel si celelalte sporturi, de pilda gimnastica, cu o tara în care se citeste tot mai putin si se întelege si mai putin, dar toti se boldesc în emisiuni tv de trei lulele, cu gagici cât mai golute, în piesele lor de baza – sutienul si chilotelul, în care tirajele în scadere dramatica ale ziarelor o marturisesc; cu o presa care face din tântar armasar, cu greseli gramaticale la tot pasul, fiindca a fost nevoita sa renunte la corectori. În care nici macar lumea nu mai merge la vot (de ce sa mearga? ca si asa nu pricepe ce voteaza). Ne prefacem ca avem o cultura la nivelul celor mai, dar tinerii nostri se duc în Occident si acolo ramân. Si sa nu facem presupuneri fara rost – cei mai multi nu fac nici cât un bot din brânza lui Becali de la nunta lui… ala.
Sigur, exista înca o conceptie sanatoasa în multe din familiile românesti, exista înca tineri crescuti în cultul muncii. Si nu Ceasca îi producea pe acestia, ci omul muncitor dintotdeauna, talpa tarii, se zicea odata. Exista înca oameni în functii, politicieni, care fac tot ce pot ca sa mentina tara asta pe fagasul normal. Sa nu-i înjuram otova pe toti. Dar realitatea mi-o cere: teama mi-e ca si acestia vor disparea. Cum sa nu: când vezi zi de zi politicieni banditi, când se catara în fruntea bucatelor prostii prostilor, iar, când sunt destepti, sunt banditii banditilor, când te uiti la programe tv de oligofreni, pentru analfabeti si fufe, ce pervertesc tineretul, cu râs labartat de-ti vine sa plângi, daca nu sa vomiti, când teatrele si salile de spectacole sunt tot mai goale, iar la fotbal ne facem de bafta chiar cu Ballkani din Kosovo, când… când…
Si atunci îti vine sa spui ca dragutul de Eminescu: „Vai de biet român saracul!/ Îndarat tot da ca racul,/ (…) Nici e vara vara lui,/ Si-i strain în tara lui.” Da, straini în tara noastra! Ma întreb ce avem românesc în afara de limba noastra si aceea vorbita de cei mai multi stâlcit, de niste masinute, hârbuite si acelea, de blugi-licenta sau de carutele taranesti folosite si acuma, în anul de gratie 2022, ca-n Congo sau Ciad, de o arta româneasca necunoscuta celor mai multi dintre români (dar asa a fost întotdeauna, nu?).
În aceste conditii, ne prefacem ca totul merge bine. Facem copii, tot mai putini si mai razgâiati, conform cu educatia de rahat de azi, crescuti pe potriva lui Gulita, cum spuneam, Humanitas-ul, Polirom-ul editeaza carti ca lumea, dar tot mai necitite; har Domnului, avem înca unde sa ne refrisam la parinti sau bunici la tara, mergem la mare, ne sorim ca focile pe litoral si ne prefacem ca „pitrecem” pe plaja. Cumparam „bomboane agricole” si berica de la doamne brunete cu fuste lungi, hârtie igienica Zewa din… dracul mai stie de unde. Daaa, traim niste vremuri de c.! Magazinele noastre sunt pline, cu mierte-fierte, lucitoare si mintitoare. Sigur, lumea se schimba accelerat, nu-s atât de prost sa nu pricep. Dar spre bine? Rezolvam oare totul cu strategii fiscale si cu alte asemenea? În fine, pesemne de la o anumita vârsta este tot mai greu sa te adaptezi la noile realitati. Iar eu…
Si totusi, merge lumea spre înainte? Nu ne prefacem? Când bisericile sunt tot mai goale, conducerile teatrelor fac tot felul de giumbuslucuri financiare ca sa se descurce si depind de administratiile de hotomani locale, când soselele patriei sunt tot mai sparte, când din scoli ies numai analfabeti functionali, când sunt alesi sefi cu pile cei mai prosti dintre prosti, când corifeii natiei nu mai sunt luati în seama, daca nu batjocoriti? Nu cumva trebuie sa ne întrebam cu vorbele Sfântului Petru pentru Hristos:
– Quo vadis, românasule?
Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist