Am mers si eu în vacanta anul asta cu familia în strainatate, mai precis în Bulgaria, care nu e tocmai cine stie ce strainatate, dar sa zicem ca merge trecuta în acea categorie, pentru început. Am mers destul cu rulota si fara prin România, asa ca am zis sa mai schimbam un pic aerul.
N-am fost dezamagit, din contra, mi-a placut. Coasta bulgareasca este foarte frumoasa, nu ma asteptam sa vad atâta salbaticie în sensul bun al cuvântului. Ce sa mai zic de cazarea exact pe malul marii cu piscina si tot tacâmul care pe litoralul românesc m-ar fi costat o avere.
Linistea a fost unul dintre lucrurile care m-au frapat din prima. Era o lipsa de sunete umane în statiune aproape stranie, ziceai ca se asteapta un bombardament, o furtuna ceva, sau ca toti locuitorii au fugit. Saracul de mine, eram atât de obisnuit cu urletele manelelor din toate directiile si cu zumzetul uman permanent, încât mi se parea cu totul nefiresc sa aud doar cântec de pasarele si vuietul marii. Într-o plimbare însa prin statiune am trecut prin dreptul unui hotel care parca era smuls din alta lume, parca fusese teleportat direct de la Mamaia. Cladirea fremata de oameni, de galagie, de miscare si de muzica. Era plina de români.
Un alt aspect cu care nu eram obisnuit a fost prezenta câinilor maidanezi pe strazi. Am numarat în total doar trei câini pe tot parcursul sederii. În schimb erau multe pisici, dar parca e altceva.
Îngramadeala de pe plaja era la nivelul 5 în comparatie cu 10 din România, desi suprafetele de nisip erau mult mai mici.
Abundau din pacate si acolo cladirile abandonate din timpul comunismului care stricau un pic aspectul, nu destul însa ca sa dezamageasca.
Ceea ce m-a lasat cu gura cascata, în schimb, a fost, culmea, tot un lucru românesc, anume castelul Reginei Maria de la Balcic. Pentru cine nu stie povestea locurilor, trebuie spus ca o parte din nordul Bulgariei de azi, numit Cadrilater, a apartinut pentru 27 de ani (între 1913 si 1940) României. Ceea ce este al naibii de interesant e ca acea portiune de teritoriu a fost dobândita dupa metoda pe care au adoptat-o rusii în actualul razboi cu Ucraina privind provinciile Lugansk si Donetk, adica pur si simplu au profitat de un conflict deja existent (al Doilea Razboi Balcanic dintre Bulgaria, Grecia si Serbia) si au pus bocancul acolo, desi Bulgaria fusese pâna atunci o tara prietena, un aliat, un fel de frate. Au fost unele voci politice românesti, cum ar fi cea a lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, care au atras atentia asupra acelei greseli, dar lacomia de pamânt a fost mai puternica.
În acel moment pe teritoriul Cadrilaterului era o populatie covârsitor bulgara ca numar si foarte putini români, din 286.000 de locuitori, conform Wikipedia, doar 6.348 ar fi fost români (10- minoritati per total).
Asa cum fac acum rusii cu provinciile cucerite de la ucraineni, românii si-au instalat acolo conducerea lor, institutiile lor, au impus legile lor, au împroprietarit cu terenuri cetateni de-ai lor, expulzându-i pe bulgari, dar fara prea mare succes. Au existat permanent conflicte din partea gherilei bulgare si o rezistenta pasiva din partea populatiei autohtone. Tensiunea în regiune a continuat sa creasca pâna în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial când, la „sugestia” lui Hitler, România a redat Cadrilaterul Bulgariei prin Tratatul de la Craiova (7 septembrie 1940). Schimbul administrativ si migrarea populatiei a luat-o de la capat, de data asta în sens invers, românii s-au întors în tara, bulgarii au revenit pe pamânturile lor.
Dar ce sa vezi, în urma noastra nu a ramas pustiu, fântânile nu au fost otravite, casele nu au fost arse ori trântite la pamânt, ci prin darnicia ce ne caracterizeaza am lasat poporului frate cel mai important edificiu si punct de atractie local, castelul regal mai sus pomenit. Regina Maria, o doamna cu o inima mare, a construit acolo pe „doar” câteva zeci de hectare, care fusesera ale bulgarilor, în scurta perioada a dominatiei românesti, un „cuib singuratic” cum l-a numit domnia sa, cu „numai” 6 cladiri (câte una pentru fiecare dintre copiii ei, cu tot ce le trebuia si ceva în plus, cum ar fi sala de cinema, de exemplu), o cladire principala de lux cu motive orientale, gradini întinse plate si terasate cu plante exotice, ziduri peste ziduri, izvoare directionate, canalizari, o bisericuta, un templu bahaist, si multe altele. Ceva în stilul regal si luxuriant de la Peles. Toate cu banii munciti de dânsa, evident, din „salar”, alaturi de sot.
Din primul moment când a vazut acel loc, marturiseste regina în jurnalul sau, a simtit ca îi apartine, o chema, asa ca a convocat imediat arhitectii, vistiernicul si muncitorii si s-a pus pe treaba. Asta întâmplându-se imediat dupa ce a primit în dar (pe gratis, adica…) la 1 decembrie 1920, din initiativa primarului Karl Ernst Schnell, si cu girul Consiliul Orasenesc Brasov, castelul Bran, pentru „contributia sa extraordinara la înfaptuirea Marii Uniri din 1918”. Se pare însa ca respectivul castel situat în munti si fara vedere la mare nu a chemat-o cum a facut-o Balcicul, era probabil prea vechi si prafuit, plin de vampiri la toate colturile, asa ca si-a redirectionat veniturile înspre tarmul bulgaresc care o inspira mai mult la scris poeme.
Ghinionul imens a facut ca istoria sa nu stea pe loc, iar castelul respectiv sa fie efectiv calcat în picioare de cei cu inima mai mica si mai putin poetica precum rusii sovietici invadatori care au distrus pâna si usile si geamurile cladirilor, sau comunistii bulgari care l-au transformat în „casa de odihna” pentru smecherii de partid. Inima sensibilei regine care a stat o perioada într-o caseta în acel castel, asa cum a dorit domnia sa prin testament, a fost transferata la castelul Bran, unde probabil a fost supta de putinul sânge ramas de vampirii din incinta, apoi mutata la Bucuresti la Muzeului National de Istorie.
Ca români, azi trebuie sa platim intrarea în castelul reginei noastre în bani bulgaresti (6 Leva- cca 15 Lei), si separat pentru Gradina Botanica (8 Leva – cca 15 Lei). E un pic mai putin ca la Peles, dar merita, recomand…
Briscan Zara este scriitor si publicist