În relatia cu exteriorul suntem europeni cu papion, în geopolitica interna regionala triburi cu umutsha si ibheshu.
Citeam deunazi unul dintre panourile de afisaj ale bibliotecii universitare: „Restaurare si reabilitate a cladirii monument istoric Biblioteca Centrala Universitara «Mihai Eminescu» Iasi. Granturile SEE reprezinta contributia Islandei, Principatului Liechtenstein si Regatului Norvegiei la reducerea disparitatilor economice si sociale în spatiul European”. Aceste state bogate, nici macar membre ale UE, dar preocupate în spirit european de coeziunea unui spatiu economic si cultural pe care-l acceseaza prin vecinatate, înteleg pasii de care e nevoie când trebuie sprijiniti cei ramasi în urma: ofera fonduri.
Retineti cuvântul cheie „disparitate”. Alt cuvânt cheie, complementar, este „coeziune”. Fiindca le veti întâlni în tandem prin fiecare paragraf al fondurilor cu finantare europeana. E viziunea care sta la baza fundamentelor Uniunii Europene si pune în miscare un mecanism al solidaritatilor în ideea de a avea o dezvoltare armonioasa pe întreg teritoriul ei. Asa functioneaza si de aceea au aparut fondurile structurale si de investitii europene (Fondul Social European, Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, Fondul pentru o Tranzitie Justa). Ele tintesc politici de gen, de disparitate sociala, de disparitate economica si disparitate regionala. Cu ele se hraneste România, din aceste fonduri îsi construieste viitorul. Daca Europa ar înceta sa vorbeasca despre „disparitati” si „coeziune”, românii s-ar alege, ca pe vremuri, cu niste burse studentesti în Franta, cu o fuga masiva a creierelor, si nimic mai mult.
Ce se întâmpla cu aceste principii generoase si umane când sunt transpuse pe plaiurile mioritice? Mai functioneaza ele?
Cea mai socanta constatare este existenta unei distorsiuni incredibile. Solidaritatea europeana este binevenita când francezii, germanii sau belgienii sunt solidari cu românii. Se face caz de ea, este cultivata si invocata când e în avantajul românilor în genere. În schimb, reteta solidaritatii nu se aplica intern, când priveste relatia românilor din Ardeal sau Bucuresti cu cei din Moldova. Solidaritatea e în functie de domiciliu. În relatia cu exteriorul suntem europeni cu papion, în geopolitica interna regionala, la împartitul banilor, triburi africane cu umutsha si ibheshu.
Dupa cum se stie, potrivit tuturor statisticilor, în ciuda unei cresteri economice semnificative din ultimul deceniu, disparitatile continua sa se adânceasca între regiunile din vest, Bucuresti si Moldova. În pofida tuturor programelor, a teoriilor si a previziunilor, coeziunea interna nu apare. În perspectiva europeana, solutia ar fi redistribuirea banilor de investitii într-o mai mare masura exact în regiunile si zonele suferinde. Luând de la donatori si oferind celor în nevoie. Problema e ca toata teoria europeana s-a grefat în România peste un mecanism care actioneaza exact invers:cei bogati trag bani mai multi decât cei saraci.
Urmaresc tintit Planul National de Rezilienta si Redresare (PNRR) – o ocazie rara prin care statul a fost silit sa dea dovada de transparenta si sa prezinte în clar unde ajung banii de investitii. Si se duc, directionat, exact spre zonele bogate si prospere ale României. Stadioane, baze sportive, spitale noi, dotarile cu aparatura medicala, logistica scolara, recreativa, energie, suport pentru sectorul privat, cercetare etc. Tot ce a aparut pâna acum în public despre fondurile PNRR, si sunt miliarde de euro, este înjumatatit pentru Moldova raportat la populatia ei si dublat ca valoare în Transilvania si Bucuresti.Vorbim pe cifre, le poate verifica oricine este de buna credinta. Va fi un moment când vom trage linie si ne vom îngrozi!
S-a justificat ca banii au fost dati proiectelor eligibile, pe merit. Adica, în tara asta plina de impostori, plagiatori si competitii trucate, „aia buni”, competentii, specialistii, au câstigat tocmai acum la PNRR. Moldovenii, vasazica, sa fie mai harnici, mai priceputi si dupa aia cu pretentiile pentru bani. La o alta scala, asa ar fi putut spune germanii si francezii despre români, dar nu au facut-o. Dimpotriva, tot ceea ce fac este sa redistribuie, sa-i ajute pe cei ramasi în urma, sa respecte viziunea privind „coeziunea” si despre stergerea „disparitatilor”.
În esenta, tot ceea ce face România pe tacute, dupa cifre, nu dupa vorbe, contravine spiritului european. Felul în care Guvernul împarte banii din PNNR – care a devenit o forma atroce de discriminare regionala – încalca articolele 174-178 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (TFUE) legate tocmai de Coeziunea economica, sociala si teritoriala: „În scopul promovarii unei dezvoltari armonioase a întregii Uniunii, aceasta îsi dezvolta si desfasoara actiunea care conduce la consolidarea coeziunii sale economice, sociale si teritoriale. Uniunea urmareste, în special, reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni si a ramânerii în urma a regiunilor defavorizate”.
Guvernul român a deturnat un super fond european de 30 miliarde de euro, pervertindu-l intern într-o „competitie” între cei puternici/dezvoltati si cei slabi/saraci, exact contrariul viziunii europene. La nivel european, România e beneficiara politicilor sociale si economice de echilibrare, la nivel intern aplica regula „împartirii africane”.
În materiul urmator despre cine detine frâiele acestui mecanism intern antieuropean si de ce Liechtensteinul e mai vizionar decât Ardealul sau Bucurestiul.