Pentru multi dintre noi, vremurile pe care le traim ne reamintesc faptul ca au trecut peste 70 de ani de la încheierea ultimei conflagratii mondiale si ne apropiem vertiginos de 80. Mai sunt putini dintre cei care au trait ororile acelui razboi catastrofal. Milioane de oameni au murit pe fronturile lumii, milioane de oameni au fost dati disparuti, alte milioane si-au pierdut avutul, gospodariile, milioane de copii au ramas orfani. Lumea si-a revenit cu greu dupa acel cataclism uman, economic, financiar, imobiliar. Ranile nu s-au vindecat total nici acum.
Au fost totusi ani în care omenirea si-a oblojit ranile, si a mers mai departe. Viata totusi trebuie traita, însa ma gândeam daca am învatat câte ceva din istoria hidoasa a acelor vremi. Am pedepsit vinovatii, atâtia câti am mai gasit, am iertat, dar normal ar fi sa nu uitam toate cele petrecute. Mi-au ramas în memorie povestile, pentru ca pentru noi erau povesti, spuse de parintii mei.
Erau adolescenti cu tatii pe front, în sate doar mamele cu copii si batrânii, iar pe ulitele copilarie lor treceau mii de soldati, carute cu cai si armament dinspre Prut, Siret, din munti. Erau soldatii rusi care mergeau spre vest. Prapad a fost înainte, prapad a ramas si dupa ei. Multi sateni, femei, copii si batrâni, au lasat satele goale, cautând adapost prin paduri sau localitatile îndepartate de linia frontului. Abia acum, în alte vremuri tulburi, amintirile revin si nu uit ochii mamei, atunci când ne povestea.
Zilele acestea vad la televizor aceleasi imagini de odinioara, dar la o alta scara: drumurile tarii, ale mapamondului, sunt din nou batute de care moderne de razboi, de-a lungul si de-a latul Europei s-a pus în miscare o imensa si înfricosatoare forta militara. Imagini apocaliptice au inundat ecranele, lideri politici si militari ocupa zilnic buletinele informative si ne dau vesti în toate limbile vorbite de la Nord, pâna la Sud. Procesam cu greu informatiile si imaginile, par rupte de realitatea în care am trait pâna nu demult.
Pe de o parte, avem corul optimistilor cum ca totul este o joaca, pe de alta parte, mult mai consistenta, îsi fac loc opiniile sumbre: omenirea este la o noua cotitura. Cert este ca dincolo de miezul vulcanului, viata merge înainte, însa calmul aparent nu trebuie sa ne adoarma vigilenta. Ceva nu mai este cum a fost.
Marile catastrofe au pornit de la un singur glont. Dar sa nu uitam ca acum armamentul modern, terestru, aerian, marin si cosmic, este setat pe foc automat. Sper sa nu mai avem nebuni care sa apese pe… tragaci.