Publicitate

O noua majoritate politica s-a constituit ieri în Consiliul Local (CL). Unul dintre cei mai vehementi contestatari ai primarului Mihai Chirica s-a aliat cu edilul si îi va asigura „votul de aur” pe final de mandat.
Exclus din USR, Razvan Timofciuc va ocupa opt luni functia de viceprimar, timp în care va câstiga câteva mii de euro/lunar. Odata constituita aceasta majoritate, aprobarea bugetului orasului pe anul în curs a fost o formalitate.

Pentru alegerea lui Timofciuc au votat consilierii PNL si PMP, în conditiile în care reprezentantii PSD si USR au iesit din sala. Nominalizarea acestuia a fost facuta de primar: dupa vot, Mihai Chirica i-a strâns mâna fostului sau advesar politic si l-a invitat la prezidiu. „E un vot important, spunem noi, faptul ca am reusit sa restabilim majoritatea în Consiliul Local, avem tot un membru al USR, la propunerea noastra”, a declarat primarul. El a amintit ca, pâna în toamna anului trecut, „votul de aur” a fost asigurat tot de un consilier ales pe lista USR.

„Faptul ca domnul Timofciuc este astazi viceprimar si a dat mâna cu primarul pe care tot îl critica, este dovada vie ca USR a luat cea mai buna decizie atunci când l-a dat afara din partid”, a comentat liderul de grup al consilierilor USR, Andrei Popescu.

Timofciuc: „Nu am descoperit o simpatie reciproca între mine si domnul primar”

În context, amintim ca Timofciuc a atacat în instanta decizia de excludere din USR, astfel ca poate ramâne consilier local si, implicit, viceprimar, pâna la o decizie definitiva a judecatorilor. În alte spete similare, o astfel de decizie a venit dupa o perioada îndelungata: Timofciuc nu va avea emotii în a ramâne viceprimar pâna la finalizarea actualei legislaturi.

„Marginalizarea mea, excluderea mea abuziva din USR, de câtiva sefi care sunt la conducerea USR, si pierderea majoritatii de catre PNL-PMP au dus la realizarea acestui, hai sa spunem, compromis, pentru ca nu am descoperit o simpatie reciproca între mine si domnul primar. Este un compromis, dar este un compromis din care e important sa iasa câstigata comunitatea, iesenii”, a declarat Razvan Timofciuc.

În prima sa interventie ca viceprimar, Timofciuc a enumerat mai multe proiecte, în special în sistemul educational, care au fost introduse în bugetul pe anul 2024 la propunerea sa. „Sunt amendamente de 25 milioane lei prinse în buget, proiecte de care voi avea oportunitatea sa ma ocup direct”, a adaugat acesta.

Bugetul Iasului a fost aprobat ieri în aceeasi sedinta, votul lui Timofciuc fiind decisiv în acest sens. Noul viceprimar se afla în postura pe care a criticat-o des anii trecuti: în numeroase rânduri, el i-a adus critici fostului viceprimar Cezar Baciu tocmai pentru faptul ca a asigurat „votul de aur” în schimbul functiei de viceprimar. „Pentru cei care sunt dezamagiti de aceasta decizie a mea, sper ca rezultatele din cele 9 luni de mandat sa îi convinga ca a fost o alegere buna, iar celor care m-au încurajat, le multumesc si sper sa nu-i dezamagesc. Primaria nu este al lui Chirica, cum nu a fost nici a lui Nichita, Primaria este a iesenilor si iesenii au nevoie sa fie reprezentati cu transparenta”, a mai spus Razvan Timofciuc.

Val de ironii din partea PSD, dar si de la PNL

Odata ce a fost ales viceprimar, lui Timofciuc i s-a cerut de catre liderul de grup al consilierilor PNL (Ciprian Bostan) „o dovada de barbatie” si sa raspunda cu „da” sau „nu” la o întrebare: „Considerati ca PNL si PMP îsi fac datoria fata de ieseni?” Timofciuc a evitat un raspuns direct, spre nemultumirea vizibila a lui Bostan.

„Razvan, dincolo de toate sicanele la care vei fi expus, tu trebuie sa spui un mare multumesc domnului primar Mihai Chirica, colegilor de la PNL si celor de la PMP. Asta este politica, stimati colegi, care faceti opozitie de dragul opozitiei. Razvan, iesenii au nevoie de oameni politici responsabili, te va judeca istoria daca votul pe care l-ai primit astazi a fost sau nu în folosul iesenilor”, a fost mesajul lui Floretin Ciobotaru, un alt liberal cu care Razvan Timofciuc a avut, în trecut, dese schimburi de replici, unele destul de acide.

Noul viceprimar a fost tinta ironiilor venite în special din partea consilierilor PSD. De exemplu, Ovidiu Laicu a spus despre acesta ca s-a „cocotat pe capra carutei, de-a dreapta domnului primar”. Mihai Gavril i-a cerut demisia la scurt timp dupa ce a fost ales vice, în contextul primelor sale declaratii din aceasta pozitie. Alti social-democrati i-au solicitat sa voteze pentru unele amendamente propuse de PSD, propuneri pe care, anii trecuti, acesta de asemenea le sustinea în plen. Marian Dalban, el însusi la un pas de a fi viceprimar pe aceeasi reteta, i-a reprosat lui Timofciuc ca nu ofera un exemplu de urmat tinerilor care, tocmai din cauza unor astfel de compromisuri, ar evita sa intre în politica.

„Daca, în cele 9 luni ramase, mare parte dintre proiectele pe care le-am enuntat, se vor concretiza, cred ca iesenii vor iesi mai câstigati si va fi meritat acest compromis”, a concluzionat Razvan Timofciuc.

Ramâne de vazut cum se va pozitiona noul viceprimar pe teme pe care anterior le-a criticat în mod constant, respectiv proiecte de hotarâre care stârnesc controverse: de la schimburi si înstrainari de terenuri si pâna la aprobarea unor planuri urbanistice zonale.

Citește toată știrea

Timofciuc, noul viceprimar, a dat “votul de aur”. Cel mai vehement critic al primarului îi va asigura liniştea pe final de mandat
Publicitate