S-a încheiat pelerinajul la moastele Sfintei Parascheva de la Iasi. Racla a fost asezata în Catedrala Mitropolitana. Cu toate acestea, ieri, aproximativ 1.000 de credinciosi asteptau sa se închine. Acestia au ajuns la Cuvioasa abia la finalul hramului, datorita respectului oferit celor veniti de la mare distanta, dupa cum spun.
Au fost 9 zile în care credinciosi din toata tara si de peste hotare au trecut pe la baldachin si s-au închinat. Anul acesta s-a înregistrat un numar record de participanti: 450.000.
Ultimii pelerini au dat dovada de ospitalitate
Ultimii pelerini au dat dovada de ospitalitate, alegând sa se închine la moastele Sfintei Parascheva abia dupa ce hramul a luat sfârsit. Elena Dima, o credincioasa din Iasi, care s-a numarat printre ultimii, a explicat gestul.
”Stau de vreo doua ore la rând. Nu am venit pâna acum pentru ca eu sunt din IasI, si am lasat locul celorlalti care vin de departe, dupa cum am vazut. Trebuie sa purtam un respect, noi suntem toata ziua aici si nu cred ca e o problema daca nu am ajuns chiar pe data 14. Înca este în mijlocul bisericii, ne dorim ca Sfânta sa bucure inimile tuturor, va zic din proprie experienta ca asa e. I-am lasat pe toti cei veniti de departe, i-am admirat ca au venit cu copii si îi sustin sa vina asa în fiecare an”, ne-a declarat Elena Dima.
Pr. Constantin Sturzu: ”Îmi permit sa spun ca Sf. Parascheva nu se supara în nicio situatie”
În ciuda miturilor legate de ziua praznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, când moastele ar avea o putere mai mare, pr. Constantin Sturzu este de parere ca nu conteaza data la care credinciosii vin sa se închine. Indiferent ca este vorba despre data de 14 octombrie sau mai târziu, important este ca acest lucru sa se întâmple.
”De aceea exista hram, ca toti pelerinii sa poata ajunge la moastele Sfintei Cuvioase Parascheva. E ca la o zi de nastere, te gândesti ca vrei sa mergi chiar în acea zi, nu mai devreme sau mai târziu, dar eu îmi permit sa spun ca Sf. Parascheva nu se supara în nicio situatie. Acest gest al iesenilor este o dovada de ospitalitate si crestinism”, a mentionat pr. Constantin Sturzu.
